Art. 101: Atestarea agenţilor economici care efectuează exploatarea lemnului
(1)Exploatarea lemnului include toate fazele tehnologice/procesele care se aplică pentru obţinerea sortimentelor de lemn brut.
(2)Exploatarea lemnului se realizează de către persoane juridice atestate.
(3)Atestarea persoanelor juridice pentru activitatea de exploatare a lemnului se face de către Comisia de atestare care funcţionează în cadrul asociaţiei patronale şi profesionale din domeniul forestier, recunoscută la nivel naţional. Comisia de atestare funcţionează pe baza Regulamentului privind aprobarea criteriilor şi procedura de atestare/reatestare, organizarea, funcţionarea şi componenţa comisiei de atestare a agenţilor economici pentru exploatarea lemnului, aprobat prin ordin al conducătorului Autorităţii.
(4)Prin excepţie de la prevederile alin. (2), exploatarea lemnului se poate realiza şi fără atestare, în următoarele cazuri:
a)de către proprietarii de fond forestier persoane juridice şi fizice care pot exploata din proprietatea lor un volum de până la 20 metri cubi/an/teren forestier în proprietate, precum şi persoanele fizice membre ale formelor asociative prevăzute la art. 8 alin. (1);
b)la exploatarea lemnului din parchetele de curăţiri;
c)la intervenţia de urgenţă în cazul calamităţilor în albia minoră a râurilor sau pe suprafaţa construcţiilor hidrotehnice, în scopul prevenirii inundaţiilor, precum şi la intervenţia de urgenţă în vederea deblocării infrastructurii de transport;
d)de către Agenţia Naţională de Îmbunătăţiri Funciare, în scopul asigurării apei preluate prin sistemele de desecare-drenaj şi evacuate în emisari prin canale deschise în zona dig-mal sau pentru asigurarea aducerii apei de la staţia de pompare de bază, prin canale deschise executate;
e)la executarea lucrărilor de întreţinere şi reparaţii pe terenurile amenajate cu lucrări de îmbunătăţiri funciare, respectiv amenajări de irigaţii, de desecare sau de combatere a eroziunii solului, după caz, inclusiv în zonele de protecţie aferente acestora;
f)pentru prevenirea deteriorării elementelor infrastructurii rutiere şi feroviare şi pentru asigurarea circulaţiei rutiere şi feroviare.
(5)La nivelul Comisiei de atestare se înfiinţează Registrul electronic naţional al evidenţei utilajelor specifice de exploatare. Dezvoltarea şi operaţionalizarea registrului se fac de către asociaţia profesională în cadrul căreia funcţionează Comisia de atestare.
(6)Retragerea certificatelor de atestare se face de către Comisia de atestare în baza propunerii de retragere din raportul de control întocmit de Garda Forestieră Naţională şi structurile acesteia sau alte instituţii cu rol de control. Retragerea poate fi contestată în condiţiile legii.
(7)Asociaţia profesională în cadrul căreia funcţionează Comisia de atestare are obligaţia organizării de cursuri de formare profesională pentru administratorii agenţilor economici şi personalul de specialitate, în vederea creşterii gradului de cunoaştere a legislaţiei şi a regulilor de exploatare a lemnului. Durata acestor cursuri trebuie să fie de minimum 8 ore/an.
Articole Conexe / Referințe
Doctrină și Explicații
Explicații și InterpretăriNotă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Ai nevoie de explicații suplimentare despre acest articol?
Discută cu Juristul AI despre acest articol