Situația de Fapt

Situația de fapt se referă la acțiunile inculpatului B____ D_____ care, în serile de 17.08.2017 și 15.04.2018, a agresat sexual trei minore cu vârste cuprinse între 5 și 9 ani. Primul incident a implicat acostarea, luarea de mână și atingerea în zone intime (dorsal) a unei minore de 9 ani. Ulterior, într-un alt incident, inculpatul și-a expus organul genital în fața a două minore de 5 și 9 ani, le-a urmărit în scara blocului, le-a luat în brațe și le-a apropiat de el în timp ce avea organul genital expus, fapte care le-au speriat și le-au determinat să fugă. Aceste acțiuni au fost încadrate ca trei infracțiuni distincte de agresiune sexuală, prevăzute de art. 219 alin. 1 cu referire la alin. 2 lit. c din Cod penal.

Ce învățăm din această speță?

Decizia Curții de Apel subliniază câteva principii fundamentale în dreptul penal român, în special în ceea ce privește infracțiunile contra libertății și integrității sexuale a minorilor: 1. Diferențierea crucială între Agresiune Sexuală și Corupere Sexuală a Minorilor: Instanța clarifică distincția dintre art. 219 Cod Penal (agresiune sexuală) și art. 221 Cod Penal (corupere sexuală a minorilor). Agresiunea sexuală implică un act de natură sexuală săvârșit prin constrângere sau prin profitarea de imposibilitatea victimei de a se apăra/exprima voința, în timp ce coruperea sexuală a minorilor (sub 13 ani) se referă la acte sexuale săvârșite în prezența minorului. Cazul de față confirmă că faptele inculpatului, caracterizate prin elemente de constrângere și profitare de vârsta fragedă, se încadrează corect în agresiunea sexuală. 2. Interpretarea Noțiunii de 'Infracțiune Continuată' și Decizia CCR: Instanța reiterează că, deși Decizia Curții Constituționale nr. 368/2017 a eliminat sintagma 'și împotriva aceluiași subiect pasiv' din art. 35 alin. 1 Cod Penal, aceasta nu înseamnă că orice infracțiune săvârșită împotriva mai multor victime devine automat o infracțiune continuată. Principiul unității de rezoluție infracțională rămâne esențial. În speță, intervalele mari de timp (8 luni) între fapte și modalitățile de acțiune diferite au condus la concluzia că există trei rezoluții infracționale distincte, nu una singură în formă continuată, rezultând un concurs de infracțiuni. Este vital ca judecătorul să analizeze toate circumstanțele factice pentru a stabili existența unei rezoluții unice. 3. Probele în Cauzele cu Minori: Instanța subliniază că declarațiile victimelor minore, chiar dacă nu sunt coroborate direct de martori oculari ai actului, pot fi considerate probe solide dacă sunt coerente și se coroborează cu probe indirecte (martori care percep fragmente, procese verbale de identificare etc.). Se respinge argumentul apărării privind 'caracterul subiectiv' al declarațiilor minorilor, mai ales în lipsa unor motive plauzibile pentru inventarea faptelor de natură sexuală. 4. Gravitatea Recidivei: Cazul demonstrează consecințele severe ale recidivei, în special în cazul infracțiunilor de aceeași natură. Istoricul penal al inculpatului, cu o condamnare anterioară pentru viol, a agravat situația și a impus un regim sancționator sporit, inclusiv revocarea liberării condiționate.

Individualizarea Pedepsei

Individualizarea pedepsei, conform art. 74 Cod Penal, a ținut cont de o serie de criterii esențiale: * Circumstanțele reale ale faptelor: Gradul de pericol social concret sporit, având în vedere că infracțiunile au fost comise asupra a trei minore cu vârste extrem de fragede (5 și 9 ani), în locuri publice, și au produs o încălcare gravă a inviolabilității sexuale, precum și o puternică traumă psihică cu consecințe negative asupra dezvoltării victimelor. * Circumstanțele personale ale inculpatului: B____ D_____ are un cazier judiciar încărcat, fiind condamnat anterior la 10 ani închisoare pentru infracțiunea de viol (sentința penală nr. 479/22.10.2008 a Tribunalului V_____). Acest antecedent a condus la reținerea stării de recidivă postcondamnatorie pentru prima faptă (17.08.2017) și de recidivă postexecutorie pentru celelalte două (15.04.2018), aplicându-se regimul sancționator agravat prevăzut de art. 43 alin. 1 și alin. 5 Cod Penal. * Conduita procesuală: S-a notat comportamentul nesincer al inculpatului pe parcursul judecății. * Revocarea liberării condiționate: Curtea a dispus revocarea liberării condiționate acordate anterior inculpatului, adăugând restul de pedeapsă rămas neexecutat (228 de zile) la noua pedeapsă, conform art. 104 alin. 2 Cod Penal. * Pedepse complementare și accesorii: Instanța a aplicat pedepse complementare și accesorii, inclusiv interzicerea exercitării anumitor drepturi (art. 66 alin. 1 lit. a, b, f și n Cod Penal), proporțional cu gravitatea faptelor. De asemenea, s-a dispus prelevarea de probe biologice pentru Sistemul Național de Date Genetice Judiciare.

Doctrina

Disputa doctrinală și jurisprudențială privind infracțiunea continuată (art. 35 alin. 1 Cod Penal) a fost un punct central al apelului. Apărarea a susținut că, în urma Deciziei nr. 368/2017 a Curții Constituționale, care a declarat neconstituțională sintagma 'și împotriva aceluiași subiect pasiv', orice infracțiune săvârșită cu aceeași rezoluție infracțională ar trebui considerată continuată, indiferent de pluralitatea subiecților pasivi. Instanța a respins această interpretare absolutistă. Deși Curtea Constituțională a permis o 'compatibilitate limitată' între infracțiunea continuată și pluralitatea de subiecți pasivi, lăsând la aprecierea instanțelor judecătorești stabilirea de la caz la caz, elementul esențial rămâne unitatea de rezoluție infracțională. Doctrina și jurisprudența anterioară Codului Penal din 1969, la care face trimitere Curtea Constituțională, subliniază că unitatea rezoluției infracționale este un criteriu obiectiv și intrinsec, care ține de procesul cognitiv al făptuitorului și implică un 'plan de acțiune stabilit în linii generale'. Factori precum intervalele mari de timp între fapte (8 luni în acest caz), modalitățile de acțiune diferite și lipsa unor probe care să demonstreze o rezoluție infracțională unică pe durata celor 8 luni au fost decisive pentru instanță în a reține un concurs de infracțiuni (trei infracțiuni distincte de agresiune sexuală), și nu o infracțiune continuată. Instanța a subliniat că pluralitatea victimelor nu echivalează automat cu unitatea de rezoluție infracțională, chiar și după Decizia CCR. Această abordare riguroasă respectă principiul legalității și individualizează corect răspunderea penală.