Decizia nr. 1169/2019 din 24 octombrie 2019 a Curții de Apel – O Analiză Detaliată

O decizie a Curții de Apel din 24 octombrie 2019, cu numărul 1169/2019, aduce în prim-plan nu doar aspectele legate de sancționarea infracțiunilor de lovire, ci și o discuție fundamentală despre rolul activ al judecătorului în procesul penal, conform noului Cod de Procedură Civilă. Această speță oferă o ocazie excelentă de a înțelege complexitatea individualizării pedepsei și importanța unei administrări corecte a probelor pentru aflarea adevărului.

Situația în Fapt și Critica Rolului Judecătorului

Speța analizată vizează infracțiuni de lovire sau alte violențe, însă aspectul cel mai notabil, subliniat de instanța superioară, este legat de modul în care judecătorul fondului a gestionat cazul. S-a apreciat că nu au fost respectate dispozițiile art. 22 alin. 2 C.p.civ. (Codul de Procedură Civilă) privind rolul activ al judecătorului.

Acest articol stipulează că judecătorul are îndatorirea de a stărui, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului, prin stabilirea faptelor și aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale. Pentru a atinge acest scop, judecătorul este abilitat să ceară părților explicații, să pună în dezbatere orice împrejurări de fapt sau de drept, să dispună administrarea probelor necesare și să ia alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părțile se împotrivesc.

Critica adusă în această speță se referă la modul în care au fost gestionate declarațiile celor două persoane vătămate, cronologia și conținutul acestora, sugerând că instanța de fond nu a exercitat pe deplin atribuțiile sale în aflarea adevărului. Această subliniază importanța esențială a unui proces judiciar riguros, în care magistratul nu este un simplu arbitru pasiv, ci un participant activ la elucidarea tuturor circumstanțelor cauzei.

Individualizarea Pedepsei: Dincolo de Zilele de Îngrijiri Medicale

Un alt pilon central al acestei spețe este procesul de individualizare a pedepsei. Instanța a arătat că, în stabilirea sancțiunilor, nu s-a limitat la numărul de zile de îngrijiri medicale necesare victimelor – un criteriu adesea invocat în cazurile de lovire – ci a considerat, în primul rând, intenția inculpatului și modul său de acțiune, inclusiv scopul urmărit.

Astfel, pentru infracțiunea de lovire și alte violențe exercitată asupra unei victime, inculpatului i-a fost aplicată o pedeapsă de 8 luni închisoare, iar pentru cealaltă infracțiune de lovire, o pedeapsă de 6 luni închisoare.

Instanța a avut în vedere și alți factori esențiali pentru individualizarea pedepsei, cu scopul de a constrânge inculpatul să înceteze activitățile infracționale și de a-l reeduca, atingând totodată un efect de prevenție generală și specială:

Conduita inculpatului anterior săvârșirii faptelor.

Vârsta acestuia.

Posibilitățile reale de reeducare.

Considerând că nu se impune executarea pedepsei în regim de detenție, instanța a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere (art. 91 alin. 1 Cod penal) pentru un termen de supraveghere de 2 ani (art. 92 alin. 1 și 2 Cod penal). Această decizie a fost influențată și de disponibilitatea inculpatului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității.

Pe durata termenului de supraveghere, inculpatului i-au fost impuse o serie de măsuri de supraveghere (art. 93 alin. 1 Cod penal):

Prezentarea la serviciul de probațiune la datele fixate.

Primirea vizitelor consilierului de probațiune.

Anunțarea, în prealabil, a schimbării locuinței și a oricărei deplasări de peste 5 zile.

Comunicarea schimbării locului de muncă.

Comunicarea informațiilor și documentelor privind mijloacele de existență.

Adițional, inculpatul a fost obligat să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială și să presteze o muncă neremunerată în folosul comunității pe o perioadă de 60 de zile. I s-a atras, de asemenea, atenția asupra consecințelor nerespectării condițiilor de supraveghere (art. 96 C.pen.).

Doctrina și Daunele Morale

În privința daunelor morale, instanța a reiterat principiile consacrate în doctrină și jurisprudență. Sumele acordate victimelor trebuie să țină cont de:

Importanța valorii morale lezate.

Durata și intensitatea durerilor fizice și psihice.

Tulburările și neajunsurile suferite de victima prejudiciată moral.

Aceste criterii asigură că despăgubirile sunt în măsură să contribuie la repararea prejudiciului nepatrimonial, fără a conduce la o îmbogățire fără justă cauză.

Apelul declarat în cauză a fost respins ca nefondat, confirmând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate. De asemenea, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Ce Înseamnă Această Speță pentru Noi?

Această decizie judecătorească ne oferă câteva învățături esențiale:

Rolul Esențial al Judecătorului în Aflarea Adevărului: Dincolo de formalitățile procedurale, judecătorul are o responsabilitate activă în investigarea faptelor și în asigurarea unei decizii juste. Neîndeplinirea acestui rol poate duce la anularea hotărârilor sau la reformarea lor în căile de atac.

Complexitatea Individualizării Pedepsei: Aplicarea pedepsei nu este un proces mecanic. Instanța trebuie să analizeze o multitudine de factori, de la natura și gravitatea faptei, la personalitatea infractorului, scopul urmărit și șansele de reeducare. Aceasta reflectă o abordare modernă a justiției penale, care vizează nu doar pedepsirea, ci și reintegrarea socială.

Importanța Măsurilor Alternative la Detenție: Suspendarea sub supraveghere, alături de muncă în folosul comunității și programe de reintegrare socială, demonstrează o tendință către pedepse alternative, menite să corecteze comportamentul infracțional fără a recurge neapărat la privarea de libertate, atunci când circumstanțele permit acest lucru.

Repararea Prejudiciului Moral: Recunoașterea și despăgubirea daunelor morale subliniază importanța protecției integrității psihice și emoționale a victimelor, alături de cea fizică.

Această speță reconfirmă principiile unei justiții echitabile, care pune accent pe adevăr, responsabilitate și reeducare, menținând un echilibru între sancționarea faptelor și protejarea drepturilor individuale.