O decizie recentă a Curții de Apel București aduce în prim-plan o distincție juridică fundamentală, cu implicații majore asupra modului în care este calculată pedeapsa finală: diferența dintre un concurs de infracțiuni și o singură infracțiune săvârșită în formă continuată. Analizând cazul a doi inculpați specializați în spargeri de locuințe, instanța oferă un veritabil ghid doctrinar despre ce înseamnă o „rezoluție infracțională unică” și de ce un „mod de viață” bazat pe comiterea de fapte penale nu se confundă cu aceasta.

Denumirea Speței Analizate

Decizie nr. RJ g8g395994/2023 din 15-mar-2023, Curtea de Apel București, având ca obiect apelul declarat de doi inculpați împotriva unei sentințe de condamnare pentru două fapte de furt calificat (art. 228-229 Cod penal).

Individualizarea Pedepsei: Portretul Infractorului Profesionist și Consecințele Recidivei

Procesul de individualizare a pedepsei în acest caz este exemplar pentru modul în care instanța trebuie să cântărească elemente care trag în direcții opuse: pe de o parte, un grad de pericol social extrem de ridicat, și pe de altă parte, circumstanțe personale și o atitudine de cooperare în fața justiției.

Factorii Agravanți reținuți de instanță:

Mod de operare specializat: Inculpații nu erau amatori. Aceștia acționau în plină zi, foloseau chei potrivite și instrumente de efracție, demonstrând o specializare. Perchezițiile au scos la iveală un arsenal de unelte special confecționate pentru spargeri.

Premeditare și măsuri de contrafilaj: Faptele erau precedate de o activitate de supraveghere. Inculpații foloseau numeroase telefoane mobile și cartele preplătite, schimbate frecvent, pentru a-și ascunde urmele, o tactică specifică grupurilor infracționale organizate.

Perseverență infracțională: Cele două fapte judecate au fost comise la un interval de aproape trei ani (noiembrie 2019 și martie 2022), demonstrând că activitatea lor nu a fost un incident izolat, ci o practică susținută.

Antecedente penale specifice: Ambii inculpați aveau condamnări anterioare pentru fapte similare. Unul dintre ei fusese condamnat definitiv la 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendare pentru un furt calificat comis în aprilie 2022, iar celălalt avea și o condamnare în străinătate. Instanța a concluzionat fără echivoc că inculpații „și-au creat practic un mod de viață din comiterea unor infracțiuni contra patrimoniului”.

Factorii Atenuanți luați în considerare:

Recunoașterea faptelor: În fața instanței, inculpații au avut o atitudine sinceră și au recunoscut comiterea faptelor, beneficiind de reducerea limitelor de pedeapsă conform art. 396 alin. (10) C.proc.pen.

Situația familială: Ambii aveau copii minori și persoane în întreținere.

Recuperarea prejudiciului: Au depus eforturi pentru a acoperi pagubele create victimelor.

Punând în balanță aceste elemente, instanța de fond a stabilit o pedeapsă orientată spre mediu, de 3 ani închisoare pentru fiecare dintre cele două fapte de furt.

Lovitura de teatru: Anularea suspendării și concursul de infracțiuni Adevărata asprime a pedepsei a venit din aplicarea regulilor privind concursul de infracțiuni. Deoarece faptele din acest dosar au fost comise înainte ca sentința anterioară (cea cu suspendare) să rămână definitivă, instanța a fost obligată, conform art. 97 C.pen., să anuleze suspendarea executării pedepsei de 2 ani și 6 luni.

Ulterior, a contopit toate cele trei pedepse (3 ani + 3 ani + 2 ani și 6 luni), rezultând o pedeapsă finală de 4 ani și 10 luni închisoare în regim de detenție pentru fiecare inculpat. Astfel, o condamnare care părea blândă (cu suspendare) s-a transformat într-un factor decisiv pentru trimiterea la închisoare pe o perioadă considerabilă.

Doctrină: De ce un "Mod de Viață" Infracțional Nu Este o Infracțiune Continuată

Punctul central al apărării inculpaților în apel a fost teza că toate faptele lor (cele două judecate acum și cea pentru care fuseseră deja condamnați) ar fi, în realitate, acte materiale ale unei singure infracțiuni de furt în formă continuată. Miza era uriașă: dacă instanța ar fi acceptat această teză, pedeapsa ar fi fost considerabil mai mică.

Curtea de Apel, însă, respinge ferm această construcție juridică, oferind o lecție de doctrină penală. Pentru a exista o infracțiune continuată, este necesară o rezoluție infracțională unică, adică un plan inițial care leagă toate actele de executare ulterioare. Instanța clarifică:

Rezoluția trebuie să fie determinată, nu generică: O hotărâre de a săvârși, în general, „infracțiuni de furt calificat pe teritoriul României” este mult prea vagă. Nu este suficient ca infractorul să aibă un plan general de a încălca legea. Rezoluția unică presupune ca făptuitorul să aibă o imagine de ansamblu, suficient de concretă, a activității sale viitoare.

Elementele obiective trebuie să susțină unitatea: Deși modul de operare era similar, instanța subliniază că intervalul mare de timp dintre fapte și lipsa unei unități de loc (faptele fiind comise în locații diferite, ca parte a unei activități infracționale extinse) contrazic ideea unei rezoluții unice. Fiecare spargere a reprezentat, în esență, o nouă decizie de a comite o infracțiune, chiar dacă a urmat un tipar cunoscut.

Prin această analiză, Curtea stabilește că ne aflăm în fața unui concurs real de infracțiuni, și nu a unei infracțiuni continuate.

Ce învățăm din această speță?

Diferența crucială între infracțiunea continuată și concursul de infracțiuni: Cazul este un exemplu perfect al modului în care instanțele analizează latura subiectivă a infracțiunii. Un stil de viață infracțional sau o specializare într-un anumit tip de fapte nu echivalează automat cu o rezoluție infracțională unică.

Suspendarea sub supraveghere nu este o absolvire de răspundere: Pedeapsa cu suspendare este un credit acordat de justiție. Săvârșirea de noi infracțiuni înainte de finalizarea termenului de supraveghere (sau, ca în acest caz, înainte de rămânerea definitivă a hotărârii) duce la consecințe severe, prin anularea beneficiului și contopirea pedepselor într-una mult mai aspră, cu executare efectivă.

Individualizarea este o analiză holistică: Instanțele nu se uită doar la fapta în sine, ci la întregul context: planificare, profesionalism, măsuri de precauție, antecedente și conduită procesuală. O atitudine sinceră în fața judecătorului poate reduce pedeapsa, dar nu poate șterge gravitatea unui profil de infractor de carieră.

Justiția penală are rolul de a descuraja perseverența infracțională: Pedeapsa finală, de aproape 5 ani de închisoare, reflectă un mesaj clar al sistemului judiciar: perseverența într-un comportament infracțional, în ciuda avertismentelor anterioare (condamnarea cu suspendare), atrage o reacție fermă și proporțională din partea statului.