(1)Amenajamentele silvice şi modificările acestora se aprobă prin ordin al conducătorului Autorităţii.

(2)Amenajamentul silvic intră în vigoare la data aprobării acestuia şi este valabil până la data de 31 decembrie a anului al douăzecilea sau, după caz, a anului al zecelea de aplicare, calculat din anul în care a avut loc şedinţa de preavizare a soluţiilor tehnice - Conferinţa a II-a de amenajare a pădurilor.

(3)Amenajamentele silvice intrate în vigoare anterior prezentei legi îşi păstrează valabilitatea până la data aprobării noului amenajament, dar nu mai târziu de data de 31 decembrie a anului următor expirării acestuia. Până la data intrării în vigoare a noului amenajament silvic, în amenajamentul silvic care îşi păstrează valabilitatea sunt permise următoarele activităţi şi acţiuni:

a)acordarea de compensaţii reprezentând contravaloarea produselor pe care proprietarii nu le recoltează, ca urmare a funcţiilor de protecţie stabilite prin amenajamente silvice care determină restricţii în recoltarea de lemn;

b)realizarea împăduririlor, a reîmpăduririlor, a lucrărilor de îngrijire şi conducere a arboretelor tinere prevăzute în amenajamentul silvic şi a lucrărilor de protecţie a pădurilor, inclusiv prin recoltarea produselor accidentale şi extraordinare; volumul produselor accidentale I şi extraordinare recoltat, cu care se depăşeşte posibilitatea stabilită pentru amenajamentul silvic care îşi păstrează valabilitatea, se precomptează din posibilitatea stabilită prin noul amenajament silvic;

c)punerea în valoare şi exploatarea lemnului pe picior rămas neexploatat, până la volumul aferent posibilităţii stabilite prin amenajamentul silvic, şi transportul stocurilor de lemn din partizile autorizate spre exploatare anterior aprobării noului amenajament silvic şi neexploatate integral până la data aprobării noului amenajament silvic.

(4)Produsele accidentale apărute în perioada prevăzută la alin. (3) se precomptează din posibilitatea noului amenajament silvic.

CAPITOLUL V:Gestionarea durabilă a terenurilor din FFN

SECŢIUNEA 1:Norme şi ghiduri tehnice şi monitorizarea pădurilor prin indicatori de stare