Situația de Fapt

Inculpatul C.E.E. a fost trimis în judecată pentru o serie de infracțiuni, printre care și infracțiunea principală de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte (art. 195 Cod penal), violare de domiciliu, lovire sau alte violențe, amenințare, distrugere și furt calificat. Cazul concret se referă la evenimentele din seara zilei de 3 ianuarie 2020, când, pe fondul consumului de alcool și al unor discuții în contradictoriu, inculpatul i-a aplicat victimei B.B. lovituri cu pumnii în zona feței și cu picioarele în zona toraco-abdominală, provocându-i leziuni care, din nefericire, au condus la decesul acesteia.

Ce învățăm din această speță?

Decizia analizată oferă o perspectivă valoroasă asupra modului în care sistemul judiciar abordează situațiile în care infracțiunile sunt comise sub influența alcoolului. Apărarea inculpatului a invocat starea de beție voluntară completă, încercând să o califice drept circumstanță atenuantă judiciară sau, cel puțin, să ducă la o pedeapsă mai apropiată de minimul special. S-a argumentat că alcoolul ar fi afectat capacitatea de înțelegere și de stăpânire a reacțiilor inculpatului, și chiar s-a ridicat problema unei posibile 'ebrietăți patologice'. Curtea de Apel a respins însă aceste critici, menținând soluția primei instanțe. Motivația Curții este clară: pentru ca intoxicația să înlăture imputabilitatea penală, ea trebuie să fie involuntară sau accidentală și completă. Exemplul oferit de Curte este cel al unei intoxicații rezultate dintr-un medicament sau inhalarea accidentală de aburi de alcool, nu dintr-un consum voluntar. Practica judiciară este constantă în a statua că beția patologică înlătură caracterul penal al faptei doar dacă consumul de alcool este involuntar. În cazul unui consum voluntar, răspunderea penală a inculpatului subzistă. Această decizie subliniază un principiu fundamental al dreptului penal: voința făptuitorului de a se îmbăta, chiar și fără intenția inițială de a comite o infracțiune, nu justifică o diminuare a răspunderii penale pentru faptele săvârșite ulterior. Gradul de alcoolemie ridicat al victimei, deși menționat de apărare ca o posibilă contribuție la conflict, nu a fost considerat un factor determinant pentru a diminua vinovăția inculpatului în contextul infracțiunii de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte.

Individualizarea Pedepsei

Instanța de fond a condamnat inculpatul la o pedeapsă de 9 ani închisoare pentru infracțiunea de loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, aplicând totodată pedepse complementare și accesorii. La individualizarea pedepsei, a fost crucială aplicarea articolului 396 alin. 10 Cod procedură penală, care permite reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă în cazul recunoașterii vinovăției. De asemenea, s-a luat în considerare gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptei și agresivitatea manifestată de inculpat. Un aspect interesant al speței îl reprezintă seria de împăcări dintre inculpat și alte părți vătămate, în legătură cu infracțiunile de furt calificat, amenințare, violare de domiciliu și distrugere, ceea ce denotă o conduită procesuală activă din partea inculpatului.

Doctrina

Doctrina invocată de apărare a pus accent pe potențialul stării de beție voluntară completă de a constitui o circumstanță atenuantă, în special dacă infractorul nu a avut intenția de a săvârși o faptă penală în momentul în care și-a provocat acea stare. De asemenea, s-a discutat despre distincția dintre beția fiziologică și cea patologică, aceasta din urmă fiind considerată o tulburare psihică temporară, care ar putea duce la iresponsabilitate. Cu toate acestea, instanța a adoptat o interpretare restrictivă a circumstanțelor atenuante legate de starea de beție, consolidând ideea că simplul consum voluntar de alcool, indiferent de cantitate, nu poate fi un motiv de diminuare a vinovăției. Această abordare este în concordanță cu nevoia de a descuraja actele de violență comise sub influența alcoolului și de a responsabiliza persoanele pentru acțiunile lor, chiar și atunci când judecata le este alterată de substanțe. Un alt punct important dezbătut în doctrină și reflectat în apel a fost cel legat de daunele morale. Apărarea a susținut că cererea părților civile pentru daune morale a crescut exponențial și că suma finală ar trebui să fie rezonabilă și echitabilă, fără a duce la o îmbogățire fără justă cauză. Curtea, deși nu a detaliat soluția pe latura civilă în extrasul prezentat, a reconfirmat temeinicia și legalitatea deciziei primei instanțe, ceea ce implică o validare a cuantumului stabilit.