Art. 40: Pierderi fiscale externe

Art. 8 - Definiția sediului permanent; Art. 31 - Pierderi fiscale; Art. 36 - Rezultatul fiscal al unui sediu permanent; Art. 39 - Evitarea dublei impuneri; Art. 40^1 - Definiții specifice (din Capitolul III^1); Art. 40^4 - Regula generală antiabuz (din Capitolul III^1)

Articolul 40 din Codul Fiscal reglementează tratamentul fiscal al pierderilor realizate de sediile permanente situate în state terțe, respectiv cele care nu sunt membre ale Uniunii Europene, ale Asociației Europene a Liberului Schimb și cu care România nu are încheiate convenții de evitare a dublei impuneri. Principala rațiune a acestei prevederi este de a limita deductibilitatea acestor pierderi, impunând principiul 'ring-fencing'-ului fiscal. Astfel, pierderile generate de un asemenea sediu permanent sunt deductibile exclusiv din veniturile obținute de același sediu permanent, pe fiecare sursă de venit, prevenind transferul artificial al bazei de impozitare către România. Această normă reflectă o abordare prudențială în materie de fiscalitate internațională, având scopul de a proteja baza de impozitare națională în absența unor mecanisme de cooperare fiscală (precum cele din cadrul UE/AELS sau prin convenții de dublă impunere). Pierderile care nu pot fi acoperite în anul în care au fost generate pot fi reportate și recuperate în următorii 5 ani fiscali consecutivi, oferind o anumită flexibilitate, dar menținând stricta segregare a veniturilor și pierderilor. Articolul se încadrează în contextul mai larg al normelor împotriva practicilor de evitare a obligațiilor fiscale, așa cum este indicat de Capitolul III^1 din Codul Fiscal.

Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.