Ce învățăm din această speță?

Această decizie subliniază o distincție fundamentală în dreptul penal românesc între infracțiunile de proxenetism și trafic de minori, mai ales în contextul sensibilei problematici a victimelor minore. Lecția principală este că elementul determinant nu este vârsta victimei în sine, ci existența sau absența constrângerii (forței, amenințării, răpirii, fraudei, abuzului de autoritate). Chiar și în cazul unei minore, dacă nu se probează existența constrângerii, fapta va fi încadrată ca proxenetism, nu ca trafic de minori. Un alt aspect esențial clarificat este rolul și limitele consimțământului victimei ca și cauză justificativă. Instanța reiterează că, deși consimțământul poate opera în anumite situații, el este irelevant atunci când valoarea socială protejată de lege este un interes general sau colectiv (cum ar fi bunele moravuri și ordinea publică, protejate prin incriminarea proxenetismului), și nu un drept de care persoana vătămată poate dispune liber. În cazul proxenetismului, consimțământul este de esența infracțiunii (prin lipsa constrângerii), dar nu o justifică, întrucât scopul legii este protecția ordinii sociale, nu doar a individului. De asemenea, se confirmă că infracțiunea de proxenetism nu este o infracțiune de obicei, fiind suficientă comiterea unui singur act pentru a fi întrunite elementele materiale. Decizia aplică și principiul legii penale mai favorabile (lex mitior), chiar și în faza de judecată în apel, atunci când noua reglementare prevede limite de pedeapsă inferioare.

Individualizarea Pedepsei

Individualizarea pedepselor aplicate inculpaților a fost realizată în conformitate cu art. 74 Cod penal, luându-se în considerare criteriile generale: împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, mijloacele folosite, starea de pericol, natura și gravitatea rezultatului, motivul și scopul urmărit, antecedentele penale, conduita procesuală, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială. Pentru inculpata N____ D_____: Faptele au prezentat un grad mediu de pericol social, avându-se în vedere gradul său de implicare și amploarea ilicitului penal. Cu toate acestea, instanța a reținut că este o persoană integrată social, fără antecedente penale, implicată pentru prima dată într-un conflict penal. S-a ținut cont de durata redusă a activității infracționale și de relația de afecțiune cu minora, care nu a fost constrânsă. Aceste aspecte au condus la reținerea incidenței art. 75 alin. 2 lit. b Cod penal (referitor la circumstanțe atenuante). Pentru inculpatul C_________ S_____: De asemenea, s-a reținut un grad mediu de pericol social și o implicare semnificativă. Spre deosebire de coinculpată, el nu era la prima abatere penală, aflându-se în stare de recidivă postcondamnatorie. Anterior, fusese condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare cu suspendare. Deoarece fapta a fost comisă în cursul termenului de încercare, instanța a dispus, în baza art. 41 alin. 1 Cod penal și a art. 16 alin. 1 din Legea nr. 187/2012, revocarea beneficiului suspendării și executarea pedepsei anterioare alăturat celei aplicate în prezenta cauză. Pe latură civilă, instanța a confirmat existența unui prejudiciu moral suferit de minoră, acordând suma de 3.000 euro (echivalent în lei) cu titlu de daune morale, considerată suficientă pentru o reparație echitabilă, având în vedere vârsta victimei și faptul că a fost folosită ca sursă de venituri chiar de membri ai familiei sale, dar și circumstanța că nu era prima dată implicată în astfel de activități. Curtea de Apel a infirmat dispoziția de confiscare a sumelor de la inculpați, argumentând că acestea ar trebui să servească la despăgubirea părții civile.

Doctrina

Problematica validității consimțământului ca și cauză justificativă constituie nucleul disputei și principala limită în privința sferei faptelor cu privire la care poate opera. S-a evidențiat în doctrină, dar și în noul Cod penal (art. 22 alin. 1), că incidența consimțământului persoanei vătămate se limitează la drepturile de care aceasta poate dispune în mod legal: 'dacă aceasta putea să dispună în mod legal de valoarea socială lezată sau pusă în pericol'. În fiecare caz în care se pune problema consimțământului persoanei vătămate ca element justificativ, este necesar să se verifice dacă incriminarea faptei vizează protejarea unui interes general sau individual, respectiv dacă valoarea socială protejată este disponibilă sau nu. În conformitate cu noul Cod penal, este exclusă relevanța justificativă a consimțământului în cazul faptelor ce aduc atingere unui interes colectiv. Constituie drepturi disponibile majoritatea drepturilor patrimoniale, precum și alte drepturi individuale (sănătate, integritate corporală, libertate, demnitate, onoare), considerate drepturi disponibile, în principiu, în măsura în care consimțământul dat nu are ca efect o sacrificare totală a dreptului în cauză sau nu este contrar ordinii publice ori bunelor moravuri. Consimțământul nu are valoare justificativă în cazul acelor incriminări care presupun colaborarea din partea victimei și care au ca scop protecția acesteia. În mod evident, reține instanța de fond, în prezenta cauză, de vreme ce obiectul juridic special secundar al infracțiunii de proxenetism vizează regulile de conviețuire socială, nu s-ar putea concluziona că într-o astfel de situație consimțământul victimei constituie cauză justificativă. O concluzie contrară ar lipsi de efecte juridice însăși norma incriminatoare, întrucât, așa cum s-a precizat anterior, acest consimțământ este de esența infracțiunii de proxenetism, în caz contrar aflându-ne în prezența unei infracțiuni de trafic de persoane. Pe de altă parte, împrejurarea că persoana vătămată este minoră nu exclude luarea în considerare a deciziei XVI din 19 martie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secțiile Unite, care a stabilit criteriul de diferențiere între proxenetism și trafic de minori (inclusiv trafic de minori în formă simplă sau agravată, incriminat de art. 13 din Legea nr. 678/2001 sau art. 211 Cod penal). Această decizie indică faptul că proxenetismul este o activitate infracțională non-agresivă, care nu implică vicierea poziției subiective a subiectului pasiv secundar, spre deosebire de traficul de persoane/minori care presupune înfrângerea libertății de voință și conștiință prin mijloace de constrângere. Prin urmare, absența constrângerii transformă fapta în proxenetism, chiar și față de un minor, altfel norma de incriminare a proxenetismului asupra minorilor ar fi lipsită de conținut.