Ce învățăm din această speță?

Acest caz subliniază importanța unei analize aprofundate a probatoriului și a circumstanțelor reale ale faptei, mai ales în fața instanțelor superioare. Decizia Curții de Apel evidențiază că infracțiunea de ultraj nu poate fi privită superficial; chiar dacă polițiștii au o pregătire specifică, amenințările proferate de un recidivist violent, cunoscut cu antecedente penale pentru fapte cu violență, pot genera o stare reală și profundă de temere. Curtea a reținut că declarațiile persoanelor vătămate, coroborate cu istoricul infracțional al inculpatului și cu contextul extrem de violent al evenimentelor (urmărirea periculoasă, folosirea armelor, recalcitranța permanentă), justifică reținerea infracțiunilor de ultraj, refuz de prelevare de mostre biologice și tulburare a ordinii publice, infirmând achitările dispuse de prima instanță. Cazul demonstrează, de asemenea, consecințele grave ale recidivei postexecutorii și modul în care aceasta influențează individualizarea pedepsei și percepția pericolului social al faptelor.

Individualizarea Pedepsei

La individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 74 Cod penal: împrejurările și modul de comitere, pericolul creat, natura și gravitatea rezultatului, motivul, antecedentele penale, conduita și nivelul de educație, vârsta, sănătatea și situația familială/socială. Inculpatul a fost recunoscut ca recidivist conform art. 41 alin. 1 Cod penal, având o condamnare anterioară la 2 ani închisoare, cu eliberare condiționată. Prima instanță i-a aplicat o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru conducerea fără permis, cu deducerea perioadei de reținere, arest preventiv și arest la domiciliu. Parchetul a formulat apel, criticând achitarea pentru ultraj, refuz de prelevare mostre biologice și tulburarea ordinii publice, precum și nelegalitatea pedepsei aplicate pentru conducerea fără permis, argumentând starea de recidivă postexecutorie și omisiunea anulării liberării condiționate anterioare. Inculpatul a solicitat o pedeapsă mai redusă, invocând motive familiale. Curtea de Apel a constatat că situația de fapt nu a fost corect stabilită de fond, reevaluând probele și stabilind vinovăția inculpatului pentru toate infracțiunile inițial reținute de procurori: trei infracțiuni de ultraj (art. 257 alin. 1 și 4 C.pen.), o infracțiune de refuz sau sustragere de la prelevarea de mostre biologice (art. 337 C.pen.), o infracțiune de tulburare a ordinii și liniștii publice (art. 371 C.pen.) și o infracțiune de conducere fără permis (art. 335 alin. 1 C.pen.), toate cu aplicarea art. 41 alin. 1 Cod penal.

Doctrina

În doctrină, s-a subliniat că infracțiunea de ultraj (art. 257 Cod penal) este o infracțiune complexă, lezând atât interesul statului (obiect juridic principal), cât și integritatea funcționarului public (obiect juridic secundar), mai ales când fapta este comisă asupra unui polițist sau jandarm, atrăgând modalitatea agravată prevăzută de art. 257 alin. 4 Cod penal. Se reține că, pentru tipicitatea ultrajului, este necesar ca subiectul pasiv să acționeze în cadrul atribuțiilor de serviciu. Deși organele de poliție sunt pregătite să facă față actelor antisociale, analiza "stării de temere" trebuie realizată particular, în funcție de circumstanțele concrete ale faptei și de persoana inculpatului (ex: violența extremă, recidivismul). Nu se condiționează realizarea conținutului constitutiv de producerea unei urmări efective, ci de adresarea unor amenințări de natură să creeze o stare de temere. În ceea ce privește tulburarea ordinii și liniștii publice (art. 371 Cod penal), doctrina arată că aceasta este tulburată ori de câte ori climatul pașnic este înlocuit printr-o stare de agitație generală, afectând sentimentul de securitate personală printr-o teamă și neliniște transmise unei colectivități de persoane. Chiar dacă un inculpat este încătușat, comportamentul său agresiv în spații publice, care atrage atenția și generează indignare sau temere, poate îndeplini elementele constitutive ale acestei infracțiuni.