Situația de Fapt

La data de 21.09.2014, în jurul orelor 04:30 - 05:00, pe Strada C_______, nr. 50-58, inculpatul Ș_____ D_____ E___ a fost oprit în trafic de un echipaj de poliție (format din agentul șef adjunct C_______ M_____ și agentul P______ C______) din cadrul D.G.P.M.B. – Poliția S_________ 1 - Secția 5 Poliție, după ce a trecut pe culoarea roșie a semaforului la intersecția dintre _____________________. Străulești. Acesta a refuzat să se legitimeze și a plecat către imobilul sus-menționat, fiind urmărit de organele de poliție. Ajuns în fața imobilului, inculpatul l-a amenințat cu acte de violență și l-a lovit în mod repetat cu piciorul în tibie pe agentul C_______ M_____, aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu. Faptele au fost încadrate ca două infracțiuni de ultraj, prevăzute de art. 257 alin(1), (4) C.pen. raportat la art.193 alin(1) C.pen. Instanța a reținut că actele de amenințare au fost absorbite în cele de lovire, iar urmarea imediată a constat în lezarea relațiilor sociale referitoare la autoritatea de stat și în vătămarea fizică a persoanei purtătoare a autorității publice, subminând încrederea publică în organele statului. Sub aspect subiectiv, inculpatul a acționat cu intenție directă, prevăzând și urmărind rezultatul faptei sale.

Ce învățăm din această speță?

Acest caz subliniază gravitatea faptelor de ultraj și importanța respectului față de autoritatea de stat, îndeosebi față de forțele de ordine. Decizia judecătorească clarifică modul în care multiple acțiuni (amenințări și loviri) pot fi considerate o singură infracțiune de ultraj dacă sunt succesive și săvârșite în aceleași împrejurări. De asemenea, speta oferă o perspectivă detaliată asupra procesului de individualizare a pedepsei, evidențiind atât elementele agravante (lipsa recunoașterii faptelor, agresivitatea), cât și cele atenuante (primul contact cu legea penală, cooperarea cu organele judiciare). Un aspect crucial este argumentul Curții privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, justificată prin evitarea contagiunii criminale și stimularea responsabilizării inculpatului, sub condiția respectării unor măsuri stricte de supraveghere și prestarea de muncă în folosul comunității. Mai mult, analiza doctrinară atrage atenția asupra necesității proporționalității obligațiilor impuse în cadrul suspendării, în raport cu drepturile fundamentale garantate de Constituție, cum ar fi dreptul la muncă, subliniind că anumite restricții, precum interdicția de a părăsi țara, ar trebui reevaluate în contextul profesiilor care impun deplasări. În esență, învățăm că Justiția caută un echilibru între sancționarea fermă a faptelor grave și promovarea reintegrării sociale, adaptând soluțiile la particularitățile fiecărui caz.

Individualizarea Pedepsei

La individualizarea pedepsei, instanța a avut în vedere limitele legale (3 luni - 2 ani închisoare, majorate cu 1/2 conform art. 257 alin(4) C.pen., rezultând 4 luni și 15 zile - 3 ani închisoare). S-a luat în considerare modul de comitere a infracțiunii (noaptea, din cauza unei sancțiuni contravenționale, cu comportament verbal agresiv și lovituri cu piciorul), starea de pericol creată (afectarea integrității fizice și psihice a victimei, dar și a imaginii poliției), scopul urmărit (evitarea sancționării contravenționale). S-a reținut că inculpatul se află la primul contact cu legea penală și a cooperat cu organele judiciare prin prezentarea la chemări, însă nu a recunoscut faptele, stăruind în negarea agresiunii verbale și fizice în ciuda probelor copleșitoare. Instanța a considerat și nivelul de educație (studii superioare, economist), vârsta (40 ani) și situația familială (necăsătorit). Pe baza acestor criterii, inculpatul Ș_____ D_____-E___ a fost condamnat la o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru ultraj. Pe lângă pedeapsa principală, instanța a interzis inculpatului, cu titlu de pedeapsă complementară, pe o durată de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii, exercitarea drepturilor prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a (dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în orice alte funcții publice) și lit. b (dreptul de a ocupa o funcție ce implică exercițiul autorității de stat). Aceleași drepturi au fost interzise și cu titlu de pedeapsă accesorie, executabilă doar în ipoteza revocării suspendării executării pedepsei. Modalitatea de executare aleasă a fost suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de 3 ani, în baza art. 91 alin(1) C.pen. raportat la art. 92 alin(1) C.pen. S-au impus următoarele măsuri de supraveghere: prezentarea la Serviciul de Probațiune, primirea vizitelor consilierului de probațiune, anunțarea schimbării locuinței și a deplasărilor mai lungi de 5 zile, comunicarea schimbării locului de muncă și a informațiilor privind mijloacele de existență. De asemenea, inculpatului i s-a impus obligația de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanței (art. 93 alin(2) lit. d C.pen.) și de a presta o muncă neremunerată în folosul comunității, pe o perioadă de 90 de zile lucrătoare, în cadrul Poliției Locale Sector 1 sau Primăriei Municipiului București - Administrația Cimitirelor și Crematoriilor Umane. Inculpatul a fost avertizat cu privire la dispozițiile art. 96 C.pen. privind revocarea suspendării.

Doctrina

Doctrina și practica majoritară, confirmate de această decizie, rețin că, dacă făptuitorul săvârșește împotriva aceleiași persoane mai multe acțiuni ce constituie elementul material al infracțiunii de ultraj, se va reține o singură infracțiune de ultraj, în special dacă actele (cum ar fi amenințarea și lovirea) sunt succesive și se produc în aceleași împrejurări. Se confirmă astfel că infracțiunea de loviri și alte violențe absoarbe infracțiunea de amenințare în aceste condiții. Hotărârea sub aspectul cuantumului pedepsei aplicate este considerată just proporționată, răspunzând criteriilor de individualizare prevăzute de art. 74 din Codul Penal. Curtea a apreciat că pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei realizează o proporție justă între scopul sancțiunii penale, gradul de pericol social al faptei și persoana inculpatului. Un punct important de discuție în doctrină, abordat și de Curtea de Apel în această speță, se referă la condiția proporționalității obligațiilor impuse în cadrul modalității de suspendare a executării pedepsei. Se subliniază că trebuie avute în vedere dispozițiile constituționale care garantează exercițiul drepturilor și libertăților fundamentale, în special art. 41 din Constituție referitor la dreptul la muncă. Având în vedere natura muncii inculpatului, care presupunea deplasări periodice în străinătate, Curtea a considerat că se impune înlăturarea obligației impuse inculpatului în baza art. 93 alin. 2 lit. d C.p., de a nu părăsi teritoriul României fără acordul instanței, pentru a nu restrânge disproporționat dreptul la muncă al acestuia.