La articolul 19 din Legea nr. 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 23 iulie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

"(2) Constituie contravenţii silvice, dacă nu au fost săvârşite în astfel de condiţii încât să constituie infracţiuni, şi se sancţionează cu amendă şi cu confiscarea materialelor lemnoase în cauză următoarele fapte:

a)transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, cu un volum cuprins între 0,1 şi 5 metri cubi, neînsoţit de documentele specifice de transport, aşa cum sunt stabilite de normele privind circulaţia materialelor lemnoase.

Cuantumul amenzii se aplică după cum urmează:

1.1.000 lei până la 2.000 lei, pentru un volum cuprins între 0,1 şi 1 metru cub inclusiv;

2.2.000 lei până la 4.000 lei, pentru un volum cuprins între 1,01 şi 3,00 metri cubi inclusiv;

3.4.000 lei până la 6.000 lei, pentru un volum cuprins între 3,01 şi 5,00 metri cubi inclusiv;

b)transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase, însoţit de documente specifice de transport, aşa cum sunt stabilite de normele privind circulaţia materialelor lemnoase, la care diferenţa dintre volumul constatat la momentul verificării şi cel înscris în avizul de însoţire este de cel mult 5 metri cubi inclusiv, cu luarea în considerare a toleranţelor legale şi a contragerilor specifice.

Cuantumul amenzii se aplică după cum urmează:

1.1.000 lei până la 2.000 lei, pentru un volum cuprins între 0,1 şi 1 metru cub inclusiv;

2.2.000 lei până la 4.000 lei, pentru un volum cuprins între 1,01 şi 3,00 metri cubi inclusiv;

3.4.000 lei până la 6.000 lei, pentru un volum cuprins între 3,01 şi 5,00 metri cubi inclusiv;

c)transportul cu orice mijloace de transport al materialelor lemnoase fără provenienţă legală, aşa cum sunt stabilite de normele privind circulaţia materialelor lemnoase.

Cuantumul amenzii care se aplică este cuprins între 5.000 lei până la 10.000 lei, pentru un volum cuprins între 0,1 şi 5 metri cubi inclusiv;

d)transportul de materiale lemnoase ale căror caracteristici nu corespund cu cel puţin unul dintre elementele înscrise în avizul de însoţire referitoare la:

(i)volum pe specii/grupe de specii, cu luarea în considerare a toleranţelor/contragerilor specifice;

(ii)specie/grupe de specii;

(iii)numărul de piese de lemn rotund cu diametrul la capătul subţire mai mare sau egal cu 24 centimetri sau numărul de bucăţi/colete de cherestele.

Cuantumul amenzii se aplică după cum urmează:

1.1.000 lei până la 2.000 lei, pentru un volum cuprins între 0,1 şi 1 metru cub inclusiv;

2.2.000 lei până la 4.000 lei, pentru un volum cuprins între 1,01 şi 3,00 metri cubi inclusiv;

3.4.000 lei până la 6.000 lei, pentru un volum cuprins între 3,01 şi 5,00 metri cubi inclusiv.

Sancţiunea complementară de confiscare se aplică pentru diferenţa de volum în plus constatată faţă de volumul pe specii/grupe de specii înscris în avizul de însoţire, cu luarea în considerare a toleranţelor legale şi a contragerilor specifice;

e)deţinerea materialelor lemnoase de către deţinătorii depozitelor, ai altor spaţii destinate depozitării temporare şi/sau ai instalaţiilor de prelucrare a materialelor lemnoase pe grupe de specii şi sortimente industriale, determinate ca diferenţe în plus dintre volumul stocului fizic şi volumul stocului scriptic înregistrat în aplicaţia SUMAL 2.0 este de până la 20% din stocul scriptic, dar nu mai mult de 10 metri cubi la momentul constatării faptei;

Cuantumul amenzii se aplică după cum urmează:

1.5.000 lei până la 10.000 lei, pentru un volum de până la 5% din stocul scriptic, dar nu mai mult de 4 metri cubi inclusiv;

2.15.000 lei până la 20.000 lei, pentru un volum de până la 10% din stocul scriptic, dar nu mai mult de 8 metri cubi inclusiv;

3.30.000 lei până la 50.000 lei, pentru un volum de până la 20% din stocul scriptic, dar nu mai mult de 10 metri cubi inclusiv;

f)nedeţinerea materialelor lemnoase de către deţinătorii depozitelor, ai altor spaţii destinate depozitării temporare şi/sau ai instalaţiilor de prelucrare a materialelor lemnoase pe grupe de specii şi sortimente industriale, determinate ca diferenţe în minus dintre volumul stocului fizic şi volumul stocului scriptic înregistrat în aplicaţia SUMAL 2.0, este de până la 20% din stocul scriptic, dar nu mai mult de 10 metri cubi la momentul constatării faptei;

Cuantumul amenzii se aplică după cum urmează:

1.5.000 lei până la 10.000 lei, pentru un volum de până la 5% din stocul scriptic, dar nu mai mult de 4 metri cubi inclusiv;

2.15.000 lei până la 20.000 lei, pentru un volum de până la 10% din stocul scriptic, dar nu nu mai mult de 8 metri cubi inclusiv;

3.30.000 lei până la 50.000 lei, pentru un volum de până la 20% din stocul scriptic, dar nu mai mult de 10 metri cubi inclusiv."