Situația de Fapt

Cazul analizat vizează fapta a trei inculpați, membrii ai aceleiași familii – părinții B.L. și B.N.Ș. și fiica acestora, M.A.R. – care au orchestrat o schemă de fraudare a creditorilor. În speță, la data de 28.09.2017, părinții, în calitate de vânzători, au înstrăinat un apartament către fiica lor, în calitate de cumpărător, printr-un contract de vânzare-cumpărare autentificat. Scopul explicit al acestei tranzacții a fost acela de a sustrage imobilul de la executarea silită demarată într-un dosar anterior, împiedicând astfel creditorii, M.I. și M.G., să-și recupereze o creanță de 30.000 euro, la care se adăugau cheltuieli de executare silită în cuantum de 7220 lei. Părinții au fost acuzați de abuz de încredere prin fraudarea creditorilor, iar fiica de complicitate la aceeași infracțiune, instanța reținând intenția directă și o circumstanță agravantă legată de comiterea faptei de trei sau mai multe persoane.

Ce învățăm din această speță?

Din această speță învățăm, în primul rând, că sistemul juridic penal din România sancționează aspru tentativele de fraudare a creditorilor prin înstrăinarea fictivă a bunurilor. Fapta de a-și sustrage patrimoniul de la executarea silită nu rămâne nepedepsită, iar implicarea membrilor familiei în astfel de scheme poate atrage, pe lângă răspunderea penală a debitorilor, și răspunderea penală a complicilor. Cazul subliniază importanța principiului bunei-credințe în raporturile juridice și reconfirmă rolul justiției în protejarea drepturilor creditorilor. De asemenea, decizia instanței în privința daunelor morale reiterează o limitare importantă: prejudiciul moral trebuie să fie real și justificabil, neputând fi prezumat doar pe baza dificultăților locative sau a unei percepții subiective legate de statutul de proprietar versus cel de chiriaș. Instanța avertizează că o astfel de argumentație nu găsește suport în doctrină sau în realitatea socială.