Art. 93: Sfera şi actele de stabilire a creanţelor fiscale

Art. 94 - Termenul de stabilire a creanţelor fiscale; Art. 95 - Declaraţia de impunere; Art. 96 - Declaraţia fiscală; Art. 102 - Decizia de impunere anuală; Art. 103 - Decizia de impunere; Art. 104 - Decizia de impunere din oficiu; Art. 105 - Notificarea privind conformarea; Art. 106 - Decizia referitoare la obligaţiile fiscale accesorii; Art. 107 - Decizia de rambursare a taxei pe valoarea adăugată; Art. 138 - Titlul de creanţă fiscală

Articolul 93 din Codul de Procedură Fiscală definește pilonul central al procedurii fiscale: stabilirea creanțelor fiscale. Aceasta este activitatea esențială prin care se determină materia impozabilă, se calculează baza de impozitare și, în final, cuantumul creanțelor fiscale datorate statului. Articolul distinge clar între două modalități principale de stabilire a acestor creanțe: pe de o parte, prin declarația de impunere (autodeclararea), unde contribuabilul însuși își determină obligațiile fiscale, în condițiile specifice prevăzute de art. 95 alin. (4) și art. 102 alin. (2); pe de altă parte, prin decizia de impunere emisă de organul fiscal, care reprezintă regula generală în toate celelalte cazuri, inclusiv în situațiile de impunere din oficiu sau de rectificare a declarațiilor. Alin. (3) extinde aplicabilitatea acestor dispoziții și la cazurile în care creanțele fiscale sunt scutite de plată, precum și în situațiile de rambursare a taxei pe valoarea adăugată, subliniind că procesul de stabilire (determinare și calcul) este necesar indiferent de statutul ulterior al plății sau al restituirii. Acest articol fundamentează întregul proces de administrare fiscală, fiind punctul de plecare pentru colectarea și, ulterior, executarea creanțelor fiscale.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.