(1)Prin decizie, contestaţia poate fi admisă ori respinsă, în totalitate sau în parte.

(2)În cazul admiterii contestaţiei se decide, după caz, anularea totală sau parţială a actului atacat.

(21)În cazul respingerii contestaţiei, se decide, după caz, confirmarea totală sau parţială a actului atacat.

(3)Prin decizie se poate desfiinţa, total sau parţial, actul administrativ atacat în situaţia în care, din documentele existente la dosar şi în urma demersurilor întreprinse la organul fiscal emitent, nu se poate stabili situaţia de fapt în cauza supusă soluţionării prin raportare la temeiurile de drept invocate de organul competent şi de contestator. În acest caz, organul fiscal competent urmează să încheie un nou act administrativ fiscal care trebuie să aibă în vedere strict considerentele deciziei de soluţionare a contestaţiei. Pentru un tip de creanţă fiscală şi pentru o perioadă supusă impozitării, desfiinţarea actului administrativ fiscal se poate pronunţa o singură dată.

(4)Soluţia de desfiinţare este pusă în executare în termen de 60 de zile de la data comunicării deciziei în cazul contribuabililor mari şi mijlocii şi în termen de 30 zile în cazul celorlalţi contribuabili, iar noul act administrativ fiscal emis vizează strict aceeaşi perioadă şi acelaşi obiect al contestaţiei pentru care s-a pronunţat soluţia de desfiinţare.

(41)În cazul persoanelor fizice care au fost supuse verificării situaţiei fiscale personale, soluţia de desfiinţare este pusă în executare de către organul fiscal prin comunicarea unei decizii, într-un termen ce nu poate fi mai mare de 240 de zile, calculat de la data comunicării deciziei de desfiinţare.

(5)Prin decizie se poate suspenda soluţionarea cauzei, în condiţiile prevăzute de art. 277.

(6)Prin decizie se poate constata nulitatea actului atacat.

(7)În cazul soluţiilor de desfiinţare, dispoziţiile art. 129 alin. (3) se aplică în mod corespunzător pentru toate categoriile de acte administrativ fiscale contestate, chiar dacă la data refacerii inspecţiei/controlului termenul de prescripţie ar fi împlinit.