Într-o hotărâre care ridică semne de întrebare profunde cu privire la proporționalitatea pedepsei și la mesajul transmis societății, Curtea de Apel București a menținut o sentință de 3 ani de închisoare cu suspendare pentru un inculpat găsit vinovat de tentativă de omor. Fapta: înjunghierea unui alt bărbat în zona gâtului cu un briceag, în timpul unei altercații stradale. Decizia, care permite unui agresor ce a comis o faptă cu potențial letal să nu execute nicio zi de închisoare, pune în balanță clemența față de infractor cu nevoia de siguranță publică și de justiție pentru victimă.

Denumirea Speței Analizate

Decizie nr. RJ 4e3ege383/2023 din 31-mar-2023, pronunțată de Curtea de Apel București, având ca obiect infracțiunea de tentativă la omor (art. 32 rap. la art. 188 din Noul Cod Penal).

De la Injuri la un Pas de Moarte: Reconstituirea Faptelor

Scenariul este, din păcate, unul clasic pentru violența stradală. O dispută verbală între mai multe persoane escaladează rapid. Pe fondul unui schimb de injurii, inculpatul scoate un briceag și deschide lama. Martorii prezenți îl observă și îi cer să renunțe la armă. Conflictul devine fizic atunci când victima, reproșându-i inculpatului limbajul agresiv, îl împinge.

Cei doi ajung la pământ, într-o îmbulzeală haotică. În acest context, inculpatul nu ezită să folosească arma albă. Descriind mișcări orizontale, acesta reușește să-și înjunghie adversarul în "zona gâtului, supraclavicular dreapta" – o zonă extrem de vulnerabilă, unde o lovitură poate fi fatală în câteva secunde.

Imediat după comiterea faptei, inculpatul are o reacție care îi trădează vinovăția: lasă briceagul la locul faptei și fuge, fiind urmărit fără succes de un martor. Un prieten al agresorului recuperează arma crimei înainte de a părăsi și el scena, într-o tentativă evidentă de a șterge urmele.

Individualizarea Pedepsei: Clememța dusă la extrem

Analiza modului în care instanțele au individualizat pedeapsa este esențială pentru a înțelege controversa acestei decizii.

Viziunea Tribunalului (Prima Instanță): Judecătorii de fond au aplicat o pedeapsă de doar 3 ani de închisoare. Pentru a ajunge la acest cuantum extrem de redus pentru o faptă de o asemenea gravitate, instanța a acordat inculpatului o dublă reducere:

A reținut circumstanța atenuantă a provocării (art. 75 lit. a C.pen.), considerând că fapta a fost un răspuns la "jignirile și agresiunile primite".

A aplicat reducerea de pedeapsă pentru judecata în procedură simplificată (recunoașterea vinovăției).

Mai mult, instanța a considerat că pedeapsa nici măcar nu trebuie executată în regim de detenție, dispunând suspendarea executării sub supraveghere (art. 91 C.pen.). Motivația a fost lipsa antecedentelor penale și convingerea instanței în "posibilitățile de resocializare ale inculpatului".

Decizia Curții de Apel: Parchetul și partea civilă (victima) au declarat apel, sperând într-o înăsprire a pedepsei. Rezultatul a fost însă dezamăgitor. Curtea de Apel a admis apelul procurorilor, însă doar pentru a preciza conținutul unei pedepse complementare (stabilirea unei distanțe de 100 de metri de care inculpatul nu se poate apropia de victimă). Apelul victimei a fost respins ca nefondat. Pedeapsa principală, de 3 ani de închisoare cu suspendare, a fost menținută.

Doctrină - Discuția despre Daunele Morale umbrește Gravitatea Faptei Penale

Un aspect frapant al deciziei este atenția extinsă acordată în textul hotărârii conceptului de daune morale. Instanța dedică paragrafe întregi definirii prejudiciului moral, citând pe larg jurisprudența CEDO și a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Se vorbește despre pretium dolores (prețul durerii), prejudiciul de agrement, prejudiciul estetic și despre necesitatea unei compensații echitabile pentru suferința victimei.

Această discuție academică, deși corectă din punct de vedere juridic, creează un contrast șocant cu soluția penală. În timp ce se teoretizează pe larg despre cum ar trebui compensată suferința, pedeapsa pentru cel care a provocat-o este una simbolică. Pare că justiția s-a concentrat mai mult pe latura civilă (reparația financiară) a procesului, minimizând complet latura penală, al cărei scop este sancționarea, prevenția și descurajarea.

Ce învățăm din speță?

Această decizie riscă să fie percepută ca un eșec al actului de justiție și ridică întrebări critice.

Erodarea Încrederii Publice: O astfel de soluție transmite un mesaj periculos: violența extremă poate fi scuzată și lăsată nesancționată (în regim de detenție) dacă agresorul invocă o provocare minoră și nu are cazier. Acest lucru subminează încrederea cetățenilor în capacitatea sistemului judiciar de a-i proteja.

Banalizarea Provocării: Cât de gravă trebuie să fie o "provocare" (o împingere și injurii) pentru a justifica o ripostă cu un cuțit la gât? Decizia pare să stabilească un prag de toleranță periculos de scăzut pentru violență, în care răspunsul disproporționat al agresorului este înțeles și atenuat excesiv.

Eșecul Prevenției Generale: Scopul fundamental al pedepsei penale este descurajarea (prevenția generală). O pedeapsă cu suspendare pentru tentativă de omor nu descurajează pe nimeni. Dimpotrivă, poate încuraja potențiali agresori, care văd că faptele lor ar putea rămâne fără consecințe reale.

O Justiție a Compensării, nu a Pedepsei? Cazul lasă impresia amară a unei justiții care, deși dispusă să oblige agresorul la plata unor daune, ezită să îl tragă la răspundere penală într-un mod ferm și proporțional cu fapta comisă. Or, nicio sumă de bani nu poate înlocui actul de justiție retributivă pe care societatea îl așteaptă pentru fapte ce atentează la viața umană.