Art. 96: Răspunderea personalului cu atribuţii de pază
(1)Personalul silvic cu atribuţii de pază a FFN răspunde patrimonial, în conformitate cu prevederile Legii nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, pentru pagubele în FFN pe care îl are în pază, produse de terţi sau din fapta proprie, în situaţia în care acesta nu depune o informare scrisă către ocolul silvic de îndată ce constată existenţa pagubelor.
(2)Conducătorul ocolului silvic are obligaţia de a sesiza de îndată de la primirea informării scrise menţionate la alin. (1) unităţile de poliţie sau de parchet competente teritorial.
(3)Acţiunile în răspundere patrimonială formulate împotriva personalului silvic cu atribuţii de pază a FFN pentru pagubele produse în FFN pe care îl are în pază, în condiţiile prezentei legi, sunt de competenţa materială a instanţelor de conflicte de muncă.
(4)Constatarea şi evaluarea pagubelor care angajează răspunderea patrimonială se fac de către personalul silvic cu atribuţii de control, prin fişa postului sau prin delegare, după caz, pe bază de proces-verbal. Încălcarea obligaţiilor de serviciu atrage răspunderea penală sau disciplinară, după caz.
(5)Contravaloarea pagubelor constatate şi evaluate în condiţiile alin. (4) se încasează de către ocolul silvic care asigură administrarea/serviciile silvice şi are destinaţiile prevăzute de prezenta lege. În cazul pagubelor constatate în FFN, proprietatea statului sau a unităţilor administrativ-teritoriale, administratorul/proprietarul terenului este obligat să se constituie parte civilă în instanţă pentru recuperarea pagubei, sub sancţiunea recuperării acestei pagube pe cale civilă de la conducătorul structurii de administrare.
(6)În cazul terenurilor din FFN preluate în pază de ocolul silvic în baza actelor de constatare menţionate la art. 31 alin. (3) şi pentru care nu sunt încheiate contracte de administrare sau de servicii silvice minimale, sumele încasate ca despăgubiri şi care, potrivit prezentei legi, ar trebui să se acorde proprietarului pădurii în care s-a produs paguba se fac venit la fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică şi se utilizează, la cerere, de către ocolul silvic care asigură administrarea/serviciile silvice.
(7)Transferul sumelor prevăzute la alin. (5) şi (6) care, potrivit prezentei legi, revin proprietarilor/deţinătorilor cu orice titlu de fond forestier se face de ocolul silvic în maximum 30 de zile de la data încasării acestora.
Articole Conexe / Referințe
Doctrină și Explicații
Explicații și InterpretăriNotă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Ai nevoie de explicații suplimentare despre acest articol?
Discută cu Juristul AI despre acest articol