(1)În situaţia realizării de lucrări şi/sau amplasării de obiective fără aprobări legale în FFN, prejudiciul se calculează cu luarea în considerare a următoarelor:

a)valoarea pagubei;

b)valoarea funcţiilor nerealizate ale pădurii;

c)valoarea pierderii de creştere, asimilată contravalorii pierderii de creştere determinate de exploatarea lemnului înainte de vârsta exploatabilităţii tehnice, calculată la data constatării faptei;

d)valoarea cheltuielilor de reinstalare a vegetaţiei forestiere şi de întreţinere a acesteia până la realizarea stării de masiv.

(2)La calcularea prejudiciului, Garda Forestieră competentă teritorial constată dacă terenul mai poate fi adus în starea iniţială sau dacă a fost schimbată ireversibil categoria de folosinţă a terenului, conform art. 142 alin. (5).

(3)În cazul în care, în baza unei hotărâri judecătoreşti definitive, se dispune desfiinţarea lucrărilor şi/sau obiectivelor amplasate în FFN fără aprobări legale, pe lângă obligaţia prevăzută la art. 143 alin. (3), persoana ocupantă fără aprobări legale are obligaţia achitării prejudiciului, reprezentat de:

a)valoarea pagubei;

b)valoarea funcţiilor nerealizate ale pădurii;

c)valoarea pierderii de creştere, asimilată contravalorii pierderii de creştere determinate de exploatarea lemnului înainte de vârsta exploatabilităţii tehnice, calculată la data constatării faptei;

d)valoarea cheltuielilor de reinstalare a vegetaţiei forestiere şi de întreţinere a acesteia până la realizarea stării de masiv;

e)plata unei despăgubiri cu titlu de lipsă de folosinţă, calculată de la data constatării faptei până la data reintroducerii terenului în circuitul silvic.

(4)În cazul în care persoana ocupantă fără aprobări legale este proprietarul terenului forestier pe care au fost amplasate lucrări şi/sau obiective în FFN fără aprobări legale, valoarea pagubei şi valoarea cheltuielilor de reinstalare a vegetaţiei forestiere şi de întreţinere a acesteia până la realizarea stării de masiv, prevăzute la alin. (3) lit. a) şi d), se virează în fondul de conservare şi regenerare a pădurilor, iar valoarea funcţiilor nerealizate ale pădurii şi plata despăgubirii cu titlu de lipsă de folosinţă, prevăzute la alin. (3) lit. b) şi c), încasate de către ocolul silvic, se virează în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică.

(5)În cazul în care se dispune emiterea aprobării folosirii temporare pentru intrarea în legalitate, persoana ocupantă fără aprobări legale are obligaţia achitării prejudiciului reprezentat de:

a)valoarea pagubei;

b)valoarea funcţiilor nerealizate ale pădurii;

c)valoarea pierderii de creştere, asimilată contravalorii pierderii de creştere determinate de exploatarea lemnului înainte de vârsta exploatabilităţii tehnice, calculată la data constatării faptei;

d)valoarea cheltuielilor de reinstalare a vegetaţiei forestiere şi de întreţinere a acesteia până la realizarea stării de masiv;

e)plata unei despăgubiri cu titlu de lipsă de folosinţă, calculată de la data constatării faptei până la data obţinerii aprobării folosirii terenului în circuitul silvic;

f)valoarea garanţiei, asimilată garanţiei pentru ocuparea temporară a terenului;

g)chiria pentru folosirea temporară a terenului, datorată de la data obţinerii aprobării pentru intrarea în legalitate, care se calculează şi se achită similar chiriei în cazul ocupării temporare a terenurilor din FFN.

(6)În cazul în care persoana ocupantă fără aprobări legale este proprietarul terenului forestier pe care au fost amplasate lucrări şi/sau obiective în FFN fără aprobări legale, valoarea pagubei şi valoarea cheltuielilor de reinstalare a vegetaţiei forestiere şi de întreţinere a acesteia până la realizarea stării de masiv, prevăzute la alin. (5) lit. a) şi d), se virează în fondul de conservare şi regenerare a pădurilor, iar valorile prevăzute la alin. (5) lit. b), c) şi f), încasate de către ocolul silvic, se virează în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică.

(7)În cazul în care se dispune emiterea aprobării folosirii definitive pentru intrarea în legalitate, persoana ocupantă fără aprobări legale are obligaţia achitării prejudiciului reprezentat de:

a)valoarea pagubei;

b)valoarea funcţiilor nerealizate ale pădurii:

c)valoarea pierderii de creştere, asimilată contravalorii pierderii de creştere determinate de exploatarea lemnului înainte de vârsta exploatabilităţii tehnice, calculată la data constatării faptei;

d)valoarea taxei, asimilată taxei pentru scoaterea definitivă a terenului din FFN, calculată fără compensare cu terenuri;

e)valoarea terenului, asimilată contravalorii terenului pentru care se emite aprobarea legală de intrare în legalitate;

f)plata unei despăgubiri cu titlu de lipsă de folosinţă, calculată de la data constatării faptei până la data emiterii aprobării pentru folosirea definitivă a terenului.

(8)În cazul în care persoana ocupantă fără aprobări legale este proprietarul terenului forestier pe care au fost amplasate lucrări şi/sau obiective în FFN fără aprobări legale, valoarea pagubei prevăzută la alin. (7) lit. a) se virează în fondul de conservare şi regenerare a pădurilor, iar valorile prevăzute la alin. (7) lit. b)-e), încasate de către ocolul silvic, se virează în fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică.

(9)Menţinerea lucrărilor şi/sau obiectivelor amplasate în FFN fără aprobări legale are la bază acordul prealabil al:

a)persoanei ocupante fără aprobări legale prin care se angajează la achitarea integrală a obligaţiilor băneşti şi a prejudiciului;

b)agenţiei teritoriale competente pentru protecţia mediului pentru menţinerea lucrărilor şi/sau obiectivelor amplasate în FFN fără aprobări legale, după caz, şi pentru stabilirea eventuală a unor măsuri specifice pentru protecţia mediului;

c)Gărzii Forestiere teritoriale competente, care confirmă încadrarea în categoria celor pentru care este permisă scoaterea definitivă/ocuparea temporară.

(10)Despăgubirea cu titlu de lipsă de folosinţă este egală cu dublul chiriei calculate conform metodologiei prevăzute la art. 49. Despăgubirea cu titlu de lipsă de folosinţă are următoarele destinaţii:

a)50% din sumă se achită în Fondul de ameliorare a fondului funciar cu destinaţie silvică;

b)50% din sumă se achită administratorului în cazul terenurilor proprietate publică a statului şi se repartizează similar chiriei achitate pentru ocuparea temporară a terenurilor din FFN sau se achită proprietarului pentru FFN, altul decât cel proprietate publică a statului.

(11)Excepţiile prevăzute de prezenta lege de la plata unor taxe şi obligaţii băneşti, în vigoare la data emiterii aprobării pentru intrarea în legalitate, se aplică în mod corespunzător.

(12)Competenţa pentru emiterea aprobării în vederea intrării în legalitate este cea prevăzută la art. 44 alin. (1).