(1)Contribuabilii prevăzuţi la art. 496 sunt obligaţi să calculeze şi să declare impozitul pe construcţii, până la data de 25 mai inclusiv a anului pentru care se datorează impozitul.

(2)Impozitul pe construcţii, declarat potrivit alin. (1), se plăteşte în două rate egale până la datele de 30 iunie, respectiv 31 octombrie inclusiv.

(2^1)Contribuabilii care intră sub incidenţa art. 16 alin. (5) au în vedere şi următoarele:

a)calcularea şi declararea impozitului pe construcţii se efectuează până la data de 25 inclusiv a lunii a cincea a anului fiscal modificat pentru care se datorează impozitul;

b)plata impozitului pe construcţii se efectuează în două rate egale până în ultima zi inclusiv a celei de-a şasea luni a anului fiscal modificat, respectiv până în ultima zi inclusiv a celei de-a zecea luni a anului fiscal modificat, pentru care se datorează impozitul.

(3)Prin excepţie de la alin. (1)-(2^1), contribuabilii care încetează să existe în cursul anului au obligaţia de a declara şi de a plăti impozitul determinat conform art. 498, până la data încheierii perioadei din an în care contribuabilii au existat. În cazul în care contribuabilii încetează să existe ulterior termenului prevăzut la alin. (1), respectiv la alin. (2^1) lit. a), după caz, se depune declaraţie rectificativă.

(4)Prin excepţie de la alin. (1)-(2^1), contribuabilii nou-înfiinţaţi au obligaţia de a declara şi plăti impozitul determinat conform art. 498, până la data de 25 ianuarie inclusiv a anului următor celui în care s-au înfiinţat, respectiv până la data de 25 inclusiv a primei luni a anului fiscal modificat următor celui în care s-au înfiinţat.

(4^1)Contribuabilii care declară şi plătesc anticipat impozitul anual pe construcţii până la data de 25 mai inclusiv a anului pentru care se datorează impozitul, respectiv până la data de 25 inclusiv a lunii a cincea a anului fiscal modificat pentru care se datorează impozitul beneficiază de o bonificaţie de 10% din valoarea impozitului.

(4^2)Contribuabilii care încetează să existe în cursul anului şi au plătit anticipat impozitul anual pe construcţii potrivit alin. (4^1) recalculează bonificaţia de 10% prin raportare la impozitul determinat potrivit art. 498 alin. (2^1).

(5)Modelul şi conţinutul declaraţiei privind impozitul pe construcţii se stabilesc prin ordin al preşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.

(6)Impozitul reglementat de prezentul titlu reprezintă venit al bugetului de stat şi se administrează de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, potrivit prevederilor Codului de procedură fiscală.