(1)Intermediarii definiţi potrivit legislaţiei în materie, societăţile de administrare a investiţiilor, societăţile de investiţii autoadministrate, administratorii de fonduri de investiţii alternative, rezidenţi fiscali români sau nerezidenţi care au în România un sediu permanent ce are calitatea de intermediar, după caz, care efectuează transferurile/operaţiunile prevăzute la art. 94 şi 95, atât pentru veniturile obţinute din România, cât şi pentru cele obţinute din străinătate, altele decât din transferul aurului de investiţii, au următoarele obligaţii:

a)calcularea câştigului/pierderii pentru fiecare transfer/operaţiune efectuat/efectuată pentru contribuabil;

b)calcularea, reţinerea la sursă, declararea şi plata impozitului pe venit, conform art. 97 alin. (81)-(85);

c)transmiterea către fiecare contribuabil a informaţiilor privind totalul câştigurilor/pierderilor şi a impozitului calculat şi reţinut la sursă, în formă scrisă sau prin mijloace electronice, pentru tranzacţiile efectuate în cursul anului fiscal, până în ultima zi a lunii februarie inclusiv a anului curent pentru anul anterior;

d)depunerea, anual, a declaraţiei prevăzute la art. 132 alin. (2).

(2)Entităţile prin care sunt efectuate transferuri ale aurului de investiţii au următoarele obligaţii:

a)determinarea câştigului/pierderii pentru fiecare transfer;

b)transmiterea către fiecare contribuabil a informaţiilor privind totalul câştigurilor/pierderilor, în formă scrisă sau prin mijloace electronice, pentru transferurile efectuate în cursul anului fiscal anterior, în cadrul termenului prevăzut la art. 132 alin. (2);

c)depunerea anuală a declaraţiei privind totalul câştigurilor/pierderilor, pentru fiecare contribuabil, în cadrul termenului prevăzut la art. 132 alin. (2), potrivit procedurii stabilite prin ordin al preşedintelui ANAF.