O analiză a Deciziei nr. 185/2019 a Curții de Apel, care scoate la lumină subtilitățile juridice dintre falsificarea unui instrument și falsificarea impresiei lăsate de acesta, într-un caz complex de înșelăciune între rude.

Denumirea Speței Analizate

Decizia Penală nr. 185/2019 din 21 februarie 2019, pronunțată de Curtea de Apel, având ca obiect un concurs de infracțiuni, incluzând înșelăciune în formă agravată, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals și, în mod crucial, falsificarea de instrumente oficiale.

Situația de Fapt: O Înșelătorie Meticulos Planificată

La baza acestui dosar stă o schemă infracțională prin care inculpatul, M.C.P., și-a înșelat propria soră, P.F., stabilită în Elveția, cu suma de 56.500 de euro. Banii au fost virați în contul inculpatului cu un scop clar: achiziționarea unui teren în localitatea Vladimirescu, județul Arad.

Pentru a justifica folosirea banilor și a crea aparența unei tranzacții legitime, inculpatul a recurs la un plan elaborat de falsificare:

A creat un contract de vânzare-cumpărare complet fals. A folosit un calculator pentru a redacta documentul, inserând date fictive.

A inventat un vânzător. Numele "D_____ M_____" a fost ales aleatoriu. Verificările ulterioare ale poliției au demonstrat că persoana nu exista, iar CNP-ul și seria cărții de identitate de pe contract fie nu existau, fie aparțineau altei persoane.

A falsificat semnăturile. Inculpatul a recunoscut că a semnat atât în dreptul cumpărătorului (unde și-a folosit propria semnătură), cât și în dreptul vânzătorului fictiv și chiar al notarului public.

A creat o ștampilă notarială falsă. Acest detaliu este esențial pentru decizia finală a instanței. Inculpatul a scanat o ștampilă veche a unei firme de-ale sale, a modificat-o digital cu datele unui birou notarial ales la întâmplare și a aplicat imaginea pe contractul fals.

A aplicat un timbru fals. Timbrul sec aplicat pe contract a fost decupat de pe un alt înscris și lipit pe documentul contrafăcut.

În fața organelor de urmărire penală și, ulterior, a instanței, inculpatul a avut o atitudine parțial sinceră. A recunoscut toate faptele de fals, dar a negat vehement infracțiunea de înșelăciune, susținând o versiune neverosimilă a evenimentelor. El a pretins că i-ar fi înmânat surorii sale 30.000 de euro în Elveția, iar restul banilor i-ar fi cheltuit pe diverse bunuri pentru familie, contrazicându-se însă în declarațiile privind persoanele prezente la presupusa remitere a banilor.

Raționamentul Instanței și Doctrina Aplicabilă

Aici speța devine deosebit de interesantă din punct de vedere juridic. Deși inculpatul a recunoscut faptele de fals, Curtea de Apel l-a achitat pentru două dintre acuzații: falsificarea de instrumente oficiale (art. 317 C.pen.) și folosirea instrumentelor false (art. 318 C.pen.).

De ce? Răspunsul stă în distincția fină pe care legea și doctrina o fac între:

Falsificarea instrumentului în materialitatea sa (ex: crearea unei ștampile fizice false).

Falsificarea amprentei (impresiei) lăsate de un instrument.

Curtea a reținut, în acord cu doctrina în materie, că inculpatul nu a contrafăcut ștampila fizică a notarului. El a manipulat digital imaginea unei ștampile și a imprimat acea imagine pe un document. Prin urmare, fapta sa nu se încadrează la art. 317 C.pen., ci este absorbită de infracțiunea de fals material în înscrisuri oficiale (art. 320 C.pen.), pentru care a și fost condamnat. Deoarece nu a existat un instrument falsificat în materialitatea sa, nu se putea reține nici infracțiunea de folosire a unui astfel de instrument.

În ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, instanța a demontat apărarea inculpatului, considerând-o nereală și nesinceră, bazându-se pe contradicțiile din declarațiile acestuia și pe logica faptelor.

Individualizarea Pedepsei și Latura Civilă

La stabilirea pedepsei finale, instanța a ținut cont de mai multe criterii:

Gravitatea faptelor: Prejudiciul a fost unul semnificativ, iar inculpatul a profitat de relația de rudenie pentru a-și înșela sora.

Atitudinea inculpatului: A fost parțial sinceră, recunoscând faptele de fals, ceea ce a dus la orientarea pedepselor pentru aceste infracțiuni spre minimul legal. Nerecunoașterea înșelăciunii a cântărit însă în defavoarea sa.

Datele personale: Inculpatul era căsătorit, cu studii medii și fără antecedente penale.

Curtea a decis că o pedeapsă de 2 ani și 3 luni de închisoare cu executare în regim de detenție este echitabilă, respingând atât cererea inculpatului de atenuare, cât și pe cea a părții civile de agravare.

Pe latura civilă, instanța a stabilit următoarele aspecte importante:

Calitatea procesuală a victimei: Chiar dacă o parte din bani proveneau din contul soțului, victima directă a fost sora inculpatului, deoarece înțelegerea a fost ca terenul să fie cumpărat pe numele ei. Viramentul banilor de la soț a fost considerat o donație indirectă.

Repararea integrală a prejudiciului: Inculpatul a fost obligat să restituie întreaga sumă de 56.500 euro, la care s-au adăugat dobânzi legale penalizatoare calculate de la data săvârșirii faptei (septembrie 2014) și până la plata efectivă a debitului.

Cheltuielile de judecată: Instanța a cenzurat parțial onorariile avocațiale solicitate de partea civilă, considerându-le disproporționate față de complexitatea cauzei și activitatea desfășurată, acordând sume reduse, dar rezonabile.

Ce învățăm din această speță?

Subtilitățile în Dreptul Penal fac diferența. O acțiune care pare clară pentru un neinițiat (falsificarea unei ștampile) poate avea încadrări juridice diferite, cu consecințe directe asupra pedepsei. Nu orice falsificare a unei amprente înseamnă falsificarea instrumentului în sine.

Recunoașterea parțială are beneficii limitate. Atitudinea sinceră a inculpatului i-a adus o reducere a pedepsei pentru faptele de fals, dar negarea evidenței în cazul înșelăciunii a anulat posibilitatea unei pedepse mai blânde per total.

Victima are dreptul la reparație integrală și imediată. Principiul reparării integrale a prejudiciului înseamnă nu doar returnarea sumei furate, ci și compensarea pagubei suferite prin lipsa de folosință a banilor, prin acordarea de dobânzi legale de la momentul faptei.

Justiția caută un echilibru. Pedeapsa nu trebuie să fie doar punitivă, ci și echitabilă, capabilă să contribuie la reeducarea condamnatului și la restabilirea ordinii sociale, fără a fi nici excesiv de blândă, nici disproporționat de aspră.