(1)Locul importului de bunuri se consideră pe teritoriul statului membru în care se află bunurile când intră pe teritoriul european.
(2)Prin excepţie de la prevederile alin. (1), atunci când bunurile la care se face referire la art. 274 lit. a), care nu se află în liberă circulaţie, sunt plasate, la intrarea în Uniunea Europeană, în unul dintre regimurile sau situaţiile la care se face referire la art. 295 alin. (1) lit. a) pct. 1-7, locul importului pentru aceste bunuri se consideră a fi pe teritoriul statului membru în care bunurile încetează să mai fie plasate în astfel de regimuri sau situaţii.
(3)Atunci când bunurile la care se face referire în art. 274 lit. b), care se află în liberă circulaţie la intrarea în Uniunea Europeană, sunt în una dintre situaţiile care le-ar permite, dacă ar fi fost importate în Uniunea Europeană, în sensul art. 274 lit. a), să beneficieze de unul dintre regimurile sau situaţiile prevăzute la art. 295 alin. (1) lit. a) pct. 1-7 sau sunt sub o procedură de tranzit intern, locul importului este considerat a fi statul membru pe teritoriul căruia se încheie aceste regimuri sau această procedură.
Doctrină și ExplicațiiExplicații și Interpretări Articolul 277 din Codul Fiscal reglementează un aspect fundamental al sistemului de TVA: determinarea locului importului de bunuri, principiu esențial pentru stabilirea jurisdicției fiscale și asigurarea unei aplicări coerente a taxei pe teritoriul Uniunii Europene. Această prevedere transpune la nivel național dispozițiile relevante din Directiva 2006/112/CE a Consiliului privind sistemul comun al TVA.
Alin. (1) stabilește regula generală, conform căreia locul importului se consideră a fi statul membru pe teritoriul căruia bunurile intră fizic în Uniunea Europeană. Acest principiu asigură că TVA la import este percepută la prima intrare a bunurilor în spațiul comunitar, indiferent de destinația finală a acestora.
Alin. (2) și (3) introduc excepții de la regula generală, adaptând-o la dinamica comerțului internațional și la specificul regimurilor vamale. Aceste excepții au rolul de a amâna exigibilitatea TVA la import până la momentul în care bunurile sunt efectiv puse în consum sau utilizare pe teritoriul UE, evitând astfel blocarea lichidităților operatorilor economici.
Astfel, alin. (2) vizează bunurile care, la intrarea în Uniunea Europeană, nu se află în liberă circulație (adică sunt bunuri din țări terțe, conform definiției importului de la Art. 274 lit. a) din Codul Fiscal) și care sunt plasate sub anumite regimuri sau situații suspensive de TVA la import, enumerate la Art. 295 alin. (1) lit. a) pct. 1-7 din Codul Fiscal (ex: regim de tranzit extern, antrepozit vamal, perfecționare activă, admitere temporară). În aceste cazuri, locul importului este considerat a fi statul membru în care bunurile încetează să mai fie plasate sub respectivele regimuri sau situații, moment în care are loc punerea în liberă circulație și, implicit, exigibilitatea TVA.
Alin. (3) extinde acest principiu și la bunurile care se află deja în liberă circulație la intrarea în Uniunea Europeană (conform Art. 274 lit. b) din Codul Fiscal), dar care sunt plasate sub o procedură de tranzit intern sau o situație similară cu un regim suspensiv. Și în acest scenariu, locul importului este statul membru pe teritoriul căruia aceste regimuri sau proceduri se încheie. Această prevedere este relevantă, de exemplu, pentru bunurile comunitare care au părăsit temporar teritoriul UE și reintră, sau pentru bunuri din țări terțe pentru care formalitățile de import au fost îndeplinite într-un stat membru, dar care sunt ulterior transportate sub un regim suspensiv către un alt stat membru.
În esență, Art. 277 asigură că TVA la import este percepută în statul membru în care bunurile sunt efectiv introduse pe piața internă a Uniunii Europene, facilitând totodată comerțul internațional prin amânarea taxării pentru bunurile aflate în tranzit sau sub regimuri suspensive.
Notă: Aceste explicații sunt oferite pentru a facilita înțelegerea textului de lege.
Legea Aplicată