Nume speță: Decizia nr. 961/2017 din 03-iul-2017, Curtea de Apel București, delapidarea (art. 295 NCP)

Ce învățăm din speță

Această speță ne oferă o perspectivă detaliată asupra infracțiunii de delapidare, cu accent pe nuanțele sale juridice și modul în care comportamentul făptuitorului este interpretat de instanță. Cazul demonstrează că nu este esențială livrarea fizică a bunurilor pentru a reține infracțiunea de delapidare, ci actul de însușire a banilor cu intenția de a nu-i preda societății, acționând ca un "bun proprietar" al bunurilor însușite. Chiar și atunci când clienții sunt induși în eroare cu privire la calitatea reală a vânzătorului, esențială rămâne calitatea în care a acționat inculpatul față de bunurile societății și intenția sa de a le însuși.

Un aspect crucial pe care îl desprindem este importanța împrejurărilor și modului de comitere a infracțiunii în procesul de individualizare a pedepsei. Faptul că inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală și complexitatea manoperelor dolosive utilizate pentru a-și atinge scopul au fost considerate elemente agravante. De asemenea, decizia subliniază conceptul de prevenție generală și specială în aplicarea pedepsei, menționând necesitatea descurajării unor astfel de fapte în viitor, având în vedere amploarea fenomenului delapidării.

Nu în ultimul rând, speța ilustrează aplicarea principiului legii penale mai favorabile (mitior lex), o temă fundamentală în dreptul penal românesc. Instanța a analizat comparativ dispozițiile vechiului și noului Cod penal, stabilind că, în ciuda unor limite de pedeapsă aparent mai mici în NCP, vechiul Cod penal oferea, în ansamblu, un regim sancționator mai favorabil pentru inculpat, inclusiv din perspectiva modalității de executare a pedepsei.

Individualizarea cazului

Cazul vizează un inculpat care, în calitate de reprezentant al S.C. M______ O______ S.R.L., s-a însușit sume de bani provenite din vânzarea unor dispozitive medicale, simulând că acționează ca proprietar al acestora.

Faptele inculpatului: Acesta a indus în eroare clienții prezentându-se ca vânzător al dispozitivelor medicale și încasând personal sumele de bani aferente, deși nu avea dreptul să o facă. Instanța a reținut că nu este relevant dacă a livrat personal bunurile sau dacă acestea au fost livrate de alte persoane (șoferi), atâta timp cât inculpatul a încasat banii cu intenția de a nu-i preda societății. Comportamentul său anterior și ulterior a confirmat intenția de însușire.

Absența unor probe: S-a constatat că inculpatul nu avea atribuții de gestionar în raport cu chitanțierele, și nu au existat probe concludente privind însușirea unui chitanțier, în afara unei declarații necoroborate.

Calificarea juridică: Fapta a fost inițial încadrată la art. 295 alin. 1 Cod penal raportat la art. 308 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal (delapidare în formă continuată, cu referire la funcționari publici). Prin aplicarea legii penale mai favorabile, încadrarea juridică a fost schimbată în art. 215 ind. 1 alin. 1 Cod penal din anul 1969 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal din anul 1969 (gestiune frauduloasă, formă continuată).

Individualizarea pedepsei: Instanța a aplicat o pedeapsă de 1 an închisoare pentru infracțiunea de delapidare în formă continuată. La individualizare, s-a ținut cont de:

Gravitatea faptelor și periculozitatea infractorului: Modul și mijloacele de săvârșire, scopul urmărit (prejudicierea patrimoniului societății și afectarea relațiilor de serviciu), cuantumul ridicat al sumelor însușite.

Amploarea fenomenului delapidării: Necesitatea unei pedepse care să descurajeze astfel de acțiuni în viitor (prevenția generală și specială).

Conduita procesuală: Inculpatul s-a sustras de la urmărirea penală, nefiind audiat ca suspect sau inculpat.

Circumstanțe personale: Vârsta (născut în 1976), studii medii, divorțat, un copil minor, fără ocupație, fără antecedente penale.

Modalitatea de executare a pedepsei: Având în vedere pedeapsa sub 3 ani, lipsa antecedentelor penale și convingerea instanței că scopul pedepsei poate fi atins fără privare de libertate, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe un termen de încercare de 3 ani.

Pedepse complementare și accesorii: S-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b C.p. din 1969 (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat), pe durata executării pedepsei principale. Instanța a considerat această măsură proporțională, invocând Protocolul nr. 1 adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Doctrina și interpretarea legii

Un punct central al acestei spețe îl reprezintă aplicarea principiului legii penale mai favorabile (art. 5 Cod penal). Instanța a efectuat o analiză comparativă detaliată între Codul penal din 1969 și Noul Cod penal, având în vedere toate instituțiile de drept penal incidente.

Deși art. 295 alin. 1 Cod penal (din NCP) are o limită maximă de pedeapsă mai mică, instanța a constatat că limita minimă a pedepsei în NCP este mai mare decât cea din corespondentul său din vechiul Cod penal, art. 215 ind. 1 alin. 1, care prevedea închisoare de la 1 la 15 ani. Această comparație a limitelor minime a fost decisivă în alegerea legii mai favorabile.

Mai mult, din perspectiva modalității de executare a pedepsei, Curtea a considerat că vechiul Cod penal (art. 81 și urm. din Codul penal din 1969), care permitea suspendarea condiționată a executării pedepsei, este mai favorabil în raport cu prevederile Noului Cod penal (art. 83 și urm. Cod penal și art. 91 și urm Cod penal) referitoare la amânarea aplicării pedepsei și suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Diferențele în ceea ce privește obligațiile impuse inculpatului și efectele suspendării au contribuit la această concluzie.

Această decizie subliniază că aplicarea legii penale mai favorabile nu se rezumă doar la o comparație simplă a limitelor de pedeapsă, ci implică o analiză holistică a întregului regim sancționator și a consecințelor juridice pentru fiecare situație concretă.

Concluzii și Recomandări

Această speță oferă o imagine clară a modului în care infracțiunea de delapidare este interpretată și sancționată în sistemul judiciar românesc. Ea servește ca un avertisment important pentru toți cei care gestionează bunuri sau fonduri ale altor persoane juridice, subliniind că simpla însușire a banilor, chiar și fără o livrare directă a bunurilor, constituie o infracțiune gravă.

Decizia reconfirmă, de asemenea, că instanțele țin cont de conduita procesuală a inculpatului (inclusiv sustragerea de la urmărire penală) și de impactul social al fenomenului infracțional la individualizarea pedepsei. Aplicarea legii penale mai favorabile rămâne un principiu fundamental, dar a cărei determinare necesită o analiză juridică aprofundată și nuanțată.