Art. 12: Buna-credinţă

Art. 1 - Obiectul și sfera de aplicare; Art. 7 - Principiile generale ale administrării fiscale; Art. 8 - Drepturile contribuabilului/plătitorului; Art. 9 - Obligațiile contribuabilului/plătitorului; Art. 10 - Rolul organului fiscal; Art. 11 - Dreptul la asistență și informare; Art. 54 - Proba și mijloacele de probă; Art. 129 - Inspecția fiscală

Articolul 12 din Codul de Procedură Fiscală consacră principiul fundamental al bunei-credințe, esențial în reglementarea relațiilor dintre contribuabil/plătitor și organul fiscal. Acest principiu impune o conduită loială și onestă din partea ambelor părți pe parcursul întregii proceduri de administrare a creanțelor fiscale. Pentru contribuabil, buna-credință se traduce prin îndeplinirea obligațiilor și exercitarea drepturilor conform scopului legii, precum și prin declararea corectă a datelor fiscale. Pentru organul fiscal, implică respectarea drepturilor contribuabilului în fiecare etapă a procedurii. Un aspect crucial este prezumția legală a bunei-credințe a contribuabililor, ceea ce înseamnă că sarcina probei revine organului fiscal pentru a demonstra contrariul. Această prezumție protejează contribuabilul și subliniază necesitatea unei justificări solide din partea autorității fiscale în cazul contestării bunei-credințe. Principiul bunei-credințe este un pilon al securității juridice și al transparenței în materie fiscală, contribuind la un echilibru între interesele statului și cele ale contribuabililor.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.