Situația de Fapt

Un caz judiciar de o complexitate aparte scoate la lumină drama a doi minori, reținuți abuziv de propriul tată, A.A., între iulie 2015 și mai 2018. Fapta a survenit în ciuda unei hotărâri judecătorești definitive din 2015, care stabilea locuința copiilor, C.C.A. și B.B.G., la mama acestora, D.D.D. Comportamentul inculpatului a generat o vătămare gravă a relațiilor de conviețuire socială, esențiale pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor, și a reprezentat o sfidare directă a autorității judecătorești. Acțiunile tatălui au fost încadrate ca infracțiuni de nerespectare a măsurilor privind încredințarea minorilor (art. 379 alin. 1 C.pen.) și de rele tratamente aplicate minorului (art. 197 C.pen.). Elementul material al infracțiunii a constat în reținerea minorilor și refuzul de a-i înapoia, inclusiv prin exercitarea de presiune psihologică asupra acestora, în încercarea de a legitima omisiunea de a se conforma sentinței. Deși integritatea fizică a minorilor nu a fost afectată, integritatea psihică a suferit leziuni reversibile, conform probelor medicale administrate în cauză.

Ce învățăm din această speță?

Acest caz este o lecție elocventă despre importanța fundamentală a respectării hotărârilor judecătorești, în special când este vorba de destinele fragile ale minorilor. Demonstrează că legea penală sancționează nu doar abuzul fizic, ci și formele subtile, dar la fel de dăunătoare, de maltratre psihologică și obstrucționare a relațiilor familiale. Instanța subliniază că "reținerea minorului" include o gamă largă de acțiuni, de la refuzul înapoierii la ascunderea acestuia. Totodată, cazul evidențiază complexitatea individualizării pedepsei, care ține cont de gravitatea obiectivă a faptelor și periculozitatea infractorului, dar și de aspecte subiective precum integrarea socială, lipsa antecedentelor penale și eforturile de îndreptare. Mai mult, prelungirea nejustificată a procedurilor judiciare poate influența modalitatea de executare a pedepsei, sugerând o măsură compensatorie. Interesul superior al minorului rămâne un principiu director, chiar și în faza de executare, putând influența decizia instanței de a opta pentru suspendarea sub supraveghere în detrimentul privării efective de libertate, dacă aceasta ar prejudicia dezvoltarea copiilor.

Individualizarea Pedepsei

Instanța a aplicat pedepse individuale pentru fiecare faptă, respectiv o lună închisoare pentru nerespectarea măsurilor privind încredințarea minorilor și câte doi ani închisoare pentru fiecare infracțiune de rele tratamente aplicate minorilor. S-a beneficiat de aplicarea art. 75 alin. 2 lit. b C.pen. (circumstanță atenuantă judiciară), reducând limitele de pedeapsă. Prin contopirea pedepselor, conform art. 38 C.pen. raportat la art. 39 alin. 1 lit. b C.pen., pedeapsa finală rezultantă a fost stabilită la 2 ani, 8 luni și 10 zile închisoare, la care s-au adăugat pedepse complementare și accesorii de interzicere a unor drepturi. Cu toate acestea, având în vedere pedeapsa rezultantă sub pragul de 3 ani și acordul inculpatului de a presta muncă neremunerată în folosul comunității, instanța a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe un termen de 3 ani. Decizia a fost motivată de integrarea socială a inculpatului, lipsa antecedentelor penale, reluarea (chiar tardivă) a legăturii copiilor cu mama, rolul pozitiv al tatălui în creșterea minorilor (suport material și moral), precum și durata îndelungată a procedurilor judiciare (peste cinci ani de la comiterea faptelor), considerată suficientă pentru atingerea rolului educativ și aflictiv al pedepsei. Inculpatului i s-au impus măsuri de supraveghere și obligația de a presta 100 de zile de muncă neremunerată în folosul comunității, cu avertizarea expresă a consecințelor nerespectării acestora.

Doctrina

Din perspectiva apelantei (mamei), cazul a reliefat o serie de abuzuri și un dispreț flagrant al inculpatului față de hotărârile judecătorești și bunăstarea minorilor. S-a argumentat că tatăl a refuzat cu vehemență consilierea psihologică recomandată minorilor de către INML, deși aceasta era esențială pentru vindecarea traumelor psihologice generate de acțiunile sale de denigrare și manipulare. Mama a subliniat suferința îndurată de minori și de ea însăși pe parcursul celor patru ani, timp în care inculpatul a ignorat repetat notificările executorilor judecătorești și cele șase hotărâri judecătorești care stabileau locuința copiilor la domiciliul ei. Faptul că inculpatul nu a recunoscut și nu a regretat faptele a fost un punct cheie al doctrinei apelantei, sugerând o potențială repetare a comportamentului. În cadrul procedurii de apel, au fost dispuse noi expertize medico-legale psihiatrice și anchete sociale, pentru o evaluare exhaustivă a situației minorilor și a impactului acțiunilor inculpatului asupra acestora.