Art. 51: Codul Muncii
(1)
Contractul individual de muncă poate
fi suspendat din iniţiativa salariatului, în următoarele
situaţii:
a)concediu
pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani sau, în
cazul copilului cu handicap, până la împlinirea vârstei de 3 ani;
b)concediu
pentru îngrijirea copilului bolnav în vârstă de până la 7 ani sau, în
cazul copilului cu handicap, pentru afecţiuni intercurente, până la
împlinirea vârstei de 18 ani;
c)concediu
paternal;
d)concediu
pentru formare profesională;
e)exercitarea
unor funcţii elective în cadrul organismelor profesionale constituite la
nivel central sau local, pe toată durata mandatului;
f)participarea
la grevă.
g)concediu de acomodare.
h)desfăşurarea, pe bază de contract încheiat
în condiţiile legii, a unei activităţi specifice în calitate de
asistent maternal, asistent personal al persoanei cu handicap grav sau asistent
personal profesionist.
(2)Contractul individual de
muncă poate fi suspendat în situaţia absenţelor nemotivate ale
salariatului, în condiţiile stabilite prin contractul colectiv de
muncă aplicabil, contractul individual de muncă, precum şi prin
regulamentul intern.
(3)Drepturile dobândite de salariat anterior momentului
acordării concediilor prevăzute la alin. (1) şi la art. 152
1
ori absentării de la locul de muncă în condiţiile prevăzute
la art. 152
2
se menţin pe toată durata concediului,
respectiv a perioadei de absenţă.
Articole Conexe / Referințe
Doctrină și Explicații
Explicații și InterpretăriNotă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Ai nevoie de explicații suplimentare despre acest articol?
Discută cu Juristul AI despre acest articol