Situația de Fapt

Cazul vizează un fost director general al CNCF „CFR" S.A., acuzat de abuz în serviciu în formă continuată, fapte săvârșite în anii 2001-2002. Acesta a semnat contracte de achiziție de toalete ecologice, încălcând flagrant legislația privind achizițiile publice. Prejudiciul adus CNCF „CFR" S.A. a fost estimat la 788.620 euro. Instanța de fond a individualizat pedeapsa ținând cont de gradul ridicat de pericol social al faptelor și impactul asupra societății. Cu toate acestea, decizia finală a Curții de Apel București a constatat împlinirea termenului de prescripție a răspunderii penale.

Ce învățăm din această speță?

Din această speță învățăm despre complexitatea aplicării legii penale în timp, în special în contextul modificărilor legislative și al deciziilor Curții Constituționale. Cazul ilustrează modul în care vechimea faptelor, termenul de prescripție și jurisprudența CCR și a Înaltei Curți de Casație și Justiție pot influența decisiv deznodământul unui proces penal. Este un studiu de caz elocvent privind modul în care vidul legislativ, apărut ca urmare a inacțiunii legiuitorului de a pune în acord dispozițiile legale cu deciziile CCR, poate duce la încetarea procesului penal, chiar și în cazul unor fapte cu un prejudiciu semnificativ.

Individualizarea Pedepsei

Inculpatul, fost director general al CNCF „CFR" S.A., a fost judecat pentru abuz în serviciu în formă continuată. Instanța de fond a considerat criteriile de individualizare a pedepsei prevăzute de art. 72 din Codul penal din 1969, subliniind gradul extrem de ridicat de pericol social al faptelor, atât prin prejudiciul material de 788.620 euro, cât și prin impactul asupra fenomenului abuzului în serviciu, considerat un 'flagel al societății românești'. Instanța a urmărit un rol de descurajare și prevenție. Aspecte precum lipsa antecedentelor penale, o familie organizată, veniturile din pensie sau studiile superioare nu au fost considerate circumstanțe atenuante, fiind apreciate ca 'o stare de normalitate', iar studiile superioare, date fiind funcția înaltă, chiar ca un factor agravant. Un element crucial a fost orientarea pedepsei spre mediu, nu spre maxim, având în vedere data săvârșirii faptelor (2001-2002), pentru a asigura scopurile preventiv-educative și sancționatorii într-un interval de timp rezonabil.

Doctrina

Un aspect central al speței este analiza incidenței Deciziilor Curții Constituționale nr. 358/2022 și nr. 297/2018, care au avut un impact major asupra reglementării întreruperii cursului prescripției răspunderii penale. Curtea de Apel a reținut că, în perioada 25 iunie 2018 (publicarea Deciziei CCR nr. 297/2018) și 30 mai 2022 (intrarea în vigoare a OUG nr. 71/2022, care a modificat art. 155 alin. 1 Cod Penal), a existat un vid legislativ. În această perioadă, legislația nu conținea nicio dispoziție care să permită întreruperea cursului prescripției, aplicându-se exclusiv termenul general de prescripție prevăzut de art. 154 Cod Penal. Instanța de apel a confirmat, de asemenea, Decizia nr. 67/2022 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, care a statuat că normele referitoare la întreruperea cursului prescripției sunt norme de drept penal material, supuse principiului legii penale mai favorabile (mitior lex). Această interpretare a condus la constatarea împlinirii termenului de prescripție.