Situația de Fapt

Cazul analizat de Curtea de Apel scoate la lumină drama a doi martori, inculpații S________ C_______-E____ și D______ D_____ I___, care au ales să-și schimbe declarațiile esențiale într-un dosar de trafic de persoane și trafic de minori. Audiați în 2015, în cadrul unui proces complex la Tribunalul pentru Minori și Familie B_____, aceștia au făcut afirmații mincinoase sub jurământ, contrazicând flagrant depozițiile anterioare din faza de urmărire penală. Inculpata S________ C_______-E____ a negat că ar fi întreținut raporturi sexuale cu alți bărbați în afara inculpatului principal (Ş_____ M____-V_____) și a pretins că declarația inițială fusese dată sub influența alcoolului. La rândul său, inculpatul D______ D_____ I___ a retractat aspecte cruciale, susținând că fusese jignit și speriat de organele de urmărire penală, negând implicarea inculpatului principal în proxenetism și relațiile sale cu victimele. Ambele fapte au fost încadrate la infracțiunea de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 273 alin. 1, 2, lit. d Cod Penal, având în vedere gravitatea acuzațiilor din dosarul inițial (trafic de persoane și minori, pedepsite cu închisoare de peste 10 ani).

Ce învățăm din această speță?

Acest caz subliniază importanța fundamentală a adevărului în procesul judiciar și consecințele severe ale mărturiei mincinoase. Ne învață că presiunea exercitată asupra martorilor, deși reală, nu constituie automat o cauză de neimputabilitate dacă existau alte căi de înlăturare a pericolului. Instanța a subliniat că martorii aveau la dispoziție instrumente legale, precum denunțarea amenințărilor sau solicitarea statutului de martor protejat, pentru a evita comiterea infracțiunii. Decizia Curții de Apel reiterează principiul conform căruia acțiunile de intimidare nu justifică automat încălcarea legii, mai ales când există alternative legale. De asemenea, relevă prudența instanțelor în evaluarea credibilității declarațiilor și a motivelor invocate de inculpați, analizând contextul personal și circumstanțele faptei. Ne arată, de asemenea, că instanțele judecă cu atenție fiecare caz, individualizând pedepsele chiar și în contextul unor fapte grave, ținând cont de circumstanțe atenuante, dar și de recidivă.

Individualizarea Pedepsei

Instanța de fond și, ulterior, Curtea de Apel au procedat la o individualizare atentă a pedepselor. Inculpata S________ C_______-E____, aflată la primul contact cu legea penală, a beneficiat de o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare cu aplicarea amânată. Deși nu s-a prezentat la judecată, Curtea a reținut că acest fapt s-a datorat schimbării domiciliului și influenței nefaste a surorii inculpatului principal, nu unei atitudini sfidătoare. În schimb, situația inculpatului D______ D_____ I___ a fost mai complicată. Acesta a comis fapta în stare de recidivă postcondamnatorie, având o pedeapsă anterioară de 2 ani închisoare cu suspendare condiționată. Cu toate acestea, Curtea de Apel a reținut în favoarea sa circumstanța atenuantă prevăzută de art. 75 alin. 2 lit. b Cod Penal, bazată pe dovezile privind amenințările exercitate asupra sa și a familiei. În consecință, pedeapsa aplicată a fost redusă de la 1 an și 4 luni închisoare la 8 luni închisoare. Însă, datorită recidivei, beneficiul suspendării condiționate a fost revocat, iar pedeapsa de 2 ani închisoare s-a executat alături de cea nouă, rezultând o pedeapsă finală de 2 ani și 8 luni închisoare cu executare efectivă.

Doctrina

Un aspect central al acestui caz îl constituie aplicarea sau, mai degrabă, inapplicarea dispozițiilor art. 25 Cod Penal privind constrângerea morală. Potrivit doctrinei și legislației, o faptă nu este imputabilă dacă a fost săvârșită din cauza unei constrângeri morale, exercitată prin amenințarea cu un pericol grav pentru făptuitor sau altul, iar acest pericol nu putea fi înlăturat în alt mod. În speță, deși s-a confirmat că asupra inculpatului D______ D_____ I___ au fost exercitate presiuni și amenințări grave (bătaie, moarte, incendierea locuinței) din partea inculpatului principal și a apropiaților săi, instanța a considerat că nu a fost îndeplinită condiția esențială: aceea că pericolul nu putea fi înlăturat în alt mod. Instanța a argumentat că inculpatul avea la dispoziție multiple opțiuni legale – denunțarea presiunilor la poliție sau în fața instanței, solicitarea de protecție ca martor amenințat. Faptul că aceste presiuni s-au întins pe o perioadă considerabilă de timp i-a permis inculpatului să cugete și să ia o decizie conștientă, chiar dacă sub influența intimidării. Prin urmare, doctrina subliniază că simpla existență a unei amenințări nu este suficientă; esențială este imposibilitatea obiectivă de a evita pericolul pe alte căi legale. Această interpretare strictă a constrângerii morale este crucială pentru a asigura integritatea sistemului judiciar și pentru a preveni abuzurile.