Situația de Fapt

Cazul adus în atenția Curții de Apel se centrează pe faptele inculpatului K.I., care, la data de 12 aprilie 2017, în jurul orei 18:00, a apelat-o telefonic pe persoana vătămată B.G. și a amenințat-o cu moartea, atât pe ea, cât și pe membrii familiei sale. Motivul acestei acțiuni a fost răzbunarea, determinată de faptul că, în cursul aceleiași zile, persoana vătămată depusese declarații în calitate de martor în dosarul penal nr. 657/P/2017, în care se efectuau cercetări față de K.I. pentru multiple infracțiuni de lovire sau alte violențe, tentativă la lipsire de libertate în mod ilegal și conducere a unui vehicul fără permis de conducere. Pe lângă această infracțiune de răzbunare pentru ajutorul dat justiției, instanța a reținut în sarcina inculpatului și săvârșirea repetată a infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, fapte constatate ulterior, în datele de 3 august 2017 și 22 august 2017. Acțiunile inculpatului au generat o stare de temere reală la nivelul victimei, confirmată de declarațiile acesteia și de reacțiile imediate de precauție, cum ar fi pornirea telefonului pe 'speaker' și căutarea ajutorului vecinilor. Profilul inculpatului, marcat de multiple condamnări anterioare la pedepse cu închisoarea, inclusiv pentru fapte comise cu violență și infracțiuni la regimul circulației rutiere, a amplificat serios percepția amenințărilor, justificând starea de teamă a persoanei vătămate.

Ce învățăm din această speță?

Această speță oferă lecții esențiale privind importanța protecției martorilor și gravitatea infracțiunilor care vizează buna înfăptuire a justiției. Se subliniază că infracțiunea de răzbunare pentru ajutorul dat justiției (art. 274 Cod penal raportat la art. 206 alin. 1 Cod penal) nu necesită producerea efectivă a stării de temere, ci doar ca amenințarea să fie suficient de serioasă și credibilă pentru a o produce. Instanța a analizat minuțios aptitudinea amenințării de a genera teamă, ținând cont atât de percepția subiectivă a victimei, cât și de istoricul infracțional obiectiv al făptuitorului. Cazul evidențiază, de asemenea, consecințele severe ale recidivei postcondamnatorii și ale săvârșirii de noi infracțiuni în timpul termenului de supraveghere a liberării condiționate. Se confirmă rigoarea aplicării legii penale în cazurile de sfidare repetată a normelor sociale și legale, cu măsuri precum revocarea liberării condiționate și aplicarea pedepselor complementare și accesorii, care reflectă un 'dispreț constant față de activitatea de aplicare a legii'. De asemenea, hotărârea reafirmă valoarea probatorie a declarațiilor martorilor și a constatărilor poliției, chiar și în contextul unor tentative de infirmare a acestora de către inculpat, subliniind importanța coroborării probelor.

Individualizarea Pedepsei

La individualizarea pedepsei, instanța de fond și, ulterior, Curtea de Apel, a aplicat cu rigurozitate dispozițiile art. 74 Cod penal, analizând o multitudine de circumstanțe pertinente. S-au avut în vedere: împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor (amenințări directe și repetate cu moartea pentru a influența cursul justiției, punerea în pericol a siguranței traficului rutier prin conducerea repetată fără permis), starea de pericol creată pentru valorile ocrotite (buna înfăptuire a justiției și siguranța publică), precum și antecedentele penale semnificative ale inculpatului, caracterizate de multiple condamnări la pedepse cu închisoarea, inclusiv pentru fapte violente și infracțiuni la regimul circulației rutiere. Această istorie infracțională a fost interpretată ca un 'dispreț constant față de activitatea de aplicare a legii'. Având în vedere aceste elemente, s-a considerat că se impune aplicarea unor pedepse cu închisoarea într-un cuantum mai ridicat decât minimul prevăzut de lege: 1 an închisoare pentru răzbunare pentru ajutorul dat justiției și 1 an și 6 luni închisoare pentru conducere fără permis. S-a constatat starea de recidivă postcondamnatorie (art. 41 alin. 1, art. 43 alin. 1 Cod penal), întrucât inculpatul a săvârșit infracțiunile deduse judecății înainte de executarea integrală a unei pedepse anterioare mai mari de un an. Prin urmare, s-a dispus revocarea liberării condiționate (art. 104 Cod penal) și executarea restului de pedeapsă. În final, prin contopirea pedepselor stabilite în prezenta cauză cu cele aplicate anterior prin alte hotărâri, a rezultat o pedeapsă totală de 3 ani, 4 luni și 638 de zile închisoare. De asemenea, s-au aplicat pedepse complementare și accesorii, precum interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a și b Cod penal (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice și dreptul de a ocupa o funcție care implică exercițiul autorității de stat) pe o durată de 2 ani, menite să reflecte nedemnitatea inculpatului în exercitarea acestor drepturi. Curtea de Apel a respins apelul inculpatului, menținând în totalitate hotărârea primei instanțe, confirmând rigoarea și fundamentarea individualizării pedepsei.

Doctrina

Doctrina juridică, alături de practica judiciară constantă, fundamentează interpretarea și aplicarea legii în spețe complexe. În cazul infracțiunii de amenințare, și prin extensie, de răzbunare pentru ajutorul dat justiției, un principiu cardinal reafirmat de instanță este că nu este necesar ca starea de temere să se producă efectiv la persoana vătămată. Esențial este ca amenințarea să fie 'serioasă și să existe suficiente temeiuri de a considera că se va împlini'. La evaluarea acestei aptitudini de a produce teamă, se ține cont, după cum se arată în doctrină și practică, de persoana celui amenințat (vulnerabilitatea, percepția subiectivă, reacțiile imediate) dar și de cea a făptuitorului (istoricul infracțional, reputația, potențialul real de a pune în aplicare amenințările). Astfel, chiar dacă o persoană ar fi 'obișnuită' cu astfel de discuții, modul în care cuvintele sunt percepute și impactul lor psihologic sunt decisive. În speță, s-a confirmat că reacția victimei (starea constantă de temere și măsurile de precauție luate) și reputația inculpatului, marcată de multiple condamnări pentru violență, au justificat pe deplin reținerea acestei stări. Un alt aspect doctrinal important vizează validitatea probatoriului. Doctrina și practica judiciară confirmă validitatea audierii martorilor minori cu vârsta peste 14 ani fără prezența unui reprezentant legal, conform art. 124 alin. 1 Cod procedură penală, interpretare aplicată corect în cauză. De asemenea, se subliniază forța probantă a proceselor-verbale de constatare ale poliției, atunci când sunt coroborate cu alte mijloace de probă (ex: declarații de martori oculari), în absența unor dovezi contrare solide care să le infirme.