Ce învățăm din această speță?

Această speță complexă ne oferă o perspectivă aprofundată asupra dificultăților și nuanțelor aplicării legii penale în timp, în special în contextul succesiunii de legi penale (Codul Penal din 1969 și Noul Cod Penal din 2014). Înțelegem că principiul legii penale mai favorabile, deși esențial, nu este mereu simplu de aplicat, generând un dialog constant între instanțe și Curtea Constituțională. Decizia ne arată cum hotărârile Înaltei Curți de Casație și Justiție pot crea excepții de la regulile generale stabilite de Curtea Constituțională, mai ales în situații de concurs de infracțiuni comise sub imperiul ambelor legi. De asemenea, învățăm importanța unei cuantificări precise a prejudiciului în latura civilă a cauzelor penale și rolul activ al instanțelor în verificarea pretențiilor formulate de partea civilă, chiar și în cazul unor entități precum ANAF. Se subliniază, de asemenea, mecanismul de individualizare a pedepsei, ce ține cont de ansamblul faptelor și al antecedentelor penale, dar și de atitudinea inculpatului.

Individualizarea Pedepsei

La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere limitele prevăzute de Legea 241/2005 (închisoare de la 2 la 8 ani) și a aplicat legea penală veche ca fiind mai favorabilă, în conformitate cu art. 5 din Noul Cod Penal, dar cu aplicarea globală impusă de Decizia CCR 265/2014. S-a reținut un grad de pericol social mediu al infracțiunii, dată fiind modalitatea 'lipsită de elaborare, neplanificată, spontană', dar cu scopul de a obține un beneficiu financiar. Prejudiciul a fost cuantificat la circa 13.000 lei (TVA), fiind considerat nici foarte mare, nici prea mic. O circumstanță atenuantă importantă a fost recunoașterea sinceră a acuzației de către inculpat (art. 74 alin. 1 lit. c din Codul Penal din 1969), fapt ce a condus la atenuarea răspunderii penale. Pe de altă parte, s-a constatat că inculpatul este recidivist postexecutoriu. Astfel, pentru infracțiunea de evaziune fiscală, inculpatul a fost condamnat la 6 luni închisoare, cu înlăturarea pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi. Într-o analiză complexă a pluralității de infracțiuni (art. 38 alin. 1 și art. 39 alin. 1 lit. b, d și e din Noul Cod Penal, raportat la art. 40 alin. 1 din Noul Cod Penal și art. 10 din L. 187/2012), având în vedere multiple condamnări definitive anterioare, instanța a aplicat pedeapsa cea mai grea (2 ani și 6 luni închisoare), la care s-a adăugat un spor de 4 ani (reprezentând o treime din totalul celorlalte pedepse cu închisoarea din concurs), plus amenda penală de 5000 lei. În final, inculpatul va executa o pedeapsă de 6 ani și 6 luni închisoare, în regim de detenție, și 5000 lei amendă penală. Au fost scăzute perioadele de detenție executate anterior. De asemenea, s-a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi pe o perioadă de 5 ani după executarea pedepsei principale și măsura sechestrului asigurător asupra bunurilor inculpatului până la concurența sumei de 13.266 lei, reprezentând prejudiciul efectiv stabilit în latura civilă, alături de obligația de plată a acestuia în solidar cu societatea comercială.

Doctrina

Dezbaterea centrală în această speță se axează pe aplicarea legii penale mai favorabile (lex mitior) în contextul succesiunii legislative și al pluralității de infracțiuni. Doctrina și jurisprudența au fluctuat inițial între aplicarea pe 'instituții autonome' și 'aplicarea globală'. Curtea Constituțională a României, prin Decizia nr. 265/2014, a statuat că art. 5 din Codul Penal este constituțional doar în măsura în care nu permite combinarea prevederilor din legi succesive, impunând aplicarea globală, pentru a respecta viziunea unitară a legiuitorului și principiul separației puterilor. Această decizie a fost fundamentată și pe jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (Cauza Maktouf și Damjanovi), care impune, de asemenea, stabilirea lex mitior în mod concret și global. Cu toate acestea, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin Decizia nr. 7/2016 a Completului pentru Dezlegarea unor Chestiuni de Drept, a introdus o excepție semnificativă. Această decizie permite, în cazul pluralității de infracțiuni care includ fapte comise atât înainte (sub vechea lege), cât și după (sub noua lege) 1 februarie 2014, aplicarea legii penale mai favorabile pentru infracțiunile săvârșite anterior (fie vechea, fie noua lege), dar impune aplicarea obligatorie a noii legi pentru tratamentul sancționator al concursului de infracțiuni (conform art. 3 Noul Cod Penal și art. 10 din Legea 187/2012). Acest 'amestec' de legi, deși pare o derogare de la Decizia CCR 265/2014, este acceptat ca o soluție pragmatică pentru cazurile de concurs de infracțiuni cu regim juridic mixt. Decizia nr. 7/2016 a ICCJ tratează și situația recidivei postexecutorii, permițând aplicarea legii penale mai favorabile (veche sau nouă) pentru sancționarea acesteia, independent de faptul că tratamentul concursului de infracțiuni se va face conform legii noi. Astfel, speța analizată exemplifică o 'combinare' a tratamentului juridic al pluralității de infracțiuni, care, deși contravine aparent principiului 'non-combinării' de legi, este justificată de o interpretare ulterioară a Înaltei Curți de Casație și Justiție.