Ce învățăm din această speță?

Această speță oferă învățăminte esențiale despre importanța integrității documentelor corporative și consecințele grave ale tentativelor de fraudare. În primul rând, subliniază că falsul în înscrisuri sub semnătură privată, chiar și prin instigare, este o infracțiune gravă, cu repercusiuni atât asupra încrederii publice în documente, cât și asupra stabilității relațiilor economice. În al doilea rând, cazul ilustrează perfect conceptul de participație improprie (art. 52 alin. 3 Cod penal), unde o persoană este determinată să comită o faptă penală fără vinovăție. Aceasta confirmă că responsabilitatea penală revine integral celui care a determinat, profitând de lipsa de discernământ sau de constrângerea morală a executantului. A treia lecție este legată de individualizarea pedepsei: deși faptele sunt grave, instanța a ținut cont de circumstanțe personale favorabile (lipsa antecedentelor penale, vârsta, studii, integrarea socială) pentru a aplica pedepse cu amendă, considerând că acestea sunt suficiente pentru a preveni recidiva și a atinge scopul punitiv și educativ. Desființarea înscrisului falsificat este, de asemenea, o măsură crucială pentru restabilirea legalității. În esență, speța ne reamintește că încercările de a obține avantaje ilicite prin falsificarea unor acte esențiale, precum Registrul Acționarilor, atrag răspunderea penală, iar legea protejează nu doar proprietatea, ci și încrederea în veridicitatea documentelor.

Individualizarea Pedepsei

Instanța a aplicat pedepsele având în vedere o serie de criterii stricte, conform **art. 74 din Codul penal. S-a constatat că scopul inculpaților a fost clar: obținerea controlului asupra societății și a resurselor acesteia, într-un context de litigii privind acționariatul. Gravitatea faptei a fost subliniată de folosirea înscrisului falsificat în fața instanțelor, fapt ce a afectat grav încrederea publică în documentele sub semnătură privată, în special având în vedere importanța vitală a Registrului Acționarilor pentru administrarea unei societăți (stabilirea organelor de conducere, împărțirea profitului etc.). Cu toate acestea, instanța a notat că niciunul dintre inculpați nu avea antecedente penale, iar implicarea lor în activitatea infracțională a părut a fi întâmplătoare, nu un tipar de comportament. Circustanțele personale, precum vârsta (inculpata P________ R______ având 69 de ani), nivelul de educație (studii superioare pentru unii, medii pentru alții), pregătirea profesională și integrarea în societate, au fost considerate factori favorabili. Pe baza acestor aspecte, s-a decis aplicarea pedepsei amenzii penale în cuantum de 14.000 lei pentru fiecare inculpat, respectiv 200 de zile-amendă cu o sumă de 70 lei/zi, apreciindu-se că aceasta este suficientă pentru a atinge scopul preventiv, educativ și punitiv al pedepsei, fără a justifica o pedeapsă cu închisoarea, considerată prea severă în aceste circumstanțe. Instanța a mai dispus, în temeiul art. 25 alin. 3 C.p.p., desființarea înscrisului falsificat**.

Doctrina

Decizia Curții de Apel, pe lângă aspectele de drept penal substanțial, atinge și principii fundamentale de procedură penală, în special principiul oficialității versus principiul disponibilității. Doctrina și Codul de procedură penală consacră principiul oficialității (art. 7 C.p.p.), conform căruia organele judiciare au obligația de a porni și desfășura procesul penal din oficiu. Există însă excepții, cazuri de disponibilitate, cum ar fi cele unde acțiunea penală depinde de plângerea prealabilă a persoanei vătămate, sau unde legea permite împăcarea. Aspectul cel mai relevant adus în discuție în această speță este însă aplicarea principiului disponibilității în contextul căilor de atac. Deși Codul de procedură penală nu are un text expres care să consacre principiul disponibilității pentru toate actele procesuale, acesta se manifestă prin dreptul părților (și al procurorului, cu anumite excepții) de a renunța la calea de atac promovată. Instanța de control judiciar a subliniat că, înainte de a analiza fondul unei căi de atac, trebuie verificată voința persoanelor/părților de a o menține. Astfel, în speța de față, s-a luat act de retragerea apelurilor formulate de unele dintre părți, confirmând că manifestarea de voință de a renunța, cu respectarea condițiilor legale, are prioritate și este un aspect fundamental al dreptului de dispoziție al părților în procesul penal.