Granița dintre luarea de mită și traficul de influență este adesea fină, dar esențială în dreptul penal. O decizie recentă a Curții de Apel Timișoara lămurește această distincție într-un caz de corupție în care un inspector de la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) a pretins și primit bani și alte foloase de la o denunțătoare. Cazul este remarcabil nu doar prin analiza juridică detaliată, ci și prin decizia instanței de a înăspri pedeapsa de la suspendare la executare în regim de detenție, subliniind gravitatea corupției în rândul funcționarilor publici.

Denumirea speței analizate

Decizia nr. 61/2021 din 18 ianuarie 2021 a Curții de Apel Timișoara, având ca obiect condamnarea inculpatului B_______ B_____-L_____-C_____, inspector ITM, pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită în formă continuată (art. 289 alin. 1 din Codul Penal).

Situația de fapt pe scurt: O tenacitate sâcâitoare în a cere mită

Inculpatul, în calitatea sa de inspector ITM, a pretins și primit de la o martoră denunțătoare, în două rânduri, bani și alte foloase pentru a-și încălca atribuțiile de serviciu.

Prima faptă: A pretins și primit 100 de euro pentru a nu aplica o sancțiune contravențională firmei denunțătoarei.

A doua faptă: A pretins și primit 100 de euro și 20 de litri de motorină în schimbul promisiunii de a oferi „imunitate” la controalele viitoare ale ITM, inclusiv din partea sa. Această a doua faptă a fost realizată în cadrul unui flagrant organizat de organele de urmărire penală.

Instanța de fond a reținut o „stăruință remarcabil de tenace și sâcâitoare” a inculpatului în a cere mită, fapt ce a cântărit greu în individualizarea pedepsei.

Ce învățăm din această speță? Principalele lecții juridice și morale

Diferența esențială dintre luarea de mită și traficul de influență. Instanța clarifică: traficul de influență (art. 291 C. pen.) presupune ca făptuitorul să pretindă că are influență asupra unui alt funcționar și să promită că îl va determina pe acesta să acționeze într-un anumit fel. În acest caz, deși inculpatul a menționat vag „șeful” său, denunțătoarea a declarat că nu a crezut nicio clipă în această influență, ci a înțeles că banii sunt exclusiv pentru inculpat. Motivul determinant al dării banilor a fost acțiunea directă a inspectorului, nu o pretinsă influență asupra altcuiva.

Percepția cumpărătorului de influență este decisivă. Doctrina și jurisprudența, confirmate în speță, arată că nu poate exista „vânzare de influență” (trafic) dacă nu există o „cumpărare de influență”. Dacă persoana care dă mita nu are reprezentarea că plătește pentru influența asupra unui terț, ci pentru actul funcționarului cu care interacționează direct, fapta rămâne în sfera luării de mită.

Tenacitatea infracțională este o circumstanță agravantă. Deși inculpatul avea numeroase circumstanțe atenuante (fără antecedente penale, bine integrat social, a recunoscut fapta), instanța a considerat că insistența sa de a obține mita denotă un grad ridicat de pericol social și justifică o pedeapsă mai aspră decât minimul special.

Suspendarea pedepsei nu este o regulă, ci o excepție. Curtea de Apel a schimbat modalitatea de executare din suspendare în regim de detenție. Motivul? O faptă de corupție gravă, premeditată, săvârșită de un funcționar public, trebuie sancționată exemplar. O pedeapsă fără executare efectivă într-un astfel de caz ar fi percepută ca o încurajare pentru alți funcționari să adopte un comportament similar.

Doctrină și jurisprudență: Delimitarea fină între două infracțiuni de corupție

Curtea de Apel a realizat o analiză aprofundată pentru a stabili corecta încadrare juridică, respingând apelul parchetului care susținea existența unui trafic de influență. Argumentele decisive au fost:

Lipsa promisiunii ferme de a determina un alt funcționar: Inculpatul nu a promis că va interveni la șeful său. Menționarea acestuia a fost ulterioară primirii banilor și a avut un caracter evaziv, de justificare.

Lipsa convingerii denunțătoarei: Martora a declarat sub jurământ că a fost convinsă că inculpatul acționează singur și că pretinsa influență este doar un pretext. Acest element subiectiv din partea „cumpărătorului” este esențial pentru a exclude traficul de influență.

Provocarea fără sens: Insistența denunțătoarei de a-l face pe inculpat să admită că împarte banii a fost considerată de instanță o „provocare fără sens”, în condițiile în care ea însăși nu credea acest lucru, consolidând încadrarea faptei ca luare de mită.

Individualizarea pedepsei: De la clemență la fermitate

Procesul de individualizare a pedepsei a fost unul complex, în două etape:

Prima instanță: A aplicat o pedeapsă de 3 ani de închisoare cu suspendarea executării sub supraveghere. A ținut cont de recunoașterea faptei (procedura simplificată, care atrage o reducere de o treime a limitelor de pedeapsă), de circumstanțele personale favorabile, dar a aplicat o pedeapsă peste minimul special din cauza gravității și tenacității inculpatului.

Curtea de Apel: A menținut cuantumul pedepsei de 3 ani, dar a înlăturat suspendarea, dispunând executarea în regim de detenție. Curtea a argumentat că funcția exemplar-preventivă a pedepsei este primordială în cazul infracțiunilor de corupție comise de funcționari publici. Un plan infracțional bine stabilit, urmat cu insistență, nu poate fi sancționat doar cu o pedeapsă neprivativă de libertate, deoarece ar submina încrederea publică în justiție. Totodată, a extins pedepsele complementare, interzicându-i inculpatului dreptul de a mai ocupa orice funcție publică.