(1)Avizul de verificare prevăzut la art. 138 alin. (5) cuprinde:

a)temeiul juridic al verificării;

b)data de începere a verificării;

c)perioada ce urmează a fi supusă verificării;

d)posibilitatea de a solicita amânarea datei de începere a verificării. Amânarea se poate solicita o singură dată, pentru motive justificate;

e)solicitarea de informaţii şi înscrisuri pentru verificare, cu menţiunea că înscrisurile într-o limbă străină trebuie însoţite de traducerea în limba română, certificată de traducători autorizaţi de Ministerul Justiţiei, potrivit art. 8;

f)solicitarea de depunere a declaraţiei de patrimoniu şi de venituri.

(2)Cererea de amânare prevăzută la alin. (1) lit. d) se soluţionează în termen de cel mult 5 zile de la data înregistrării acesteia. În situaţia în care organul fiscal central a aprobat amânarea datei de începere a verificării fiscale, comunică persoanei fizice data la care a fost reprogramată acţiunea de verificare fiscală.

(3)Prin avizul de verificare, persoana fizică este înştiinţată că are dreptul de a beneficia de asistenţă de specialitate sau juridică.