Situația de Fapt

La data de 29 iunie 2021, în orașul Zărnești, pe fondul consumului de alcool și al unei dispute verbale, inculpatul ########## ##### și-a agresat fratele, pe persoana vătămată ########## #####, lovindu-l de patru ori în zona capului cu un ciocan metalic. Agresiunea a fost oprită doar ca urmare a intervenției martorului ###### ######## ######. Ulterior, inculpatul l-a mai lovit pe fratele său cu piciorul în zona coastelor. Leziunile suferite de victimă au necesitat 12-14 zile de îngrijiri medicale, fără a-i pune viața în primejdie din punct de vedere medical. Inculpatul a fost trimis în judecată pentru violență în familie, în formă de tentativă la omor (art. 199 alin. 1 raportat la art. 32 alin. 1 raportat la art. 189 alin. 1 lit. e din Codul penal). S-a reținut că fapta a fost săvârșită cu intenție indirectă, având în vedere instrumentul folosit, zona vizată și numărul loviturilor. Instanța a respins cererea de schimbare a încadrării juridice și a constatat că fapta este prevăzută de legea penală, este săvârșită cu vinovăția necesară, este nejustificată și imputabilă inculpatului.

Ce învățăm din această speță?

Acest caz subliniază distincția crucială dintre pericolul medical pentru viață și tentativa de omor sub aspect juridic. Chiar dacă leziunile nu pun viața în primejdie din punct de vedere medical, acțiunea în sine poate constitui tentativă de omor dacă este aptă să producă decesul. Instanța a demonstrat că circumstanțele agravante, cum ar fi comiterea faptei împotriva unui membru al familiei și folosirea unui obiect periculos, pot fi reținute chiar și după împlinirea termenului de reabilitare a unei condamnări anterioare. De asemenea, decizia oferă o perspectivă clară asupra modului în care este evaluată intenția indirectă în dreptul penal, prin analiza unor criterii precise (instrument, zonă vizată, intensitate, atitudinea făptuitorului) și subliniază dificultatea reținerii provocării ca circumstanță atenuantă atunci când comportamentul victimei nu atinge un anumit prag de gravitate.

Individualizarea Pedepsei

La individualizarea pedepsei, instanța a luat în considerare gravitatea faptei – potențialul deces al victimei, comiterea împotriva fratelui și utilizarea unui obiect apt să producă moartea. Pe de altă parte, s-a ținut cont de starea de beție a inculpatului (nefiind preordinată), de caracterul spontan al conflictului și de atitudinea sa cooperantă pe parcursul procesului. Având în vedere pericolul social ridicat și antecedentele penale ale inculpatului, s-a apreciat că acesta este nedemn să exercite anumite drepturi, impunându-se interdicția de a fi ales în funcții publice, de a ocupa funcții ce implică autoritatea de stat și de a deține arme. Totodată, s-a menținut măsura arestării preventive, considerând că temeiurile inițiale persistă și există riscul sustragerii de la judecată sau executarea pedepsei.

Doctrina

Doctrina și jurisprudența penală stabilesc o serie de criterii esențiale pentru a delimita infracțiunile contra vieții de cele contra integrității corporale: natura obiectului vulnerant (dacă este apt să producă moartea), regiunea corpului vizată (zone vitale), numărul și intensitatea loviturilor, urmările produse (numărul de zile de îngrijiri medicale, punerea sau nu în primejdie a vieții) și, nu în ultimul rând, atitudinea generală a inculpatului. Este vital de înțeles că noțiunea de 'punere în primejdie a vieții' (dependentă de aspecte medicale) este distinctă de 'tentativa de omor' (ce ține de contextul juridic al faptei și de aptitudinea acțiunii de a produce decesul). Astfel, tentativa de omor poate fi reținută chiar și dacă victima nu suferă leziuni sau dacă leziunile nu îi pun viața în pericol, esențială fiind aptitudinea acțiunii de a provoca decesul. În cazul de față, aplicarea a patru lovituri în cap cu un ciocan metalic, obiect apt să producă moartea, a fost considerată o acțiune de ucidere, iar faptul că decesul nu s-a produs s-a datorat rezistenței victimei și intervenției martorului, nu inaptitudinii instrumentului sau modului de acțiune al inculpatului.