Situația de Fapt

Cazul analizat vizează condamnarea inculpatului A_____ A___ A____ A_______ pentru infracțiunea de proxenetism, prevăzută de art. 213 alin. 1 C.pen. Faptele, desfășurate în perioada iunie-august 2014, au constat în înlesnirea practicării prostituției de către două femei, B______ E____ și E_____ C______ E____ E____, în localitatea Berlin, Germania. Inculpatul a pus la dispoziție locuința sa închiriată, a asigurat transportul la și de la locurile de prestare a serviciilor sexuale, a asigurat cazarea uneia dintre ele și a plasat anunțuri pe site-uri de profil, obținând foloase materiale. Curtea a reținut săvârșirea infracțiunii cu intenție directă, precizând că, pentru proxenetism, nu este necesară constrângerea victimelor. De asemenea, s-a confirmat îndeplinirea condiției dublei incriminări, având în vedere că infracțiunea de proxenetism este incriminată și în Codul federal german (art. 181 lit. a). Instanța de fond l-a condamnat pe inculpat la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru un termen de 4 ani, obligându-l la prestarea a 120 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității și la respectarea unor măsuri de supraveghere. S-a dispus și confiscarea sumei de 3500 euro, provenită din activitatea infracțională.

Ce învățăm din această speță?

Această speță ne oferă învățăminte esențiale în dreptul penal, în special în ceea ce privește infracțiunile transfrontaliere și particularitățile procedurii penale românești: 1. Aplicabilitatea legii penale în spațiu: Se reconfirmă importanța principiului dublei incriminări (art. 9 alin. 2 C.pen.) pentru faptele săvârșite în străinătate. Nu contează natura sau cuantumul sancțiunilor din statul străin, ci doar că fapta este incriminată și acolo. 2. Forța probantă a declarațiilor retractate: Deși martorii și-au retractat declarațiile inițiale în fața instanței de judecată, Curtea de Apel a statuat că aceste retractări nu au valoare probatorie în lipsa unor motive temeinic justificate, mai ales când sunt infirmate de alte probe, cum ar fi procesele verbale de redare a convorbirilor telefonice sau declarațiile inculpatului din faza de urmărire penală. Aceasta subliniază că instanțele nu se bazează exclusiv pe ultima declarație, ci pe o evaluare complexă a întregului material probatoriu. 3. Limite procedurale în apel privind camera preliminară: Curtea a subliniat că nu este posibilă cenzurarea procedurii camerei preliminare în faza de apel. Eventualele nulități absolute survenite în camera preliminară trebuie invocate prin contestație în acea etapă, deoarece camera preliminară este o fază distinctă și autonomă a procesului penal, având propriile sale căi de atac. Această soluție este fundamentată pe principiul separației funcțiilor juridice în procesul penal și pe necesitatea celerității soluționării cauzelor. 4. Prescripția răspunderii penale și deciziile CCR: Instanța a clarificat că Decizia CCR nr. 297/2018 (privind neconstituționalitatea întreruperii termenului de prescripție prin orice act de procedură) nu se aplică retroactiv în cazurile în care termenul general de prescripție nu este oricum împlinit. În speță, s-a reținut că termenul de 8 ani nu fusese atins, astfel încât analiza incidenței întreruperii nu mai era necesară. 5. Individualizarea pedepsei: Chiar și în cazuri de proxenetism, instanța poate dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, ținând cont de lipsa antecedentelor penale ale inculpatului și de posibilitățile sale de reintegrare socială, demonstrând un echilibru între sancționarea faptei și reeducarea făptuitorului.

Individualizarea Pedepsei

La individualizarea pedepsei, atât instanța de fond, cât și Curtea de Apel au luat în considerare o serie de factori esențiali, conform art. 74 Cod penal. S-a ținut seama de împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, de starea de pericol creată pentru valoarea socială ocrotită (libertatea fizică și demnitatea persoanei), precum și de natura și gravitatea rezultatului. Din perspectiva persoanei inculpatului, s-a reținut că A_____ A___ A____ A_______ nu avea antecedente penale, aspect care a cântărit în favoarea unei pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege. Deși inculpatul nu a recunoscut fapta, a acceptat să presteze muncă neremunerată în folosul comunității. S-a notat că una dintre persoanele care practica prostituția era chiar soția inculpatului și că activitatea era benevolă. Instanțele au apreciat că scopul reeducării și sancționării poate fi atins și fără privarea efectivă de libertate, dispunând suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de 4 ani, cu măsuri de supraveghere specifice și obligarea la 120 de zile de muncă în folosul comunității. De asemenea, i s-au aplicat pedepse complementare și accesorii de interzicere a exercitării unor drepturi (dreptul de a fi ales în autorități publice sau de a ocupa funcții publice care implică exercițiul autorității de stat) pe o durată de 2 ani, motivat de gravitatea faptei și de atitudinea de sfidare a normelor sociale. S-a dispus și confiscarea sumei de 3500 euro, considerată provenită din activitatea infracțională.

Doctrina

Din punct de vedere doctrinar și jurisprudențial, Curtea de Apel a reiterat principii fundamentale ale dreptului procesual penal, în special cele referitoare la procedura camerei preliminare și la căile de atac. Astfel, s-a subliniat, în acord cu interpretările doctrinare și cu Decizia nr. 13 din 3 iulie 2017 a Înaltei Curți de Casație și Justiție (pronunțată în recurs în interesul legii), că nulitățile absolute prevăzute de art. 281 alin. 1 lit. a)-d) din Codul de procedură penală pot fi invocate ca motiv de apel doar dacă încălcările au avut loc în fața instanței de judecată, după ce s-a parcurs procedura camerei preliminare. Această etapă a procesului penal este considerată distinctă și autonomă, având o cale de atac proprie (contestația). Prin urmare, nu este posibilă desființarea hotărârii în apel și trimiterea cauzei spre rejudecare cu reluarea procedurii din camera preliminară, deoarece s-ar ajunge la o dublare a căilor de atac și s-ar contraveni principiului separației funcțiilor juridice în procesul penal (art. 3 C.p.p.). Judecătorul de cameră preliminară este un organ judiciar de sine stătător, a cărui competență include verificarea-filtru a actelor procedurale efectuate până în acea etapă, asigurând premisele pentru o judecată pe fond celeră și legală. De asemenea, s-a reafirmat că nu orice act de procedură întrerupe termenul de prescripție, în lumina Deciziei CCR 297/2018, însă în această speță nu s-a impus analiza efectelor ei, deoarece termenul general de prescripție (8 ani) nu era oricum împlinit.