Art. 248: Valorificarea bunurilor sechestrate potrivit înţelegerii părţilor
(1)Valorificarea bunurilor potrivit înţelegerii părţilor se realizează de debitorul însuşi, cu acordul organului de executare silită, astfel încât să se asigure o recuperare corespunzătoare a creanţei fiscale. Debitorul este obligat să prezinte în scris organului de executare silită propunerile ce i s-au făcut şi nivelul de acoperire a creanţelor fiscale, indicând numele şi adresa potenţialului cumpărător, precum şi termenul în care acesta din urmă va achita preţul propus.
(2)Preţul propus de cumpărător şi acceptat de organul de executare silită nu poate fi mai mic decât preţul de evaluare.
(2^1)Prin excepţie de la prevederile alin. (2), preţul propus de cumpărător poate fi mai mic decât preţul de evaluare în cazul în care, din preţul oferit, se asigură acoperirea integrală a creanţei fiscale, inclusiv a accesoriilor şi a cheltuielilor de executare silită.
(3)Organul de executare silită, după analiza propunerilor prevăzute la alin. (1), comunică aprobarea indicând termenul şi contul bugetar în care preţul bunului trebuie plătit de cumpărător.
(4)Indisponibilizarea prevăzută la art. 238 alin. (9) şi (10) se ridică după creditarea contului bugetar prevăzut la alin. (3).
Articole Conexe / Referințe
Doctrină și Explicații
Explicații și InterpretăriNotă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Ai nevoie de explicații suplimentare despre acest articol?
Discută cu Juristul AI despre acest articol