Situația de Fapt

Cazul a pornit de la un incident petrecut pe 24 iunie 2017, când inculpatul U____ I___-D______, membru al Asociației de Pășunat „Măgura Craiului – B_____”, a fost sancționat contravențional cu o amendă de 200 lei pentru tulburarea liniștii publice, conform Legii nr. 61/1991. Ulterior, aceleași fapte au făcut obiectul unei urmăririi penale și a unei acuzații pentru tulburarea ordinii și liniștii publice (art. 371 Cod penal). Aici intervine principiul „ne bis in idem”. Curtea a reținut, bazându-se pe jurisprudența CtEDO (cazurile Tsonev nr. 2 contra Bulgariei și M________ contra României), că sancțiunea contravențională inițială, deși administrativă în dreptul intern, are un caracter „penal” în sensul autonom al Convenției Europene. Astfel, faptele pentru care a fost amendat contravențional inculpatul sunt identice cu cele pentru care a fost ulterior acuzat penal. Această identitate a faptelor, independent de încadrarea juridică internă, a condus la constatarea încălcării art. 4 al Protocolului nr. 7 adițional la Convenție. Prin urmare, pentru infracțiunea de tulburare a ordinii și liniștii publice, procesul penal a fost încetat. În ceea ce privește infracțiunea de amenințare, Curtea a aplicat principiul legii penale mai favorabile (mitior lex). S-a constatat că, în perioada 25 iunie 2018 (data publicării Deciziei CCR nr. 297/2018) și 30 mai 2022 (data intrării în vigoare a OUG nr. 71/2022), legislația penală nu prevedea cauze de întrerupere a cursului termenului de prescripție a răspunderii penale. Decretul prezidențial de instituire a stării de urgență nu a suspendat cursul prescripției în acest caz, iar deciziile CCR nr. 297/2018 și nr. 358/2022 au confirmat neconstituționalitatea prevederilor referitoare la întreruperea prescripției. Astfel, termenul de prescripție de 3 ani pentru infracțiunea de amenințare s-a împlinit pe 23 iunie 2020, ducând la încetarea procesului penal și pentru această acuzație. În fine, referitor la infracțiunea de violarea sediului profesional, Curtea a constatat, în urma reexaminării probelor, că nu s-au întrunit elementele de tipicitate obiectivă ale infracțiunii. Inculpatul, în calitate de membru al asociației, avea dreptul de a participa la ședință, iar părăsirea sediului a avut loc înainte de intervenția poliției, nefiind dovedit refuzul de a părăsi sediul la solicitarea persoanei îndreptățite. În consecință, inculpatul a fost achitat pentru această acuzație.

Ce învățăm din această speță?

Această decizie juridică oferă lecții esențiale privind aplicarea principiului „ne bis in idem” (nu de două ori pentru aceeași faptă) în dreptul românesc, sub lumina jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului (CtEDO). Ea subliniază importanța identității faptelor, independent de încadrarea juridică, și clarifică modul în care sancțiunile contravenționale pot fi asimilate acuzațiilor penale în sensul Convenției Europene. De asemenea, decizia aduce în discuție impactul deciziilor Curții Constituționale (CCR) asupra prescripției răspunderii penale și limitele extinderii competențelor executive în perioade de stare de urgență. Este o pledoarie pentru o interpretare riguroasă a legii, care să respecte drepturile fundamentale ale cetățenilor.

Individualizarea Pedepsei

Speța analizată este Decizia nr. rj-g-89382-d-74-2022 din 22 Iunie 2022, a cărei instanță nu este specificată explicit, dar care face referire la o cauză penală complexă. Inculpatul, pe nume U____ I___-D______, a fost acuzat de trei infracțiuni: amenințare, violare de sediu profesional și tulburarea ordinii și liniștii publice. Cazul său a devenit un punct de plecare pentru o discuție profundă asupra intersecției dintre dreptul contravențional și cel penal, aplicarea principiilor europene și respectarea prevederilor constituționale privind prescripția.

Doctrina

Decizia se sprijină pe o analiză amplă a doctrinei și jurisprudenței relevante, atât la nivel național, cât și european. 1. Principiul „Ne bis in idem”: Curtea a aplicat cu rigurozitate criteriile stabilite de CtEDO (cazurile Tsonev nr. 2 contra Bulgariei și M________ contra României) pentru a determina dacă o procedură contravențională poate fi considerată „penală” în sensul Convenției. S-a reținut că ceea ce contează este identitatea faptelor materiale, nu doar încadrarea juridică, și că o decizie administrativă definitivă poate genera efecte de „ne bis in idem”. 2. Prescripția Răspunderii Penale și Deciziile CCR: Un aspect crucial al deciziei este aplicarea Deciziilor Curții Constituționale nr. 297/2018 și nr. 358/2022. Aceste decizii au declarat neconstituțională soluția legislativă privind întreruperea cursului prescripției răspunderii penale, lăsând un vid legislativ până la intrarea în vigoare a OUG nr. 71/2022. Curtea a subliniat că deciziile CCR se aplică situațiilor juridice pendinte și că actele efectuate într-un dosar penal înainte de publicarea Deciziei nr. 297/2018 nu pot produce efecte întreruptive de prescripție. S-a reafirmat, de asemenea, principiul non-retroactivității legii penale mai severe, conform art. 7 din Convenția Europeană. 3. Limitele Puterii Executive în Stare de Urgență: Curtea a analizat și impactul decretelor prezidențiale privind starea de urgență asupra prescripției. Bazându-se pe Decizia CCR nr. 152/2020, s-a concluzionat că Președintele a depășit atribuțiile sale constituționale prin dispunerea suspendării judecării unor cauze, această măsură putând fi luată doar de Parlament. Chiar și aprobarea ulterioară a decretelor de către Parlament nu a validat măsurile neconstituționale din anexe.