(1)Pe perioada desfăşurării inspecţiei fiscale, organul de inspecţie fiscală emite decizii de impunere provizorii pentru obligaţiile fiscale principale suplimentare aferente unei perioade şi unui tip de obligaţie verificată. În acest caz, prin excepţie de la prevederile art. 131, nu se întocmeşte raport de inspecţie fiscală. În acest scop, organul fiscal informează în cel mult 5 zile lucrătoare, contribuabilul/plătitorul cu privire la finalizarea unei perioade fiscale şi a unui tip de obligaţie fiscală verificată.

(11)În cazul în care contribuabilul/plătitorul nu a fost informat cu privire la finalizarea verificării unei perioade fiscale şi a unui tip de obligaţie fiscală potrivit alin. (1), acesta poate solicita emiterea deciziei de impunere provizorie după împlinirea a jumătate din durata legală de efectuare a inspecţiei fiscale, prevăzută la art. 126 alin. (1).

*) Prevederile sunt aplicabile şi inspecţiilor fiscale în curs de desfăşurare la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 188/2022 (n.r. 29 decembrie 2022).

(2)La cererea contribuabilului/plătitorului, decizia de impunere provizorie se emite şi se comunică în termen de cel mult 10 zile lucrătoare de la data solicitării, în cazul marilor contribuabili, sau în termen de cel mult 5 zile lucrătoare pentru ceilalţi contribuabili/plătitori, în scopul stingerii obligaţiilor fiscale suplimentare.

*) Prevederile sunt aplicabile şi inspecţiilor fiscale în curs de desfăşurare la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 188/2022 (n.r. 29 decembrie 2022).

(3)Obligaţiile fiscale stabilite prin decizii de impunere provizorii se includ în deciziile întocmite în condiţiile art. 131 şi se contestă împreună cu acestea. Sumele stabilite prin decizie de impunere provizorie se regularizează în decizia de impunere emisă potrivit art. 131.

(4)Decizia de impunere provizorie reprezintă titlu de creanţă care devine titlu executoriu la data la care se împlineşte termenul de plată prevăzut la art. 156 alin. (1).

*) Prevederile sunt aplicabile şi inspecţiilor fiscale în curs de desfăşurare la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 188/2022 (n.r. 29 decembrie 2022).

(5)În situaţia în care decizia de impunere provizorie nu se emite şi nu se comunică în termenul prevăzut la alin. (2), contribuabilul/plătitorul nu datorează dobânzi şi penalităţi de nedeclarare începând din ziua următoare împlinirii termenului de emitere şi comunicare şi până la data la care decizia a fost comunicată contribuabilului/plătitorului.

*) Prevederile sunt aplicabile şi inspecţiilor fiscale în curs de desfăşurare la data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 188/2022 (n.r. 29 decembrie 2022).

CAPITOLUL II:Controlul inopinat