Ce învățăm din speță:

Decizia nr. 453/2020 a Curții de Apel Bacău, pronunțată la 17 iunie 2020, reprezintă un studiu de caz esențial pentru înțelegerea complexității infracțiunii de abuz în serviciu (art. 297 NCP) și a falsului în declarații (art. 326 NCP), precum și a interpretării riguroase a legii penale. Principalul aspect ce reiese din această speță este importanța distincției clare între infracțiunea predicat în cazul spălării de bani și consecințele juridice ale unei declarații false. De asemenea, cazul subliniază tensiunea dintre interpretarea majoritară și cea minoritară a Curții, evidențiind diverse perspective asupra elementelor constitutive ale infracțiunilor și a rolului instanțelor în aplicarea legii.

Individualizare și Context

Denumirea speței analizate: Decizia nr. 453/2020 din 17-iun-2020, Curtea de Apel Bacău, abuzul în serviciu (art. 297 NCP)

Cazul vizează acuzațiile aduse inculpatului R.V., administrator al unei societăți, pentru participație improprie la abuz în serviciu și fals în declarații în formă continuată. Acesta a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău sub acuzația că, prin depunerea unor înscrisuri nerealiste la OCPI Bacău (proces verbal de recepție fals și autorizație de construcție obținută ilegal) și prin omisiunea prezentării HG nr. 1138/2003 (care prevedea dreptul de proprietate al Municipiului Bacău asupra unei părți din construcție), a creat premisele intabulării dreptului de proprietate exclusiv asupra unui bloc de locuințe. Această acțiune ar fi cauzat un prejudiciu de 1.538.336,20 lei, reprezentând 37,10% din spațiul locativ ce ar fi trebuit să revină municipiului.

Ulterior, inculpatul R.V. a fost acuzat și de fals în declarații, deoarece, în calitate de administrator, a declarat în mod nereal în fața notarului public, la încheierea a șase contracte de vânzare-cumpărare, că imobilele nu făceau obiectul niciunui litigiu, deși avea cunoștință de existența unui dosar pe rol în care era implicată și MAI.

Doctrina și Aplicarea Legii

Un aspect central al deciziei se referă la infracțiunea de spălare de bani și conceptul de "infracțiune predicat". Instanța a subliniat că, pentru existența infracțiunii de spălare de bani, este esențial ca bunurile să provină din săvârșirea unei alte infracțiuni. În speța de față, infracțiunea predicat a fost considerată abuzul în serviciu, o infracțiune de rezultat ce generează o pagubă și un folos necuvenit.

Cu toate acestea, Curtea de Apel Bacău, în opinia majoritară, a constatat că faptele pentru care inculpații au fost trimiși în judecată sub aspectul participației improprii la abuz în serviciu, astfel cum a fost interpretată de instanța de contencios constituțional, nu mai erau prevăzute de legea penală. Prin urmare, întrucât sumele de bani presupus a fi fost "spălate" nu proveneau dintr-o infracțiune, instanța a considerat că nu a fost îndeplinită situația premisă cerută de lege, dispunând achitarea inculpaților în baza art. 396 alin. (5) Cod Procedură Penală raportat la art. 16 alin. (1) lit. b) teza I Cod procedură penală.

Hotărârea Instanței și Opinii Divergente

Hotărârea Curții de Apel Bacău (majoritară):

A admis apelurile declarate de inculpați.

A desființat parțial sentința penală anterioară și, în rejudecare, a dispus achitarea inculpaților R.V. și a societății pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații în formă continuată (art. 326 NCP cu aplic. art. 35 NCP).

A înlăturat dispoziția de obligare a inculpaților la plata cheltuielilor judiciare.

A respins apelul formulat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău.

Motivarea achitării pentru fals în declarații (opinie majoritară):

Instanța majoritară a apreciat că declarațiile false, deși recunoscute ca atare, nu erau apte să producă consecințe juridice, invocând următoarele argumente:

Era atribuția notarului public să verifice situația proprietății și sarcinile bunului, iar contractul era valabil indiferent de realitatea mențiunii.

Eventuala falsificare a mențiunii nu era suficientă pentru stabilirea laturii obiective a infracțiunii de fals în declarații, având în vedere că vânzătorul este obligat, conform art. 1695 Cod Civil, să garanteze cumpărătorul împotriva evicțiunii.

Litigiul civil nu viza apartamentele individual determinate, ci o obligație de a face constând în predarea unor apartamente neidentificate, proporțional cu valoarea lucrărilor executate de MAI.

Opinia Separată a Judecătorului I.H.:

Judecătorul I.H. a avut o opinie minoritară, argumentând că prima instanță a reținut corect vinovăția inculpatului R.V. pentru fals în declarații. Principalele argumente ale opiniei separate au fost:

Inculpatul a declarat în mod nereal că imobilele nu făceau obiectul unui litigiu, deși avea cunoștință despre dosarul în care MAI solicita predarea unor apartamente. Această omisiune reprezintă o ascundere a situației reale, făcută cu intenție directă.

Declarațiile neconforme adevărului au avut consecințe juridice, fapt dovedit de mărturiile persoanelor care au fost nevoite să-și schimbe locuințele.

Falsul în declarații este o infracțiune de pericol, nu de rezultat. Este suficient ca declarația falsă să fie aptă să producă consecințe juridice, fără a fi necesar ca acestea să se fi produs efectiv. Aptitudinea a fost dovedită.

Nu se poate stabili în sarcina notarului public o obligație care aparține persoanei care transmite dreptul de proprietate.

Chiar dacă dobânditorii erau protejați de legea civilă împotriva evicțiunii, răspunderea penală și cea civilă contractuală sunt instituții distincte.

Atitudinea procesuală a inculpaților, care au susținut că au semnat contractele "mecanic" din cauza lipsei de timp, este inacceptabilă și nu exclude intenția directă.

Opinia minoritară a subliniat că inculpații, având o rezoluție infracțională unică, au încheiat în mod repetat șase contracte de vânzare-cumpărare cu scopul de a deturna interesele MAI, declarând în fals că imobilele nu făceau obiectul unui litigiu. Acest lucru a viciat consimțământul cumpărătorilor de bună-credință.

Concluzie și Implicații

Această decizie subliniază provocările interpretării legii penale și importanța unei analize atente a elementelor constitutive ale infracțiunilor. În timp ce opinia majoritară a Curții de Apel Bacău a prioritizat o interpretare strictă a condițiilor legale pentru abuzul în serviciu și falsul în declarații, conducând la achitare, opinia minoritară a argumentat că faptele inculpaților îndeplineau criteriile legale, evidențiind intenția directă și aptitudinea declarațiilor false de a produce consecințe juridice. Discrepanța dintre cele două opinii reflectă nu doar diferențe de interpretare a normelor, ci și abordări diferite ale principiilor de drept penal și ale justiției.