Situația de Fapt

Cazul analizat prin Decizia nr. 723/2014 a Curții de Apel scoate în evidență gravitatea faptelor de natură penală comise în contextul dezbaterii unei succesiuni. Învinuita D_______ E____ a fost acuzată că, la data de 17 noiembrie 2008, în timpul procedurii de dezbatere a succesiunii mamei sale, a făcut declarații necorespunzătoare adevărului în fața notarului public Tolciu M______ I_____. Scopul acestor declarații false a fost obținerea Certificatului de Moștenitor nr. 77/17.11.2008, o acțiune care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în declarații, prevăzută de art. 292 Cod Penal. Mai mult, după ce a intrat în posesia acestui document, cunoscând că este fals, inculpata l-a utilizat pentru a obține despăgubirile acordate prin Decizia nr. 5097/FF/26.09.2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor. Această a doua faptă a fost încadrată ca uz de fals, conform art. 291 Cod Penal. Cazul a fost instrumentat de Judecătoria S____, iar în cursul urmăririi penale au fost administrate numeroase probe, inclusiv plângerea numitului G______ I___, declarațiile martorului C_________ P____, certificate de naștere, acte notariale și decizii ale comisiilor de despăgubire, confirmând activitatea infracțională a învinuitei.

Ce învățăm din această speță?

Această speță ne oferă lecții esențiale despre importanța veridicității declarațiilor în fața autorităților și despre consecințele juridice grave ale încălcării acestei obligații. În primul rând, cazul subliniază că actul de a declara fapte nereale în fața unui notar public, chiar și în scopul obținerii unui beneficiu personal aparent minor (cum ar fi un certificat de moștenitor, în contextul succesiunii), constituie o infracțiune gravă. În al doilea rând, se evidențiază caracterul cumulativ al răspunderii penale: nu doar actul de a face o declarație falsă este pedepsit, ci și folosirea ulterioară a documentului obținut prin acea declarație mincinoasă. Persoana care, conștientă de falsul documentului, îl utilizează pentru a produce efecte juridice, comite o infracțiune distinctă, adăugând la gravitatea faptei inițiale. În plus, speta reiterează importanța unei administrări riguroase a probelor în procesul penal, pentru a demonstra nu doar materialitatea faptei, ci și latura subiectivă a acesteia (intenția făptuitorului). Este un avertisment clar pentru orice persoană care ar fi tentată să eludeze adevărul în procedurile oficiale.

Individualizarea Pedepsei

La individualizarea pedepsei aplicate inculpatei pentru infracțiunile de fals în declarații și uz de fals, instanța Judecătoriei S____ a aplicat prevederile art. 74 Cod Penal, referitoare la criteriile generale de individualizare a pedepsei. Acestea permit evaluarea gravității infracțiunii și a periculozității infractorului prin raportare la o serie de factori esențiali. S-au luat în considerare: a) împrejurările și modul de comitere a infracțiunilor, precum și mijloacele folosite (declarațiile mincinoase și folosirea certificatului fals); b) starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită (încrederea publică și respectarea adevărului în actele oficiale); c) natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii (obținerea frauduloasă a certificatului și a despăgubirilor); d) motivul săvârșirii infracțiunilor și scopul urmărit (obținerea unui avantaj material necuvenit); e) natura și frecvența antecedentelor penale (dacă există); f) conduita inculpatei după săvârșirea infracțiunilor și în cursul procesului penal (inclusiv recunoașterea învinuirii, în condițiile art. 377 C.proc.pen.); g) nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială a inculpatei. Toate aceste criterii au contribuit la stabilirea unei pedepse juste și proporționale cu faptele comise.

Doctrina

În lumina doctrinei și a practicii judiciare, infracțiunea de fals în declarații (art. 292 C.p.) este considerată o formă specială de fals intelectual. Aceasta presupune alterarea adevărului chiar în momentul în care declarația este consemnată într-un înscris oficial. Obiectul juridic special ocrotit de această infracțiune este încrederea publică pe care trebuie să o inspire declarațiile oficiale, atunci când acestea servesc la producerea unor consecințe juridice. Este important de menționat că, spre deosebire de alte infracțiuni de fals, falsul în declarații nu are un obiect material propriu-zis, declarația consemnată fiind însăși rezultatul acțiunii ilicite. Pentru ca o faptă să întrunească elementele infracțiunii de fals în declarații, trebuie îndeplinite mai multe cerințe esențiale: declarația neadevărată trebuie făcută în fața unei unități competente (conform art. 145 din Codul penal din 1969, actualizat corespunzător), declarația trebuie să fie aptă, prin natura sa sau conform legii, să producă o consecință juridică urmărită de făptuitor (indiferent dacă acea consecință s-a produs sau nu), și trebuie respectate forma și procedura legală impuse pentru acea declarație. De asemenea, dacă legea penală prevede un regim juridic special pentru o anumită situație de fals, acela va avea prioritate. Din punct de vedere al laturii subiective, infracțiunea de fals în declarații se comite cu intenție directă, calificată prin scop. Indiferent dacă scopul urmărit (producerea consecinței juridice pentru sine sau pentru altul) a fost sau nu atins, intenția de a falsifica adevărul este suficientă. Consumarea infracțiunii are loc instantaneu, în momentul în care declarația scrisă este legal primită sau cea verbală este consemnată de către organul competent, creând astfel starea de pericol pentru încrederea publică.