Numele speței analizate: Decizia nr. 1568/2018 din 04.12.2018 a Curții de Apel.

Situația în Fapt: O Agresiune Urbană Escaladată

Speța analizată prezintă un incident grav petrecut în public, pe o stradă din București, implicând pe inculpații D. M. și D. M. A., doi frați. Pe fondul nemulțumirilor legate de circulația autovehiculelor de mare tonaj într-o zonă cu restricții, cei doi au blocat o autopompă condusă de persoana vătămată B. M. I.

Inculpatul D. M., înarmat cu un cuțit, a încercat să deschidă portiera șoferului și, ulterior, s-a urcat pe scara autoutilitarei. El a aplicat mai multe lovituri cu cuțitul, vizând inițial zona gâtului victimei, însă, aceasta ferindu-se, a fost lovită în zona umărului stâng, suferind o plagă ce a necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale. În tot acest timp, fratele său, D. M. A., înarmat cu o sabie, a blocat autovehiculul. Acțiunea violentă a celor doi a tulburat ordinea și liniștea publică, provocând scandal și blocând circulația rutieră.

Probele administrate în cauză au fost numeroase, incluzând procese-verbale de cercetare la fața locului, declarațiile inculpaților și ale victimei, declarații de martori, imagini surprinse de camerele de supraveghere, convorbiri telefonice interceptate și înregistrate, precum și un raport de expertiză medico-legală.

Prima Instanță: Încadrare și Individualizare Contestate

Judecătorul de cameră preliminară a respins cererile inculpaților de excludere a probelor și de constatare a neregularității rechizitoriului. Tribunalul București, în calitate de primă instanță, a stabilit următoarele:

D. M. (agresorul cu cuțitul): A fost condamnat la 2 ani și 6 luni închisoare pentru loviri sau alte violențe (art. 193 alin. 2 C.pen.) și la 3 luni închisoare pentru tulburarea ordinii și liniștii publice (art. 371 C.pen.). Pedepsele au fost contopite, rezultând o pedeapsă principală de 2 ani și 7 luni închisoare, cu interzicerea unor drepturi complementare și accesorii. Instanța a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de 4 ani, cu obligația de a presta 120 de zile muncă neremunerată în folosul comunității.

D. M. A. (complicele cu sabia): A fost condamnat la 1 an și 6 luni închisoare pentru complicitate la loviri sau alte violențe (art. 48 alin. 1 raportat la art. 193 alin. 2 C.pen.) și la 3 luni închisoare pentru tulburarea ordinii și liniștii publice. Pedepsele au fost contopite, rezultând o pedeapsă principală de 1 an și 7 luni închisoare, cu interzicerea unor drepturi. Și în cazul său, instanța a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe un termen de 3 ani, cu obligația de a presta 100 de zile muncă neremunerată în folosul comunității.

Instanța de fond a justificat individualizarea pedepselor prin gravitatea medie a infracțiunilor, agresivitatea manifestată, folosirea unor obiecte periculoase și mobilul pueril al faptei (dorința de a-și face singuri dreptate). A luat în considerare circumstanțele personale ale inculpaților, inclusiv lipsa antecedentelor penale, existența unui loc de muncă (pentru D. M. A.), dar și o conduită procesuală oscilantă (pentru D. M., care a încercat inițial să-și ascundă fratele).

Apelul Parchetului: Tentativa de Omor în Discuție

Parchetul a declarat apel, criticând în principal încadrarea juridică a faptei comise de D. M. Din perspectiva Parchetului, acțiunile inculpatului (lovituri repetate cu un cuțit cu lamă mare, vizând zona gâtului, o zonă vitală, deși leziunile au fost minore) indicau o intenție indirectă de a ucide, ceea ce ar fi impus încadrarea faptei ca tentativă de omor.

Parchetul a argumentat că zona vizată, intensitatea loviturilor (care au străpuns pielea) și numărul loviturilor ratate sunt elemente concludente care justifică reținerea tentativei de omor, indiferent de gravitatea leziunilor produse. De asemenea, a susținut că și complicitatea lui D. M. A. ar fi trebuit să fie la tentativă de omor, având în vedere că acesta era înarmat și a blocat autovehiculul, acceptând posibilitatea producerii unui rezultat letal.

Decizia Curții de Apel: Menținerea Încadrării Inițiale și a Modalității de Executare

Curtea de Apel a analizat actele dosarului și a audiat din nou persoana vătămată. Contrar susținerilor Parchetului, Curtea a reținut următoarele:

Lipsa intenției de a ucide: Chiar dacă D. M. a folosit un cuțit, declarația victimei a indicat că nu se poate reține cu certitudine că a vizat o zonă vitală și că singura vătămare a fost la umăr. Mai mult, inculpatul a încetat agresiunea când a observat că a provocat o rană care sângera.

Insuficiența probelor: Curtea a considerat că probele sunt insuficiente pentru a reține fără dubii o intenție directă sau indirectă de a suprima viața victimei.

Corectitudinea individualizării pedepselor: Instanța de control judiciar a apreciat că operațiunea de individualizare a pedepselor realizată de prima instanță a fost corectă, având în vedere circumstanțele atenuante (lipsa antecedentelor penale, mijloace licite de existență, atitudine sinceră în fața instanței de judecată) și perioada petrecută în arest preventiv/la domiciliu. Suspendarea sub supraveghere, alături de măsurile de supraveghere și obligații, a fost considerată o măsură suficientă pentru a asigura îndreptarea inculpaților.

În consecință, Curtea de Apel a respins apelul Parchetului ca nefondat și a luat act de retragerea apelurilor declarate de inculpați, menținând soluția primei instanțe.

Ce Învățăm din Speță: Delimitarea Între Infracțiuni și Raționalul Individualizării

Această speță scoate în evidență mai multe aspecte cruciale în dreptul penal:

Delimitarea fină între infracțiuni: Cazul subliniază dificultatea de a distinge clar între lovire sau alte violențe și tentativa de omor, mai ales când rezultatul fizic direct (numărul de zile de îngrijiri medicale) este minor. Esențială devine latura subiectivă a faptei – intenția făptuitorului. Curtea a insistat pe faptul că, deși s-a folosit o armă periculoasă și s-a vizat o zonă potențial vitală, lipsa dovezilor clare privind intenția de a ucide (directă sau indirectă) primează.

Importanța probatoriului în stabilirea intenției: Chiar și în prezența unor elemente obiective grave (cuțit, lovituri spre gât), lipsa unei dovezi concludente a intenției de a suprima viața poate duce la o încadrare juridică mai blândă. Declarația victimei, care a menționat încetarea agresiunii la vederea sângelui, a fost un element cheie în acest sens.

Rolul criteriilor de individualizare a pedepsei: Deși faptele sunt grave, instanța a luat în considerare factori precum lipsa antecedentelor penale, existența unui loc de muncă și atitudinea procesuală ulterioară pentru a justifica suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Aceasta reflectă filozofia individualizării, care vizează atât sancționarea, cât și reabilitarea infractorului.

Puterea de decizie a instanței de fond: În ciuda apelului Parchetului, care solicita o încadrare și o pedeapsă mai severe, instanța de control judiciar a confirmat că prima instanță a realizat corect operațiunea de încadrare juridică și de individualizare.

Doctrina și Delimitarea Tentativei de Omor

Cazul a generat o dezbatere importantă privind delimitarea tentativei de omor de infracțiunile contra integrității corporale. Doctrina și practica judiciară, așa cum sunt citate în speță, subliniază că pentru a reține tentativa de omor trebuie avute în vedere un ansamblu de elemente obiective, nu izolate, cum ar fi:

Obiectul utilizat: Un cuțit cu lamă mare este considerat apt să provoace decesul.

Regiunea anatomică vizată: Gâtul este o zonă vitală, intens vascularizată.

Intensitatea și numărul loviturilor: Loviturile repetate, chiar și ratate, îndreptate spre o zonă vitală.

Distanța față de victimă.

Chiar dacă rezultatul imediat nu este fatal, intenția (directă sau indirectă) de a ucide este determinantă. În această speță, deși Parchetul a argumentat prezența intenției indirecte, Curtea a considerat că probatoriul nu a confirmat fără echivoc această intenție, dând greutate faptului că inculpatul a încetat agresiunea la vederea sângelui și că victima nu a știut dacă s-a vizat gâtul.

Concluzie: Echilibrul Dificil între Severitate și Recuperare

Decizia Curții de Apel în această speță ilustrează complexitatea actului de justiție, în special în ceea ce privește individualizarea pedepselor și delimitarea infracțiunilor. Ea reconfirmă necesitatea unui probatoriu solid pentru a stabili intenția făptuitorului, mai ales în cazul infracțiunilor contra vieții. De asemenea, subliniază rolul esențial al instanțelor în găsirea unui echilibru între aplicarea legii, gravitatea faptei și șansele de reintegrare socială ale infractorilor, chiar și atunci când faptele comise sunt de o violență considerabilă.