(1)Administrarea sau, după caz, prestarea serviciilor silvice pentru terenurile din FFN se realizează prin ocoale silvice autorizate, denumite în continuare ocoale silvice, care sunt de două tipuri:

a)ocoale silvice de stat, înfiinţate de:

(i)Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva, denumită în continuare Romsilva;

(ii)Regia Autonomă "Administraţia Patrimoniului Protocolului de Stat", denumită în continuare RAAPPS;

(iii)Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură "Marin Drăcea", denumit în continuare INCDS, prin staţiuni şi baze experimentale asimilate ocoalelor silvice de stat;

(iv)instituţii de învăţământ de stat cu profil silvic, prin baze experimentale şi didactice, asimilate ocoalelor silvice de stat;

b)ocoale silvice de regim, care sunt înfiinţate, în condiţiile prezentei legi, de proprietarii de terenuri din FFN prevăzuţi la art. 7 alin. (1) lit. c)-e) ori de asociaţii de proprietari constituite de către acestea.

(2)Ocoalele silvice prevăzute la alin. (1) sunt de interes public şi pot administra sau pot asigura servicii silvice, după caz, şi pentru alte terenuri din FFN.

(3)Ocoalele silvice prevăzute la alin. (1) se autorizează prin înscrierea în Registrul naţional al administratorilor de păduri şi al ocoalelor silvice, gestionat de către Autoritate.

(4)Staţiunile şi bazele experimentale prevăzute la alin. (1) lit. a) pct. (iii) şi bazele experimentale şi didactice prevăzute la alin. (1) lit. a) pct. (iv) se autorizează prin excepţie de la condiţiile minime de suprafaţă privind constituirea unui ocol silvic prevăzute în anexa nr. 1.