Art. 53: Dreptul de preempţiune la cumpărarea terenurilor proprietate privată incluse în FFN
(1)Prin derogare de la dispoziţiile art. 1.746 din Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, terenurile din FFN aflate în proprietate privată se vând cu respectarea, în ordine, a dreptului de preempţiune al coproprietarilor, al proprietarilor terenurilor învecinate din FFN, al statului român exercitat prin Romsilva şi al unităţilor administrativ teritoriale, la preţ şi în condiţii egale.
(2)Vânzătorul are obligaţia de a-i înştiinţa în scris pe toţi preemptorii prevăzuţi la alin. (1), prin executor judecătoresc sau notar public, despre intenţia de vânzare, arătând şi preţul cerut pentru terenul ce urmează a fi vândut. În cazul în care coproprietarii sau vecinii fondului, alţii decât administratorul terenurilor din FFN proprietate publică a statului, nu au domiciliul ori sediul cunoscut, înştiinţarea ofertei de vânzare se înregistrează la primărie sau, după caz, primăriile în raza cărora este situat terenul şi se afişează, în aceeaşi zi, la sediul primăriei, prin grija secretarului consiliului local.
(3)Titularii dreptului de preempţiune trebuie să îşi manifeste în scris intenţia de cumpărare şi să comunice acceptarea ofertei de vânzare sau, după caz, să o înregistreze la sediul primăriei unde aceasta a fost afişată, în termen de 30 de zile de la data comunicării ofertei de vânzare ori, după caz, de la data afişării acesteia la sediul primăriei.
(4)Dacă în termenul prevăzut la alin. (3) niciunul dintre preemptori nu îşi manifestă intenţia de cumpărare, vânzarea terenului este liberă. În faţa notarului public dovada înştiinţării preemptorilor se face cu copie de pe comunicările făcute sau, dacă este cazul, cu certificatul eliberat de primărie, după expirarea termenului de 30 de zile în care trebuia manifestată intenţia de cumpărare.
(5)Nerespectarea de către vânzător a obligaţiei prevăzute la alin. (2) sau vânzarea terenului la un preţ mai mic ori în condiţii mai avantajoase decât cele arătate în oferta de vânzare atrage nulitatea absolută a vânzării.
(6)Statul român poate dobândi terenuri din FFN aflate în proprietate privată în condiţiile prevederilor art. 863 lit. c) din Legea nr. 287/2009, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Terenurile astfel dobândite intră în proprietatea publică a statului.
Articole Conexe / Referințe
Doctrină și Explicații
Explicații și InterpretăriNotă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Ai nevoie de explicații suplimentare despre acest articol?
Discută cu Juristul AI despre acest articol