Situația de Fapt

Cazul adus în atenția Curții de Apel București vizează faptele societății S.C. ACBIL CONS S.R.L., în calitate de proprietar, și ale domnului E____ E____, administrator al S.C. ACBIL G____ S.R.L. Aceștia au executat, în perioada 02.04.2015 – 10.06.2016, lucrări de construire la o adresă din București, situată în perimetrul Zonei Construite Protejate nr. 44 – Temișana. Lucrările au fost efectuate cu nerespectarea gravă a Autorizației de Construire nr. 738/_______-_______/20.11.2013, chiar și după întocmirea procesului verbal de recepție la data de 02.04.2015. Abaterile constatate au inclus, printre altele: * Închiderea parțială a balcoanelor de pe fațada principală și modificarea dimensiunilor și amplasamentului golurilor de fereastră, integrând suprafața închisă în spațiul locuibil al apartamentelor. * Închiderea cu zidărie a balcoanelor în consolă de pe fațada lateral dreapta, cu aceeași scop de mărire a suprafeței locuibile. * Executarea a două goluri de fereastră noi pe fațada lateral stânga a clădirii. * Închiderea cu zidărie a balcoanelor și a terasei de pe fațada posterioară, ducând la micșorarea curții de lumină. * Acoperirea cu șarpantă din lemn a terasei de la etajul 4, transformând-o într-un pod-subpantă și modificând astfel regimul de înălțime al clădirii. * Executarea unei scări noi de acces în clădire, pe colțul intersecției. Aceste fapte au fost încadrate la infracțiunea prevăzută de art. 24 lit. a) din Legea 50/1991, privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, care sancționează executarea lucrărilor fără autorizație ori cu nerespectarea acesteia în zone construite protejate. Instanța a reținut că fapta a fost săvârșită cu intenție indirectă, inculpații prevăzând rezultatul și acceptând posibilitatea producerii acestuia, acționând conștient și informat, în scopul maximizării veniturilor. Pericolul social creat nu a fost doar abstract, ci a inclus un pericol concret pentru securitatea publică prin supraîncărcarea balcoanelor în consolă și a condus la o stare de neîncredere la nivelul societății privind respectarea disciplinei în construcții.

Ce învățăm din această speță?

Această decizie a Curții de Apel București reconfirmă fermitatea justiției în fața abaterilor grave de la legislația urbanistică, în special în zonele construite protejate. Învățăm că intenția, chiar și indirectă, de a eluda legea în scopul profitului, va fi sancționată cu rigoare. Instanțele subliniază că aparența de legalitate, creată prin intabularea imobilelor în starea neconformă sau prin înstrăinarea acestora către terți (chiar și de rea-credință), nu anulează răspunderea penală și nu împiedică dispunerea măsurilor de restabilire a situației anterioare. Un aspect crucial este că dificultățile economice sau tehnice invocate de inculpați, ca urmare a măsurilor dispuse (demolarea parțială sau încadrarea în legalitate), nu sunt considerate argumente valide pentru a scuti de răspundere. Decizia reafirmă rolul justiției de a asigura respectarea normelor, chiar și cu sacrificiul profitului ilicit. De asemenea, subliniem importanța descurajării potențialelor fapte similare, arătând că nimeni nu se poate prevala de necunoașterea legii sau de 'buna-credință' atunci când acționează cu rea-credință și cunoștință de cauză.

Individualizarea Pedepsei

La individualizarea pedepselor, instanța de fond și, ulterior, Curtea de Apel, au avut în vedere o serie de criterii fundamentale. S-a apreciat că gravitatea abstractă și concretă a faptei este ridicată, dată fiind necesitatea stringentă de a proteja valorile urbanistice speciale ale Municipiului București. Eludarea dispozițiilor privind disciplina în construcții, o problemă recurentă în societatea românească, a justificat o sancționare efectivă și energică, respingându-se soluții mai blânde, precum renunțarea la aplicarea pedepsei. S-a reținut că inculpații au acționat în centrul Bucureștiului, în calitate de profesioniști cu scop lucrativ, urmărind maximizarea profitului prin creșterea suprafeței utile a apartamentelor. Au acționat conștient și informat, nu din neglijență. Dincolo de pericolul abstract pentru valorile urbanistice, faptele au creat un pericol public concret din perspectivă structurală, prin supraîncărcarea balcoanelor în consolă, și o stare de neîncredere în autorități. Deși inculpații nu aveau antecedente penale și au colaborat 'aparent' pe parcursul procesului, instanța a subliniat conduita complet neloială a acestora, care au încercat să creeze o aparență de legalitate prin intabularea imobilului și înstrăinarea apartamentelor, pentru a invoca imposibilitatea desființării construcțiilor și obținerea unei 'impunități de facto'. Pentru aceste motive, s-a dispus aplicarea unor amenzi penale în cuantum ridicat, considerate adecvate scopurilor de reeducare, sancționare și exemplaritate. De asemenea, măsura restabilirii situației anterioare (încadrarea lucrărilor în prevederile autorizației de construire, pe cheltuiala inculpaților) a fost menținută. Instanța a considerat-o tehnic posibilă și proporțională, respingând argumentele privind costurile sau intabularea imobilelor ca fiind nerelevante. A fost subliniat faptul că această măsură nu duce la pierderea unei locuințe, ci la desființarea parțială a lucrărilor executate ilegal, cu intenție.

Doctrina

Din punct de vedere doctrinar și jurisprudențial, decizia abordează fundamental conceptul de restabilire a situației anterioare săvârșirii infracțiunii. Potrivit art. 25 alin. (3) și art. 397 alin. (3) C.pr.pen., instanța are obligația legală de a se pronunța asupra acestei măsuri, chiar și în lipsa unei constituiri de parte civilă, deoarece este o soluție specifică latura penală a cauzei. Legea specială, Legea 50/1991, prin art. 32 alin. (4) și art. 24^1, consolidează această obligație, oferind instanței opțiunea de a alege între încadrarea lucrărilor în autorizație sau desființarea construcțiilor realizate nelegal. Instanța a respins argumentele inculpaților privind ne-rentabilitatea economică sau imposibilitatea tehnică a desființării/încadrării, precum și cele legate de intabularea imobilelor și înstrăinarea lor către terți. S-a arătat că intenția inculpaților a fost, pe tot parcursul, de a crește suprafața utilă și prețul apartamentelor, depășind indicii urbanistici (CUT, regim de înălțime). Argumentele legate de 'deficiențe structurale' pentru a justifica supraînălțarea au fost considerate necredibile. Un aspect crucial a fost analiza compatibilității măsurii cu dreptul de proprietate, conform Art. 1 Protocolul 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (CEDO). Instanța a subliniat că măsura este legală, urmărește un scop legitim (respectarea disciplinei în construcții) și este necesară. Referința la cauza Ivanova și Cherkezov v. Bulgariei a CEDO a fost esențială, indicând că demolarea, chiar și o ingerință în bunuri, este justificată dacă are bază legală și servește interesului general de respectare a regulilor de construcție. Mai mult, buna-credință nu poate fi invocată de către cei care au acționat cu știință și rea-credință, mai ales într-o zonă de protecție specială. Conduita ulterioară a inculpaților, de a încerca să eludeze sancțiunea prin crearea unei aparențe de legalitate, a confirmat necesitatea și proporționalitatea măsurilor dispuse de instanța penală.