Situația de Fapt

În speța analizată, inculpații A___ A___ E____ și A___ A____ au fost audiați în calitate de martori într-un dosar penal (xxxx/P/2012) instrumentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria C________. Cauza principală viza infracțiunea de tâlhărie, săvârșită de numitul C____ VAVA. Deși cei doi martori cunoșteau realitatea – și anume că C____ Vava a exercitat acte de violență asupra unui barman și a sustras două sticle de bere – aceștia au formulat declarații mincinoase în fața organelor de cercetare penală. Scopul declarat al acestor acțiuni a fost împiedicarea aflării adevărului și zădărnicirea tragerii la răspundere penală a făptuitorului. Faptele lor au fost inițial încadrate ca mărturie mincinoasă și favorizarea infractorului, în concurs ideal. Ulterior, decizia Curții de Apel a clarificat încadrarea, reținând doar infracțiunea de mărturie mincinoasă, subliniind că elementul material al infracțiunii constă în acțiunea de a face afirmații false cu privire la împrejurări esențiale într-o cauză penală. Urmarea imediată a fost crearea unei stări de pericol pentru actul de justiție, infracțiunea fiind considerată formală, de pericol, cu o latură subiectivă caracterizată de intenție indirectă.

Ce învățăm din această speță?

Această decizie subliniază importanța fundamentală a probei testimoniale în procesul penal și reiterează obligația imperativă a martorilor de a spune adevărul pentru buna înfăptuire a justiției. Cazul oferă o lecție esențială privind aplicarea principiului specialității legii penale: atunci când fapta unui martor de a da declarații mincinoase are ca scop favorizarea unui infractor, se va reține *numai* infracțiunea de mărturie mincinoasă (art. 273 alin. 1 C. pen.). Infracțiunea de favorizarea făptuitorului, având un caracter subsidiar, nu va intra în concurs ideal cu mărturia mincinoasă, fiind absorbită de aceasta, deoarece mijlocul de favorizare este tocmai declarația falsă a martorului. Scopul de a favoriza un infractor, deși nu generează un concurs de infracțiuni, poate fi considerat o circumstanță agravantă judiciară la individualizarea pedepsei. Hotărârea judecătorească trimite un semnal puternic asupra necesității unor pedepse disuasive pentru mărturia mincinoasă, având în vedere frecvența unor astfel de fapte și lipsa de respect pe care o demonstrează față de autoritatea organelor judiciare și de ordinea de drept.

Individualizarea Pedepsei

Individualizarea pedepselor a fost realizată conform criteriilor generale prevăzute de art. 74 C. pen., incluzând împrejurările și modul de comitere a infracțiunii, pericolul creat, scopul urmărit, antecedentele penale, conduita procesuală, nivelul de educație, vârsta, starea de sănătate și situația familială și socială a fiecărui inculpat. Pentru inculpatul A___ A___ E____, în vârstă de 31 de ani, căsătorit și tată a doi copii minori (unul cu grad de handicap), integrat în muncă ca muncitor necalificat, instanța a reținut recunoașterea învinuirii, ceea ce i-a permis reducerea limitelor de pedeapsă cu o pătrime (art. 396 alin. 10 C. proc. pen.). Acesta a fost condamnat la plata unei amenzi penale de 1350 lei (135 de zile-amendă, cu o sumă corespunzătoare unei zile-amendă de 10 lei). I s-a atras atenția asupra dispozițiilor art. 63 C. pen., care prevăd înlocuirea amenzii cu închisoarea în caz de neexecutare. Inculpata A___ A____, în vârstă de 45 de ani, căsătorită, neșcolarizată și fără ocupație, nu a beneficiat de reducerea pedepsei, deoarece nu a recunoscut inițial fapta. Cu toate acestea, instanța a apreciat conduita sa procesuală corectă, dată fiind prezența constantă la termene. Fiind fără antecedente penale, a fost condamnată la plata unei amenzi penale de 1800 lei (180 de zile-amendă, cu o sumă corespunzătoare unei zile-amendă de 10 lei). Cererea sa de încetare a procesului penal pe motiv de rudenie cu persoana favorizată (fiind sora lui C____ Vava) a devenit inadmisibilă în urma schimbării încadrării juridice și reținerii exclusiv a infracțiunii de mărturie mincinoasă. Ambele părți au fost obligate la plata sumei de 500 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Doctrina

În ciuda unor diferențe de opinie în practica judiciară și în doctrină, instanța a statuat că fapta unui martor de a face declarații mincinoase cu scopul de a zădărnici tragerea la răspundere penală a unui făptuitor constituie *exclusiv* infracțiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. 1 C. pen. Se respinge ideea unui concurs ideal de infracțiuni între mărturia mincinoasă și favorizarea făptuitorului. Raționamentul este că infracțiunea de favorizarea făptuitorului are un caracter subsidiar, fiind reținută doar în situațiile în care nu sunt întrunite elementele constitutive ale unei alte infracțiuni. Argumentul principal, susținut de instanța de control judiciar, este că infracțiunea de favorizare a infractorului acționează ca o normă generală. Atunci când această favorizare se realizează printr-un mijloc specific, precum declarațiile mincinoase ale unui martor, norma specială (art. 273 C. pen. - mărturia mincinoasă) se aplică prioritar. Această abordare este justificată de faptul că ambele infracțiuni protejează aceeași valoare socială fundamentală: buna înfăptuire a justiției (ambele fiind prevăzute în Titlul IV din Codul penal). În concluzie, scopul martorului de a favoriza o anumită persoană cercetată penal nu determină un concurs de infracțiuni, ci devine o circumstanță agravantă judiciară, care trebuie luată în considerare la individualizarea pedepsei pentru infracțiunea de mărturie mincinoasă, reflectând gravitatea sporită a faptei în contextul său particular.