Situația de Fapt

Decizia nr. 1009/2020 a Curții de Apel Suceava aduce în prim-plan o situație complexă de violență spontană, în care trei familii, împărțite în două tabere adverse, s-au confruntat într-o încăierare. Conflictul, alimentat de neînțelegeri legate de folosirea terenurilor și pășunatul animalelor, a degenerat rapid într-un schimb violent de lovituri și îmbrânceli reciproce. Caracteristica definitorie a fost 'împletirea de acțiuni' și dificultatea extremă în a stabili aportul individual al fiecăruia dintre cei opt participanți. Deși au fost identificate diverse obiecte folosite (furci, rangă metalică, băț, bici, chiar și un câine), instanța nu a putut stabili cu certitudine cine anume le-a utilizat sau cine a produs anumite leziuni specifice. Urmările au constat în multiple echimoze, excoriații, tumefacții și urme de împunsătură, necesitând îngrijiri medicale pentru perioade variabile (7-17 zile). Martorii au confirmat altercația, chiar dacă în succesiuni diferite ale evenimentelor. Instanța de fond a reținut că participarea la încăierare presupune o prezență activă și săvârșirea sau tentativa de a săvârși acte de violență, cu intenție indirectă, participanții acceptând posibilitatea producerii rezultatului.

Ce învățăm din această speță?

Din analiza acestei spețe, desprindem lecții fundamentale în dreptul penal și în gestionarea conflictelor: 1. Definiția și absorbția infracțiunii de încăierare: Cazul subliniază că infracțiunea de încăierare (art. 198 Cod Penal) presupune o pluralitate de făptuitori, organizați în cel puțin două grupări, care se luptă prin aplicarea de lovituri. Orice infracțiune de loviri sau alte violențe, în ambele forme de incriminare, este absorbită în infracțiunea de încăierare, dacă se încadrează în contextul acesteia. Nu mai e necesar să se identifice autorul fiecărei lovituri. 2. Dificultatea individualizării în conflictele de grup: Când acțiunile de violență sunt reciproce, spontane și se petrec într-o aglomerare de persoane, devine extrem de dificilă stabilirea contribuției specifice a fiecărui participant. Acest aspect este crucial pentru reținerea infracțiunii de încăierare, care nu necesită identificarea autorului fiecărei urmări, ci doar participarea activă la conflict. 3. Latura subiectivă (intenția indirectă): Faptele au fost comise cu intenție indirectă, participanții prevăzând rezultatul violent și, deși nu l-au urmărit în mod direct, au acceptat posibilitatea producerii lui. Apărarea personală, chiar și la nivel instinctiv, nu exclude, în acest context, acceptarea riscului de a produce vătămări altora. 4. Condițiile stricte ale legitimei apărări: Speța reafirmă că legitima apărare nu poate fi reținută dacă participanții au avut posibilitatea de a evita conflictul, dar au ales să se implice activ. Strigătele de 'larmă, înjurături, amenințări', și nu 'strigăte de ajutor', au indicat o angrenare activă în conflict, nu o situație de apărare legitimă. 5. Prescripția răspunderii penale pentru minori: Cazul demonstrează aplicarea prevederilor privind prescripția răspunderii penale în cazul minorilor, unde termenele sunt reduse, putând duce la încetarea procesului penal chiar dacă fapta există. 6. Individualizarea pedepsei prin amendă penală: Instanța a optat pentru pedeapsa amenzii penale, luând în considerare criteriile generale de individualizare (gravitatea faptei, periculozitatea infractorului, circumstanțe personale) și specificul infracțiunii. Faptul că inculpații desfășurau activități remunerate a influențat alegerea amenzii ca sancțiune suficientă și eficientă pentru reeducare. 7. Limitele efectului extinsiv al apelului: Un aspect procedural important este reconfirmarea că efectul extinsiv al apelului (art. 419 Cod de procedură penală) nu operează între subiecți procesuali care nu au 'același interes comun', cum ar fi membrii unor tabere adverse într-o încăierare. Apelul nu poate fi extins la cei care nu l-au declarat, dacă interesele lor sunt divergente de ale apelanților.

Individualizarea Pedepsei

Individualizarea pedepselor a fost realizată de instanța de fond pe baza criteriilor generale prevăzute de art. 74 Cod Penal, coroborate cu circumstanțele specifice fiecărui inculpat. Instanța a ținut cont de 'împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, mijloacele folosite, starea de pericol creată, natura și gravitatea rezultatului, motivul și scopul, antecedentele penale, conduita în procesul penal, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate, situația familială și socială'. Pentru majoritatea inculpaților – G__ G_____, C__ C_______, P______ V_____, E______ E_____, A______ A_______, H______ H____ H_____, D______ D______ D________ – instanța a stabilit o pedeapsă de 4000 lei amendă penală (200 zile amendă la o valoare de 20 lei/zi), aplicând art. 77 lit. d) Cod Penal. S-a constatat că fapta există, constituie infracțiune și a fost săvârșită de aceștia în calitate de autori. S-au avut în vedere vârsta (între 25 și 52 de ani), studii gimnaziale sau 8-10 clase, ocupația de agricultor și, în majoritatea cazurilor, lipsa antecedentelor penale (cu excepția lui E______ E_____, H______ H____ H_____ și D______ D______ D________, care au mai avut condamnări anterioare, dar care nu au atras anularea suspendării sub supraveghere dată fiind natura și cuantumul amenzii penale aplicate). Toți au negat implicarea activă, susținând că au fost victime sau au acționat în legitimă apărare, însă instanța a reținut participarea lor activă. Un caz particular a fost cel al inculpatului minor F______ F______, în vârstă de 17 ani la data faptei. Deși fapta sa constituia infracțiune, instanța a constatat că a intervenit prescripția răspunderii penale, în baza art. 154 alin. 1 lit. d) Cod Penal raportat la art. 113 alin. 3 Cod Penal, având în vedere că termenul de prescripție redus fusese depășit. În consecință, procesul penal față de acesta a încetat, conform art. 16 alin. 1 lit. f) Cod de procedură penală.

Doctrina

Un punct de maxim interes în această decizie vizează aplicarea efectului extinsiv al apelului, reglementat de art. 419 Cod de Procedură Penală. Potrivit acestui text de lege, 'instanța de apel examinează cauză prin extindere și cu privire la părțile care nu au declarat apel sau la care acesta nu se referă, putând hotărî și în privința lor, fără să poată crea acestora o situație mai grea'. Curtea de Apel, în consens cu practica judiciară și doctrina consolidată, a subliniat că acest efect extinsiv poate opera doar între subiecți procesuali care dețin aceeași calitate sau au un interes comun. În cazul infracțiunii de încăierare, care prin însăși natura sa presupune existența unor 'tabere adverse', nu se poate argumenta că inculpații din diferite grupări ar avea un interes comun. Prin urmare, solicitarea de extindere a efectelor apelului formulată de unii inculpați pentru a beneficia și alții care nu au declarat apel, a fost respinsă. Decizia reiterează principiul că un apel nu poate profita părților adverse, al căror interes procesual este fundamental divergent de cel al apelanților, chiar dacă toți au calitatea de inculpați în aceeași cauză. Această interpretare strictă a art. 419 CPP este esențială pentru a păstra coerența sistemului de căi de atac și pentru a evita situații în care un beneficiu procesual ar putea fi obținut de o parte printr-un demers procedural al unei părți adverse.