Art. 423: Reguli de aplicare a sistemului de consolidare fiscală şi constituire a grupului fiscal
(1)Perioada de aplicare a sistemului de consolidare fiscală în domeniul impozitului pe profit este de 5 ani fiscali, calculaţi începând cu primul an al aplicării sistemului de consolidare fiscală şi până la desfiinţarea grupului fiscal, iar sistemul este opţional. Opţiunea se comunică organului fiscal competent pe baza unei cereri comune depuse de reprezentantul legal al persoanei juridice responsabile semnată de către reprezentanţii legali ai tuturor membrilor grupului. Cererea se depune cu cel puţin 60 de zile înainte de începerea perioadei pentru care se solicită aplicarea consolidării fiscale. Sistemul de consolidare fiscală în domeniul impozitului pe profit se aplică începând cu anul fiscal următor depunerii cererii.
(2)Pentru constituirea grupului fiscal membrii trebuie să îndeplinească, la data depunerii cererii, în mod cumulativ, următoarele condiţii:
a)condiţia de deţinere prevăzută la art. 422 pct. 1 trebuie să fie îndeplinită pentru o perioadă neîntreruptă de un an, anterioară începerii perioadei de consolidare fiscală prevăzută la alin. (1);
b)sunt contribuabili plătitori de impozit pe profit, conform art. 13 alin. (1) lit. a), b) şi e), care aplică acelaşi sistem de plată a impozitului pe profit prevăzut la art. 41;
c)au acelaşi an fiscal, potrivit art. 16;
d)nu fac parte dintr-un alt grup fiscal în domeniul impozitului pe profit;
e)nu sunt plătitori de impozit pe veniturile microîntreprinderilor;
f)nu intră sub incidenţa prevederilor art. 18;
g)nu se află în dizolvare/lichidare, potrivit legii.
(3)Condiţiile prevăzute la alin. (2) lit. b)-g) şi condiţia de deţinere prevăzută la art. 422 pct. 1 trebuie îndeplinite pe întreaga perioadă de consolidare fiscală.
(4)[textul din Art. 42^3, alin. (4) din titlul II, capitolul IV^1 a fost abrogat la 01-ian-2024 de Art. 53, punctul 23. din capitolul II din Ordonanta urgenta 115/2023]
(5)În situaţia în care se decide menţinerea grupului fiscal şi continuarea sistemului de consolidare fiscală în domeniul impozitului pe profit, după încheierea perioadei de consolidare de 5 ani fiscali, persoana juridică responsabilă reînnoieşte opţiunea. Opţiunea se comunică organului fiscal competent pe baza unei cereri comune depuse de reprezentantul legal al persoanei juridice responsabile semnată de către reprezentanţii legali ai tuturor membrilor grupului, în care se precizează şi perioada pentru care grupul decide continuarea aplicării sistemului de consolidare fiscală. Cererea se depune cu cel puţin 60 de zile înainte de începerea perioadei pentru care se solicită continuarea aplicării sistemului de consolidare fiscală.
(6)Procedura de implementare şi de administrare a grupului fiscal, precum şi modelul şi conţinutul cererii comune şi a unor formulare se stabilesc prin ordin al preşedintelui A.N.A.F.
Articole Conexe / Referințe
Doctrină și Explicații
Explicații și InterpretăriNotă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Ai nevoie de explicații suplimentare despre acest articol?
Discută cu Juristul AI despre acest articol