(1)În sensul prezentei legi, produsele specifice FFN sunt lemnul, produsele lemnoase asimilate lemnului şi produsele nelemnoase.

(2)Lemnul este reprezentat prin:

a)produse principale, rezultate din tăieri de regenerare a pădurilor;

b)produse secundare, rezultate din tăieri de îngrijire şi conducere a arboretelor;

c)produse accidentale, rezultate în urma acţiunii factorilor biotici şi abiotici destabilizatori;

d)produse extraordinare.

(3)Produsele lemnoase asimilate lemnului sunt: arbori şi arbuşti ornamentali, pomi de Crăciun, răchită, puieţi şi diferite produse din lemn.

(4)În sensul prezentei legi, produsele nelemnoase specifice FFN sunt reprezentate prin:

a)fructe de pădure;

b)seminţe forestiere;

c)trufe şi alte ciuperci comestibile din flora spontană din cuprinsul acestuia;

d)plante medicinale şi aromatice din cuprinsul acestuia;

e)răşină;

f)alte produse.

(5)Produsele nelemnoase se recoltează cu acordul administratorului în cazul FFN proprietate publică sau al proprietarului în celelalte cazuri, în condiţiile stabilite prin ordin al conducătorului Autorităţii.

(6)Prin excepţie de la prevederile alin. (5), nu este necesar acordul administratorului în cazul FFN proprietate publică sau al proprietarului în celelalte cazuri, în cazul recoltării produselor nelemnoase pentru uz casnic.