(1)Amenajamentul silvic se elaborează pe unităţi de producţie şi/sau de protecţie, în baza normelor tehnice de amenajare a pădurilor. Unităţile de producţie/protecţie se constituie la nivelul fondului forestier proprietate publică şi privată a statului, precum şi al fondului forestier aparţinând unui proprietar, unei asociaţii de proprietari sau unei unităţi administrativ-teritoriale.

(2)Elaborarea amenajamentelor silvice este obligatorie pentru terenurile din FFN cu suprafaţa mai mare de 10 hectare. Suprafaţa minimă pentru elaborarea unui amenajament silvic este de 100 hectare.

(3)Pentru terenurile cu o suprafaţă de până la 100 hectare, inclusiv, incluse într-un amenajament silvic, reglementarea procesului de producţie lemnoasă se face la nivel de unitate de gospodărire sau pe baza deciziilor de conducere structurală la nivel de arboret cu condiţia asigurării continuităţii la acest nivel, aplicând tratamente adecvate. Modul de elaborare a amenajamentului silvic se stabileşte la avizarea temei de proiectare.

(4)Normele tehnice prevăzute la alin. (1) se elaborează şi se aprobă de către Autoritate, cu respectarea următoarelor principii:

a)principiul continuităţii;

b)principiul eficacităţii funcţionale;

c)principiul conservării şi ameliorării biodiversităţii;

d)principiul economic.

(5)Începând cu anul 2025, amenajamentele silvice se elaborează pentru o perioadă de 20 de ani, cu excepţia celor întocmite pentru pădurile de plop, salcie şi alte specii repede crescătoare, care se elaborează pentru o perioadă de 5 sau de 10 ani.

(51)Amenajamentele silvice pentru care conferinţa I de amenajare a pădurilor a fost organizată anterior datei de 31 decembrie 2024 se aprobă pentru o perioadă de 10 ani, cu excepţia celor întocmite pentru pădurile de plop şi salcie, care se elaborează pentru o perioadă de 5 ani.

(6)Pe perioada de valabilitate a unui amenajament silvic este interzisă aprobarea elaborării altui amenajament silvic pentru terenul respectiv sau pentru o parte din acesta, cu excepţia următoarelor cazuri:

a)atunci când volumul recoltat din produse principale, inclusiv din produse accidentale I, pentru care există aprobările legale, depăşeşte posibilitatea stabilită prin amenajamentul silvic;

b)pentru terenurile forestiere retrocedate ca urmare a aplicării prevederilor legilor funciare, la cererea proprietarului; în caz contrar se aplică prevederile amenajamentului silvic în vigoare pentru fondul forestier proprietate publică a statului din care s-a retrocedat proprietatea forestieră, până la expirarea valabilităţii acestuia în condiţiile prezentei legi;

c)când un proprietar solicită elaborarea unui amenajament silvic pentru proprietăţile pe care le deţine şi pentru care există amenajamente silvice elaborate la momente diferite; acest tip de amenajament silvic se elaborează şi se poate aplica numai de la data la care expiră amenajamentul/amenajamentele silvic/silvice cu suprafaţa/suprafaţa cumulată mai mare, iar volumul recoltat prin aplicarea celuilalt/celorlalte amenajament(e) silvic(e) nu depăşeşte posibilitatea anuală, multiplicată cu numărul de ani de aplicare a amenajamentului silvic;

d)la solicitarea Romsilva, ca urmare a rearondării, pe ocoale silvice, a fondului forestier proprietate publică a statului;

e)când unui amenajament silvic îi încetează valabilitatea în cursul unui an calendaristic, înainte de data de 31 decembrie a anului respectiv; în această situaţie amenajamentul silvic îşi păstrează valabilitatea până la data de 31 decembrie a anului respectiv;

f)în situaţia unei hotărâri judecătoreşti definitive prin care se dispune suspendarea/anularea unui amenajament silvic.

(7)Grăniţuirea terenurilor din FFN se efectuează cu respectarea prevederilor Legii nr. 287/2009, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi nu se aplică în interiorul acestora.

(8)Elaborarea amenajamentelor silvice se face sub coordonarea şi controlul Autorităţii. Toate şedinţele de preavizare a soluţiilor tehnice, conferinţele I şi II de amenajare, precum şi şedinţele de avizare din Comisia tehnică de avizare pentru silvicultură se organizează cu informarea prealabilă a publicului şi cu posibilitatea participării publicului.

(9)Autoritatea verifică în baza metodologiei adoptate modul de aplicare a prevederilor amenajamentelor silvice.

(10)Amenajamentele silvice se elaborează prin persoane juridice specializate atestate în baza metodologiei privind procedura şi condiţiile de atestare, aprobată prin ordin al conducătorului Autorităţii, în termen de 120 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi.

(11)Amenajamentele silvice pentru terenurile proprietate publică a statului se elaborează pe bază de proceduri de achiziţie publică de către institute/instituţii de cercetare-dezvoltare-inovare acreditate de autoritatea de stat pentru cercetare-dezvoltare, iar începând cu anul 2026 acestea se elaborează pe bază de proceduri de achiziţie publică de către persoane juridice atestate în condiţiile alin. (10).

(12)Cheltuielile aferente elaborării amenajamentelor silvice pentru proprietatea publică şi privată a statului se suportă de administratorul acestora.

(13)Cheltuielile aferente elaborării amenajamentelor silvice pentru alte tipuri de proprietate forestieră decât cea prevăzută la alin. (12) se suportă de către administrator în baza unui contract de administrare sau de către proprietar dacă acesta nu are contract de administrare încheiat cu un ocol silvic.