O decizie a justiției din 2021 aduce în prim-plan un fenomen persistent și dăunător din mediul academic românesc: corupția la examene. Cazul, care implică mai multe cadre didactice universitare condamnate pentru luare de mită, este remarcabil nu doar prin faptele în sine, ci și prin lecțiile de drept procesual pe care le oferă, în special aplicarea principiului non reformatio in pejus (nereformarea în rău), un pilon al dreptului la un proces echitabil.

Denumirea speței analizate

Decizia nr. 180 din 11 februarie 2021 a Curții de Apel, referitoare la un dosar de luare de mită în formă continuată, în care au fost judecate mai multe cadre didactice de la Facultatea de Medicină.

Situația de fapt: Examene "cumpărate" cu bani, bijuterii și cosmetice

Mai multe cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie au fost acuzate și ulterior condamnate pentru că au pretins și primit, în mod repetat, bani și diverse bunuri (bijuterii, produse cosmetice) de la studenți. Scopul mitei era unul clasic: promovarea frauduloasă a examenelor.

Un exemplu concret, detaliat în hotărâre, este cel al inculpatei D_____ D______ D_____, conferențiar universitar. Aceasta, în schimbul unei bijuterii din aur în valoare de 440 de lei primită din partea unui grup de studenți, a permis acestora să copieze la examenul de an. Comportamentul a constat în părăsirea sălii de examen, lăsându-i pe studenți nesupravegheați, pentru a le facilita promovarea.

Această practică, reținută în cazul mai multor inculpați, a transformat actul de evaluare academică într-un troc, subminând grav principiile meritocrației și integrității universitare.

Individualizarea pedepsei: Între Achitare pentru Abuz și Condamnare pentru Mită

Procesul de individualizare a pedepselor a fost unul nuanțat, instanțele fiind nevoite să facă distincții juridice fine:

Achitarea pentru abuz în serviciu: Instanța de fond a achitat-o pe inculpată pentru infracțiunea de abuz în serviciu, reținând că, deși a permis copiatul la examen, această faptă nu constituie infracțiune. Motivul este unul tehnic, dar esențial: în urma deciziilor Curții Constituționale (nr. 405/2016 și nr. 392/2017), abuzul în serviciu presupune încălcarea unei legi sau ordonanțe (legislație primară). Or, obligația de a supraveghea studenții la un examen este prevăzută, de regulă, în regulamente interne universitare, nu într-o lege. Ca atare, fapta poate constitui cel mult o abatere disciplinară, dar nu infracțiunea de abuz în serviciu.

Condamnarea pentru luare de mită: În schimb, fapta de a primi foloase (bijuteria) în schimbul favorizării studenților a fost clar încadrată ca luare de mită. Instanța a aplicat pedepse cu închisoarea, dar cu suspendarea executării sub supraveghere, ținând cont de circumstanțele personale favorabile (lipsa antecedentelor penale, integrarea socială).

Non Reformatio in Pejus în acțiune: Elementul central al deciziei din apel este aplicarea acestui principiu. Unii inculpați au fost condamnați în primă instanță la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu un termen de supraveghere de 2 ani. În rejudecare, după admiterea apelului lor, instanța le-a aplicat o pedeapsă de 3 ani, cu un termen de supraveghere de 3 ani. Curtea de Apel a corectat această eroare, arătând că, din moment ce doar inculpații au declarat apel, situația lor nu poate fi înrăutățită. Prin urmare, chiar dacă legea impune un termen de supraveghere cel puțin egal cu pedeapsa, acesta nu poate depăși termenul stabilit în ciclul procesual anterior (2 ani), pentru a nu încălca principiul non reformatio in pejus.

Ce învățăm din speță? Lecții juridice și morale

Limitele abuzului în serviciu: Cazul este un exemplu clar al impactului deciziilor CCR. Nu orice încălcare a unei obligații de serviciu este abuz în serviciu în sens penal, ci doar cea care încalcă o lege sau o ordonanță.

Corupția absoarbe fapta conexă: Primirea mitei pentru a permite copiatul este o faptă unitară, în care scopul (favorizarea studentului) este direct legat de folosul material. Fapta principală și definitorie rămâne luarea de mită.

Principiul non reformatio in pejus este o garanție fundamentală: Acest principiu protejează dreptul la o cale de atac, asigurând justițiabilul că, prin exercitarea acestui drept, nu riscă o sancțiune mai aspră decât cea primită inițial, cu excepția cazului în care și acuzarea formulează apel.

Integritatea academică, o valoare socială protejată penal: Legea penală sancționează aspru corupția din mediul universitar, considerând că aceasta nu afectează doar calitatea educației, ci și încrederea publică în diplomele și competențele atestate de aceste instituții.

Doctrină: Abuzul în Serviciu Post-CCR și Non Reformatio in Pejus

Speța este un veritabil studiu de caz pentru două principii și noțiuni juridice esențiale:

Definiția restrictivă a abuzului în serviciu: În linie cu deciziile obligatorii ale Curții Constituționale, instanțele au reiterat că elementul material al infracțiunii de abuz în serviciu nu poate fi raportat la orice normă internă (regulamente, fișa postului, coduri deontologice). Pentru a exista infracțiunea, trebuie să se demonstreze încălcarea unei atribuții de serviciu prevăzute expres în legislația primară (legi sau ordonanțe de guvern). Această interpretare restrânge semnificativ sfera de aplicare a infracțiunii, mutând multe fapte în zona răspunderii disciplinare sau civile.

Non Reformatio in Pejus (Nereformarea în rău): Principiul, consacrat de art. 418 din Codul de procedură penală, este o garanție fundamentală a dreptului la apărare și la o cale de atac efectivă. El stabilește că instanța de apel, admițând calea de atac a inculpatului, nu îi poate crea acestuia o situație mai grea decât cea din hotărârea atacată. Speța de față ilustrează perfect acest mecanism: deși legea ar fi impus un termen de supraveghere mai mare, instanța a fost obligată să aplice un termen mai mic, pentru a respecta acest principiu, dat fiind că Ministerul Public nu a declarat apel. Aceasta arată că principiul non reformatio in pejus poate, în anumite condiții, să primeze chiar și în fața altor dispoziții legale imperative.