Ce învățăm din speță?

Decizia nr. 1321/2018 a Curții de Apel București oferă o perspectivă importantă asupra modului în care legea penală abordează amenințarea în mediul online și prin mijloace de comunicare electronică. Această speță subliniază că repetitivitatea și conținutul mesajelor sunt cruciale în determinarea existenței infracțiunii de amenințare. Deși instanța de fond a reținut infracțiunea, hotărârea definitivă de achitare a inculpatei demonstrează complexitatea evaluării unei "stări de temere" și a elementului material al faptei în contextul digital, chiar și atunci când amenințările par explicite.

Individualizarea cazului: Hărțuirea online și amenințările transmise prin mesaje

Denumirea speței analizate: Decizia nr. 1321/2018 din 17-oct-2018, Curtea de Apel București, amenințarea (art. 206 NCP).

Situația în fapt: Cazul se referă la inculpata A. D., care, în perioada noiembrie 2016 - februarie 2017, a trimis persoanei vătămate G. A. M. (director al unui liceu din București) mesaje repetate de amenințare cu acte de violență și injurioase, atât prin telefonul mobil, cât și prin e-mail. Instanța de fond a considerat că frecvența și conținutul acestor mesaje au fost de natură să îi creeze persoanei vătămate o stare de temere, amenințările vizând fie săvârșirea infracțiunii de lovire, fie fapte păgubitoare, precum afectarea imaginii la locul de muncă. Inițial, s-a reținut că aceste amenințări au produs efectiv o stare de temere.

Analiza juridică și importanța obiectului juridic al infracțiunii de amenințare

Doctrina și aplicarea ei în speță:

Conform art. 206 alin. 1 Cod Penal, infracțiunea de amenințare presupune fapta de a amenința o persoană cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere.

Obiectul juridic al infracțiunii de amenințare vizează protejarea libertății psihice a persoanei, adică posibilitatea acesteia de a lua decizii și de a acționa fără a fi constrânsă de teama unui rău iminent.

Pentru a reține comiterea infracțiunii de amenințare, doctrina și jurisprudența impun îndeplinirea a două cerințe esențiale:

Acțiunea de amenințare să aibă ca obiect săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare. În speță, inculpata a adresat mesaje repetate cu amenințări de lovire și afectare a imaginii profesionale, ceea ce, la prima vedere, părea să îndeplinească această cerință.

Amenințarea să fie de natură să îi producă persoanei amenințate o stare de temere. Această aptitudine se apreciază în funcție de circumstanțele fiecărui caz. Nu este suficientă simpla afirmație a victimei că i-a fost teamă; este necesar ca acțiunile de amenințare să fie credibile și să alarmeze persoana vizată, restrângându-i libertatea psihică. Doctrina subliniază că nu se poate reține infracțiunea de amenințare dacă din conduita făptuitorului nu rezultă nicio intenție reală de a pune în aplicare răul cu care a amenințat.

În ciuda repetitivității și a conținutului neechivoc al mesajelor, Curtea de Apel București a reținut, în apel, o interpretare diferită. Deși instanța de fond a considerat că amenințările au creat o stare de temere efectivă și au fost transmise pe o perioadă considerabilă, decizia finală de achitare indică o reconsiderare a elementului subiectiv al amenințării și a caracterului de "temere reală" produsă. Probabil, deși mesajele existau și erau repetate, lipsa unei puneri în practică a amenințărilor sau alte elemente contextuale au determinat instanța de apel să conchidă că fapta, în forma sa concretă, nu întrunea toate condițiile de tipicitate pentru infracțiunea de amenințare, în special cu privire la caracterul credibil al amenințării și impactul real asupra stării de temere a victimei.

Individualizarea pedepsei și hotărârea instanței: Achitarea, în ciuda dovezilor aparente

Individualizarea pedepsei (la fond): Instanța de fond a avut în vedere gravitatea faptelor – numeroase mesaje de amenințare cu violență și fapte păgubitoare, transmise pe parcursul a patru luni, care au creat o stare de temere. Deși inculpata nu avea antecedente penale și era la primul contact cu legea penală, instanța a considerat că fapta prezenta un grad de pericol social concret, impunând o pedeapsă cu închisoarea de 3 luni, la minimul special prevăzut de lege. S-a decis amânarea aplicării pedepsei pentru un termen de supraveghere de 2 ani, impunând măsuri precum prestarea de muncă în folosul comunității și, cel mai important, obligația de a nu comunica sau a se apropia de persoana vătămată și de membrii familiei acesteia, inclusiv de locuința și locul de muncă al acesteia.

Pedeapsa aplicată: (La fond) 3 luni închisoare, cu amânarea aplicării pedepsei și un termen de supraveghere de 2 ani.

Hotărârea instanței (în apel): Curtea de Apel București a admis apelul declarat de inculpata A. D. și a desființat parțial sentința penală a Judecătoriei Sector 1 București. Rejudecând, instanța de apel a decis achitarea inculpatei A. D. în baza art. 16 alin. 1 lit. b teza I C.p.p., pentru infracțiunea prevăzută de art. 206 alin. 1 Cod penal. Acest temei legal indică faptul că fapta nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege. În consecință, au fost înlăturate dispozițiile privind obligarea inculpatei la plata cheltuielilor judiciare și au fost menținute restul dispozițiilor sentinței care nu contraveneau deciziei de achitare.

Concluzie: O decizie ce redefinește pragul "temerii" în contextul amenințării

Achitarea inculpatei în acest caz subliniază importanța unei analize aprofundate a elementelor constitutive ale infracțiunii de amenințare, dincolo de simpla existență a unor mesaje cu conținut amenințător. Decizia Curții de Apel București pare să fi acordat o pondere mai mare caracterului efectiv al stării de temere și credibilității amenințării, chiar și în cazul unor acte de hărțuire repetate. Aceasta ne amintește că, în dreptul penal, fiecare element al infracțiunii trebuie dovedit fără echivoc, iar o interpretare rigidă a textului legal este esențială pentru a evita incriminarea unor fapte care, deși pot fi deranjante sau chiar reprobabile, nu ating pragul de periculozitate socială cerut de lege pentru a constitui infracțiune.